FATA PĂDURII ȘI OMUL NOPȚII — În compania ființelor supranaturale
Timpul prezent constată o graduală retragere a supranaturalului în zona ficțiunii. Mai există însă spații privilegiate, în matca gândirii populare, în care au loc întâlniri cu ființe supranaturale.
Timpul prezent constată o graduală retragere a supranaturalului în zona ficțiunii. Mai există însă spații privilegiate, în matca gândirii populare, în care au loc întâlniri cu ființe supranaturale. Despre aceste întâmplări nemaivăzute și nemaiauzite, cercetătorul Constantin Eretescu a discutat cu informatorii-țărani, pentru care povestirile folclorice sunt asemenea unor știri de ultimă oră, petrecute cu puțin timp în urmă și care nu pot fi puse la îndoială. Astfel, autorul a adunat și a organizat sute de texte, atât românești, cât și străine, alcătuind masivul studiu despre Fata Pădurii și Omul Nopții, două ființe mitic-legendare gemelare. Volumul este rodul unei impresionante documentări, explorând mecanismele formării legendelor mitologice, transformările prin care acestea au trecut de-a lungul timpului, precum și legăturile cu alte ființe supranaturale din mitologia europeană. Sursele românești, redate integral, constituie partea a doua a cărții, de o valoare excepțională atât pentru cercetătorii în domeniu, cât și pentru publicul pasionat de mituri și legende.
Fișa tehnică
- An apariție
- 2022
- Ediție
- I
- ISBN
- 978-630-6543-09-0
- Format
- 140 x 205 mm
- Număr pagini
- 848
- Tip copertă
- Cartonată
„În panteonul mitologiei românești, Fata Pădurii este o divinitate care nu se lasă descoperită ușor. Complexă și ubicuă, ea este o figură dominantă în spațiul cultural nord-transilvan, în Bucovina și nordul Moldovei, dar despre faptele ei s-a auzit până departe, spre Apuseni și Hunedoara, până în Banat și nu mai puțin în restul Moldovei. Am ajuns să iau cunoștință de poziția ei în mentalitatea oamenilor din acele locuri mai degrabă din întâmplare, în urmă cu câteva decenii, în cursul unei anchete folclorice întreprinse în Maramureș, când am nimerit într-un sat care ne-a ieșit înainte la capătul unei plimbări fără țintă, peste dealuri pe care se legănau lanuri de hrișcă în floare. Plecaserăm câțiva dintr-o localitate deschisă de pe Valea Cosăului. După vreun ceas de mers, am dat peste acest loc pierdut, la care nu era ușor de ajuns, fiindcă, se spunea, țăranii nu repară drumul ca să nu vină peste ei domnii de la oraș să le spună cum să trăiască”.
„În aceste materiale folclorice se găsesc superbe istorii fantastice, credințe și descrieri de practici rituale, structuri epice perfect închegate, iar alături de ele, diverse informații, unele de mare detaliu, altele vagi, abia schițate. Antropologia culturală nu se interesează de ierarhizarea textelor după criterii artistice sau după meritele conținutului. Fiecare text reprezintă un document având calitatea de martor al unei realități de ordin superior. Aceste mărturii probează prezența unor reprezentări supraumane în mentalul colectivității umane, reprezentări de natură să le diriguiască viața și comportamentul. Din această perspectivă, toate textele au o valoare egală și li se cuvine respect în egală măsură”.
„Fata Pădurii – acesta este numele pe care îl vom folosi în prezenta lucrare – este un demon feminin care acționează singur. În unele versiuni ce țin de două tipuri narative apar totuși două sau chiar mai multe asemenea ființe. Feciorul răpit este adus într-o cavernă în care întâlnește două, uneori chiar trei Fete ale Pădurii: «Colo-n casa ceie n-ave feresti, n-ave uși, n-ave nimnic. Da’, odat’ o văzut că înt-o vreme vin două fete la iel»”.
„Fata Pădurii este o reprezentare antropomorfă: un humanoid pilos, urât, supradimensionat, o ființă sălbatică, o creatură care nu a atins nivelul de civilizație al celor din satul tradițional. Nu cunoaște îmbrăcămintea sau încălțămintea, este incapabilă să mintă – capacitatea de a disimula, de a înșela este proba unui spirit evoluat – sau să-și ascundă intențiile și-i sunt străine jocul și strategia relațiilor sociale. Ea acționează impulsiv pentru a-și satisface o nevoie primară, fără să reflecteze la consecințele pe care actele ei le vor avea asupra celor în viața cărora intervine. Faptul că reprezentările mitologice malefice sunt urâte rezonează cu un principiu etic formulat încă din Antichitate: ceea ce este bun este frumos prin însăși natura sa, iar ceea ce este rău este urât prin însăși natura sa”.
„Cea mai surprinzătoare caracteristică a Fetei Pădurii este proteismul, putința de a se metamorfoza – o trăsătură care definește divinitatea. Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de capacitatea unor ființe de a se transforma, de instabilitatea formelor sub care acestea se manifestă în cursul evoluției lor. Multe dintre ele au fost înzestrate cu calități magice. Zeii mitologiei elene își schimbau și ei înfățișarea după voie. Proteus, în cursul unei singure înfruntări, se preface pe rând în leu, șarpe, panteră, mistreț, apă, copac, pentru a redeveni apoi zeu”.
„Spre deosebire de Fata Pădurii, ființă mitologică prin excelență malefică, aducătoare de moarte și de nenorociri, Omul Nopții este o divinitate predominant benefică, protector al omului căzut victimă demonului feminin. Aria de răspândire a legendelor despre Omul Nopții coincide cu cea a legendelor despre Fata Pădurii în rolurile de agresoare a bărbaților, cu circulația cea mai intensă în zona Maramureșului și cu radiații spre vest (Satu Mare) și est (Bistrița-Năsăud și Suceava)”.
„Trăsătura malefic/benefic se manifestă în modul în care individul intră involuntar în contact cu forțele supranaturale, cărora nu li se poate opune, suferind consecințele acțiunilor lor. În contextele în care Omul Nopții apare împreună cu Fata Pădurii, el este întotdeauna o ființă benefică, apărător al omului. În contextele în care apare singur, Omul Nopții este o ființă ambiguă: el poate fi protector al omului și al gospodăriei, după cum poate apărea ca un monstru înfricoșător, chiar dacă nu agresiv, dar și, în câteva texte, ca un personaj malefic. Relația de opoziție conduce în mod inevitabil la un conflict al cărui martor și participant involuntar este omul. În înfruntarea care rezultă, demonul feminin este întotdeauna învins”.