TAINA EVANGHELIEI

TAINA EVANGHELIEI

Reunite într-o insolită poetică a exegezei evanghelice, glosele duminicale consemnate de Pr. Marius Ciobotă în „Taina Evangheliei” se prelungesc într-o adevărată experiență de cunoaștere lăuntrică, grație căreia se relevă dimensiunea tainică a realității.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Pr. Marius Ciobotă, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/j5MaTb82wms

29,00 RON
cu TVA
Stoc epuizat
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

Reunite într-o insolită poetică a exegezei evanghelice, glosele duminicale consemnate de Pr. Marius Ciobotă în „Taina Evangheliei” se prelungesc într-o adevărată experiență de cunoaștere lăuntrică, grație căreia se relevă dimensiunea tainică a realității. Din florilegiul de meditații asupra pericopelor evanghelice se desprinde o bogăție de idei-semințe, cu ecouri difuze în conștiința cititorului, dezvăluind că Sfânta Scriptură poate fi explorată și ca o hartă, cu propriile sale semne și simboluri. Cele 50 de trepte ale înțelepciunii, prefigurate de tot atâtea reflecții pătrunzătoare asupra Cuvântului Mântuitorului, devin accesibile celui dăruit cu harul interpretării semnificațiilor profunde ale textului sacru. Neconstrâns de rigorile omileticii și de exercițiul retoric, actul scrierii îngăduie răgazul unei hermeneutici cu totul originale, mizând pe scrutarea în profunzime, dincolo de strălucirea calpă și efemeră a aparențelor, pentru a intui latura misterioasă, nevăzută, a lumii.

„Cuvintele propovăduirii sunt asemenea boabelor de muștar. Transparente. Cu aripi clorofiliene, fine, asemeni unor raze de soare ascunse în pistilul florilor ce vor da în rod. De aici greutatea de a le ține mereu în echilibru. Cu oamenii și cu Duhul. Cu tot ceea ce numim comunicare și preaplinul inimii, din care ne hrănim comuniunea. Din prima clipă a citirii unui text al Părintelui Marius Ciobotă, te lași surprins de rigoarea și frumusețea exprimării. Căreia în rostire i se adaugă o aristocratică limbă română, stăpânită cu virtuți de poet. Desigur, între textul strict profesional, catehetic și omiletic, în sensul științei comunicării, și cel urcat la amvon, cu discreția specifică smereniei sale, diferența este dată de rostire. De rostul rostirii publice, în comunitate, în ecoul locașului, miez de Liturghie pământească. Eu această răcorire în verb liturgic o simt în cuvintele tânărului Părinte buzoian. Care lasă în urmă linii de întrebare, zdrobiri de urâțenie, vindecări de non-sens. Veți descoperi Chipul nemuritor al Mântuitorului dăruind liniște, cumințenie.” (Pr. prof. Constantin Necula)

MC-TE
Fișa tehnică
An apariție
2021
ISBN
978-606-8944-74-6
Format
140 x 205 mm
Număr pagini
512
Tip copertă
Cartonată

Marius Ciobotă este licențiat și master în Teologie ortodoxă (2004, 2007), iar din 2011 este doctor în Filologie al Universității din București. A debutat cu lucrarea Discursul omiletic din perspectiva științelor comunicării, București, Editura Universitară, 2012. A publicat studii în reviste de specialitate, iar articole scurte semnate de el au apărut în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române și în Dilema veche. Predă omiletică și catehetică la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău și slujește ca preot la parohia Adormirea Maicii Domnului – Broșteni din același oraș. Interesul său științific se manifestă la confluența unor domenii ca teoria comunicării, oratoria religioasă și stilistica.

„Paginile cărții de față cuprind o seamă de gânduri inspirate din ceea ce Sfântul Apostol Pavel numea, revelator și enigmatic în același timp, «taina Evangheliei» (Efeseni 6, 19). [...] După ce își îndeamnă ucenicii, printre altele, să lupte cu tărie împotriva duhurilor nevăzute, le solicită, în final, ajutorul sufletesc pentru a face cunoscut – deschis și cu îndrăznire – Cuvântul, Evanghelia, moștenirea lui Iisus (Efeseni 6, 10–20). Memorabila expresie paulină ne lasă de înțeles că, deși se cere proclamată tuturor, fără excepții sau rețineri, Evanghelia păstrează un nimbus inefabil, un «sâmbure de cer» care îi cultivă puterea intrinsecă și, prin aceasta, efectul asupra primitorilor. Numai un suflet insuficient de adânc și de atent ar ignora caracterul paradoxal al învățăturii lui Hristos. Deși este o veste, un mesaj, un anunț de izbăvire, ea nu se epuizează în verbum, ci își conservă ființa ultimă în mysterium.”

„Esențial, în ordine creștină, a cunoaște înseamnă a iubi. Pe Dumnezeu întâi, apoi pe oameni, păzind (adică păstrând intacte, urmând întocmai, respectând) cuvintele Lui, în litera și, mai ales, în spiritul lor. Chiar și iubirea, porunca cea mai mare a Noului Legământ, se învață. Pe Dumnezeu Îl cunoști învățând să iubești. Cunoașterea creștină este deci o ucenicie la școala lui Hristos, o formare evanghelică cu obiectiv mântuitor. Ea se realizează în chip făptuitor și existențial, nu de la distanță și doar teoretic.”

„Ochiul este fereastra prin care interioritatea omului devine transparentă. Altminteri cum am putea «citi» în ochii cuiva diferitele stări și sentimente? Prin aceeași «fereastră», omul lăuntric primește imagini și informații, în urma cărora starea lui se modifică. Ochiul este sufletul la scară mică. Ai privit ochii cuiva, i-ai văzut inima. Orice om are în el o doză de lumină, dar și una de întuneric. Alcătuirea noastră stă sub semnul acestei dualități contradictorii, în care totuși rezidă cifrul mântuirii pe care ne-o dorim.”

„Așadar, ca fii ai Tatălui ceresc, suntem datori a lucra în via Lui cu hărnicie și perseverență, valorificând în mod responsabil darurile primite. A refuza acest mod – angajat, liber și activ – de a-ți trăi creștinismul printr-o expectativă inertă, păzită de falsul argument al supușeniei, iată cauza tristeții și a mâhnirii lui Dumnezeu. Deși talantul nu-ți aparține, ceea ce rezultă din înmulțirea lui devine bunul tău cel mai de preț: «bucuria Domnului», răsplata Lui eternă și împlinitoare.”

„Pe Domnul nu-L poți vedea de la orizontala vieții, ci numai când te-ai înălțat (măcar puțin) deasupra ei, pășind, prin credință și căutare, în planul vertical-interior al existenței. Când ieși din obișnuitul rutinier al vieții, altminteri spus, când devii un pic «neobișnuit». Când te întrebi, când cauți acel Cu-Totul-Altul al orizonturilor pe care le-ai putea întâlni și parcurge în viața pe care ai primit-o (Zahei «căuta să vadă cine este Iisus», s-a nemulțumit cu vederea limitată de mulțime și, în consecință, a căutat o rezolvare, o cale de acces vizual către Iisus), când percepi chemarea, în același timp externă și lăuntrică, a împărăției Cerurilor.”

„Adevărul sacru pe care Mântuitorul Hristos ni l-a încredințat, singurul care ne poate călăuzi spre lumina dreptății eterne, nu trebuie și nu poate fi diluat. El este o esență tare prin Sursa lui, iar compromisul, «datul la schimb», pe care am fi tentați uneori să-l facem sub presiunea de moment, înseamnă degradarea adevărului, boală și moarte spirituală. Și ce repercusiune mai dureroasă poate fi pentru slăbiciunea noastră în a ne fi asumat Crucea și Evanghelia decât ca Domnul să Se rușineze, la rându-I, de noi când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri?”

Clienții care au cumpărat această carte, au cumpărat și