Preț redus

Persoana umană în orizontul întrebării. Pentru o antropologie a interiorităţii

Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.

8,50 RON 17,00 RON -50%

cu TVA

Autor Éric de Rus

Referință: ER-PEI-A01

Fișa tehnică

Traducător: Paul Marinescu
An apariție: 2016
Ediție: I
ISBN: 978-606-8401-92-8
Format: 14,5 CM x 20,5CM
Număr pagini: 152
Tip copertă: Broșată

Discursul lui Edith Stein despre persoana umană ne plasează în centrul provocării antropologice pe care epoca noastră o adresează conştiinţei: cine este omul şi ce înseamnă a trăi cu adevărat în sensul fiinţei sale? Acestei provocări – de a regăsi şi a respecta sensul omului dincolo de numeroasele tentaţii de a-l deforma – Edith Stein îi răspunde asumând punctul de vedere al interiorităţii.

Miza itinerariului antropologic pe care l-am prezentat aici este una dublă, pentru că este vorba, dintr-o perspectivă teologică, de a da un temei ideii însăşi de demnitate umană şi, dintr-un punct de vedere practic, de a cerceta posibilitatea omului de a asuma precaritatea condiţiei sale de la nivelul unei poziţii cu adevărat proprii, un fel de nucleu indestructibil care face din fiecare persoană o fiinţă de transcendenţă. Cu alte cuvinte, o fiinţă care se descoperă pe sine ca fiind devansată de viaţa pe care nu ea a creat-o, ci pe care o primeşte şi care îi dă temei. O fiinţă chemată să trăiască pentru totdeauna legată, din centrul ei, de o Iubire vie, pentru a o intrupa de-a lungul întregii sale existenţe. Stând sub semnul unei „orientări radicale spre supranatural”, analiza pe care Edith Stein o face fiinţei umane are totuşi capacitatea de a viza pe fiecare în parte, în măsura în care nimeni nu poate, dacă vrea să trăiască omeneşte şi cu toată plenitudinea posibilă, să evite interogaţia despre ce înseamnă a da o formă propriei vieţi.

„Atitudinea fenomenologică are puncte comune cu convertirea filosofică veritabilă, pentru că ea smulge omul din apatia absenţei sale din lume, pentru a-l conduce înspre enigma donaţiei lumii. Mai precis, este vorba de cercetarea acestei întrepătrunderi a conştiinţei şi a lumii pe care Husserl o desemnează prin termenul de „intenţionalitate”. A repune omul în această stare de percepţie originară care este prezenţa în lume constituie scopul „reducţiei eidetice (sau fenomenologice), care face abstracţie de existenţă şi de orice fapt contingent”

„O astfel de concepţie despre libertate este pe de-a întregul suspendată în cadrul interiorităţii umane. Într-adevăr, acţiunea personală apare aici ca manifestarea unui acord profund cu vocea conştiinţei. Acest acord al omului cu el însuşi stă deja mărturie pentru unificarea fiinţei sale. Iar dacă o astfel de exigenţă este înscrisă în mod secret în adâncul fiecărei existenţe umane, acest lucru se datorează faptului că ea ţine mai precis de esenţa persoanei umane, înţeleasă ca unitate substanţială.”

„Oamenii au în comun faptul de a fi fiinţe raţionale şi libere, iar ca urmare, ei sunt persoane spirituale. Dar această natură comună nu contravine defel recunoaşterii individualităţii intangibile a fiecărei persoane, pentru că „individualitatea, înţeleasă în sensul de singularitate, depinde de specia umană”.”