De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi.

„În măsura în care suntem pe drum, orientați spre modelul nostru inaugural, îngerul ne apare în preajmă, ca o întruchipare a acestui model. A fi însoțit de înger înseamnă a umbla spre țintă cu țintă cu tot, a merge spre modelul care te însoțește. Avem un înger călăuzitor pentru că trăim, de la protopărinți încoace, sub regimul derivei; avem nevoie de un ghid, pentru că suntem, prin definiție, călători, ființe în trecere, duhuri itinerante.”

Andrei Pleșu

Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia.

Miruna Tătaru-Cazaban

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului».”

Viorica Nișcov

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. 

Într-o contribuție esențială la configurarea stilisticii diacronice, care inaugurează laborioasa serie de Studii literare, reputatul stilistician și istoric literar Mihai Zamfir propune o perspectivă inedită asupra operei lui Al. Macedonski, scriitor de o anvergură spirituală cu totul aparte, ce a ilustrat cu o febrilă pasiune, în diferite etape ale creației sale, metamorfoza formulelor poetice ivite sub semnul neolatinismului, dar și noile structuri literare plămădite în creuzetul experimentelor din zorii modernismului.

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. 

Sanda Golopenția

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic.

Monica Pillat

Într-un delicat florilegiu de Anamneze, amintind de timbrul cald și inepuizabila expresivitate a marilor povestitori ai literaturii artistice, Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei ne propune o suită de autentice modele de trăire duhovnicească, în mijlocul cărora se regăsește portretul luminos al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Pe firul unui jurnal atipic, profilul acestui mare cărturar și slujitor al Bisericii reflectă, deopotrivă, chipul blând al părintelui spiritual, pentru care cuvântul întemeietor, scris sau rostit, reprezintă o formă de comuniune sufletească.

Dimensiune fundamentală a existenței omului, sacrul se infuzează în lume prin misterul său greu de elucidat cu instrumentele rațiunii și ale disciplinelor tradiționale. Nu întâmplător, astăzi, antropologia religioasă, hermeneutica biblică, fenomenologia și istoria religiilor, dar și o serie de științe din arealul psihanalizei ori al sociologiei diacronice acordă o deosebită importanță orizontului hierofanic în care Cerul și pământul, spiritul și materia se întrepătrund în lumina mirabilă a revelației.

Volumul de față reprezintă forma revăzută și adăugită a unei lucrări de doctorat susținute la Universitatea din București. Este o analiză istorico-religioasă asupra literaturii polemice anti-islamice grecești produse în Mediterana răsăriteană pre-modernă, când viața intelectuală și religioasă a comunităților ortodoxe grecești s-a desfășurat sub guvernarea turcilor otomani. Prin aducerea în prim-plan a unor texte inedite și autori puțin cunoscuți publicului românesc și comunității academice internaționale, Muhammad și cartea lui care se cheamă Coran discută aspecte legate de modul în care creștinii ortodocși grecofoni au înțeles Islamul, s-au raportat la el din punct de vedere intelectual și, în același timp, și-au articulat principiile credale în opoziție cu învățăturile și practicile religioase promovate de Coran.

Volum în curs de apariție.

Autori: Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

Horia-Roman Patapievici

Exilul lucrează asupra oamenilor, îi schimbă în altceva decât erau înainte, îi supune cu deosebire unui lung șir de metamorfoze personale și intelectuale – este una dintre concluziile la care ajunge, în paginile acestui volum erudit, Constantin Eretescu, etnolog, antropolog și scriitor, recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.

Construit asemenea unui puzzle incitant, condus de firul roșu al etnografiei și folclorului, acest volum surprinde, în lentile metodologice erudit alternate, perspective inedite asupra registrelor infra și supra ale vieții spirituale colective. Străvechi tabuuri, cultul copacilor, ființe mitic-legendare precum Știma Apei și Fata Pădurii, anecdote, bancuri și legende urbane – producții folclorice mai puțin tratate în literatura clasică etnografică –, tot acest larg spectru tematic se regăsește lămurit de-a lungul unor analize cuprinzătoare și riguroase.

„Acest volum se țese în jurul a trei filme – două ale lui Marguerite Duras: Les mains négatives și Le camion (Mâinile negative și Camionul) și unul al lui Marcel Carné: Les Visiteurs du soir (Oaspeţi de seară) –, pe care le confruntă cu enigmaticele mâini negative care ne întâmpină în peșterile pictate din Franța și din nordul Spaniei și, respectiv, cu piesa L’Impromptu de Versailles (Impromptu‑ul de la Versailles) a lui Molière și cu romanul durasian Le ravissement de Lol V. Stein (Răpirea lui Lol V. Stein).”

Sanda Golopenția

Prima carte pe care Olivier Clément a publicat-o în 1959, după convertirea la Ortodoxie, e o mărturie pasionantă a căutărilor sale spirituale și a  viziunii despre credința pe care a îmbrățișat-o, răspunzând într-o zi chemării irezistibile a lui Hristos. În sintonie cu Nikolai Berdiaev și Vladimir Lossky, dar mai ales cu Părinții Bisericii, Clément inaugurează cu această reflecție despre timp o operă de teolog îndrăgostit de taina transfiguratoare a Învierii.

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”.

Guy Avanzini

Cum să încetezi vreodată de a te recompune, de a căuta să arăți „cine” eşti, de a-ți mobiliza puterile, amintirile, dorința, în ceea ce [Paul Ricoeur] numeşte „insolența” unei pofte de a trăi care câteodată este o luptă, o agonie, dar care nu e mai puțin una dintre formele profunde ale acestei lipse de griji pe care o numeşte aici bună dispoziţie? Și cum, aproape în același timp, să accepți să lași locul unui alt sine pe care nu-l cunoști, a altora diferiți de tine, cum să accepți să te faci nevăzut în fața celorlalți, în această lipsă de grijă, în această detașare de sine care ar fi cealaltă formă fundamentală a bunei dispoziții?

Olivier Abel

În momentul sărbătoririi celor 90 de ani ai săi, [Paul Ricoeur] spunea celor câtorva prieteni adunați la un loc: „Există simpla fericire de a fi încă în viață și, mai mult decât orice, iubirea de viață, împărtășită cu cei pe care-i iubesc, atâta vreme cât îmi este dată. Viața, nu este oare ea darul inaugural?”

Catherine Goldenstein

Explorând diferitele forme de manifestare a frumosului prin arta cuvântului scris, stilistica literară reliefează evoluția limbii române în diacronie, dar și într-o relație directă, vie și armonioasă cu literatura. Elaborat la cele mai înalte standarde ale cercetării lingvistice, rodul unor îndelungate și minuțioase incursiuni în aria contribuțiilor teoretice structuraliste, Dicționarul de stilistică al Mihaelei Mancaș ne propune un corpus de termeni esențiali pentru analiza poetică și estetică a creațiilor literare, precum și o suită de elemente critico-retorice și naratologice, ilustrate prin decupaje revelatoare din literatura română și universală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mihaela Mancaș, poate fi urmărit aici: youtube.com/spandugino

„Rândurile noastre prezintă o carte consacrată în întregime studierii sacrului în opera lui Mircea Eliade. Wilhelm Dancă a recurs la o cercetare aprofundată, care-și conduce cititorii chiar la izvoarele gândirii tânărului universitar de la București, descoperind astfel terenul unde-și află rădăcinile concepția eliadiană asupra sacrului, înainte de a se dezvolta și de a se desfășura în totalitate.”

Julien Ries

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Wilhelm Dancă, poate fi urmărit aici: youtube.com/spandugino

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția

Textele literare funcționează, în volumul Literatura în context, ca un revelator mai puternic decât instantaneele fotografice, având calitatea de a comprima, în substanța lor, toate dimensiunile vieții. Exercițiul critic, complementar plăcerii de a citi, selectează un corpus de opere literare asupra cărora este inițiată o minuțioasă căutare a detaliilor semnificative din care se compune atmosfera unei epoci. Sub semnul bibliotecii, în lumea prietenoasă și liniștitoare a cărților, comuniunea cu literatura oferă prilejul unor incursiuni în diferite epoci culturale. Scrierile de la începutul modernității noastre, contribuțiile la noile domenii de cercetare literară, memorialistica exilului ori cărțile supuse restricțiilor din anii cenzurii sunt, pentru Mircea Anghelescu, tot atâtea repere de reconfigurare a relației dintre text și context.

Cunoașterea de sine, conștiința identității și valoarea personală – unică și irepetabilă – sunt principiile călăuzitoare ce prefigurează o nouă paradigmă relațională în lumea afacerilor de succes.