Episcopul Ignatie (Trif) - SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA și teologia energiilor necreate

„Teologia Sfântului Grigorie Palama are o dimensiune dialogică, pnevmatică şi, mai ales, cathartică. Muzica de fond a polemicii isihaste – din secolul al XIV-lea – a fost una a alterităţii teologice, a izbăvirii celuilalt din tot ceea ce trimite la superficialitate doctrinară, la relativizare a adevărului revelaţional despre Dumnezeu, om şi cosmos. Răscumpărarea teologică a adversarului, dezamorsarea/îndreptarea deviaţiilor de natură teologică, sincronizarea, reconectarea impulsului dogmatic al teologilor Bizanţului din secolul al XIV-lea la marea Tradiţie a Bisericii constituie liniile de forţă ale gândirii duhovniceşti şi dogmatice a Sfântului Grigorie Palama. Aceasta este şi intenţia vădită a lucrării de faţă: întâlnirea plină de bucurie cu un autor patristic care a teologhisit dumnezeieşte taina raportului creat-necreat, dintre fiinţă şi energiile necreate şi fiinţiale, ca manifestări agapice ale lui Dumnezeu înspre lume. Sintaxa cercetării de faţă are drept principiu determinant restituirea teologică şi duhovnicească a profilului de mare forţă isihastă şi harică al Sfântului Grigorie Palama. Ne-am focalizat atenţia, mai întâi, asupra traiectului biografic al Sfântului Grigorie Palama, sub tripla lui dimensiune: i) ascetică; ii) teologică şi iii) doxologic-liturgică.”

„Sinaxarul prăznuirii Sfântului Grigorie Palama este un unicat în peisajul textelor liturgice de acest gen. De obicei, sinaxarele au un conținut eminamente narativ, ascetic şi martiric. Cel de faţă se fondează, mai întâi, pe o arhitectură de conţinut dogmatic şi mai apoi ascetic sau martiric (cu sensul de martirie – mărturie). Biografia liturgică este, cu precădere, una de factură teologică, în care abundă fulgerătoarele caracterizări isihaste la adresa Sfântului Grigorie Palama.”

„Mărul discordiei dintre palamiţi şi antipalamiţi nu era, neapărat, afilierea la cultura profană, latină şi scolastică, ci abordarea gnoseologiei antropologice în context triadologic, precum şi veridicitatea acesteia pe terenul ascezei isihaste, adică în antropologie. Cu toate acestea, nu pot fi negate anumite similarităţi între teologia scolastică şi teologia adversarilor Sfântului Grigorie Palama.”

„În faţa unor asemenea desfigurări de percepţie asupra teologiei Sfântului Grigorie Palama, care este de sorginte patristică, trebuie afirmat răspicat că această teologie nu este ideologie sau pithanologie, ci rodul experienţei rugăciunii, a vederii slavei dumnezeieşti şi a îndumnezeirii. În slavă dumnezeiască fiind, nu ai cum să te rostogoleşti în eroare. Certitudinea Sfântului Grigorie Palama că se află în adevăr şi în comuniune de înţelegere cu Părinţii este sinonimă cu certitudinea că se află în viaţa Duhului, care este Adevărul existenţei, sub forma ei antropologică şi cosmologică.”

„Trebuie precizat faptul că, în teologia palamită, fiinţa este legată, asociată întotdeauna energiilor fiinţiale şi dumnezeieşti, care sunt împărtășibile, pe când firea este ascunsul fiinţei, suprafiinţa, ca să ne exprimăm în termeni dionisieni. Chiar şi în acest punct sesizăm o diferenţă între Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Palama. Fiinţa, conform teologiei simeoniene este participabilă, în contrast cu firea, care rămâne inefabilă şi total transcendentă.”

„Prin distincţia-unitate dintre fiinţa şi energiile fiinţiale şi necreate, Taina şi Viaţa sunt aşezate într-un raport perihoretic, de interferenţă. Ascunzimea şi condescendenţa negrăită a lui Dumnezeu devin realităţi perfect conciliabile. De partea Tainei stau tăcerea, uimirea şi negrăitul, iar de partea Vieţii stă experienţa. Dumnezeu nu mai este un subiect al disecării raţionale, ci devine Viaţă şi Taină, fără să existe vreun antagonism între cele două. Viaţa revelează Taina, care le preschimbă în cele ale Ei, adică în cele dumnezeieşti.”