Răzvan Voncu este prezent în Istoria critică a literaturii române, pe lângă alte cărți, și cu propria Istorie literară a vinului în România, „carte superbă – după cum scrie Nicolae Manolescu –, în care vinul e povestit în toate aparițiile lui în literatură de-a lungul timpului”. 

VALERIU STOICA

Precedată de studiul revizuit „Limba descântecelor românești”, lucrarea inedită „Cuvinte magice” dă titlul întregului volum. Rațiunea acestei opțiuni este simplă. În cultura noastră, descântatul oferă contextul major în care apar cuvintele magice și, mai mult, acoperă toate instanțele vieții umane – naștere, dragoste, boli, căsătorie, muncă, dușmani, copii, credință, moarte etc. 

Sanda Golopenția

Autori: STÉPHANE COURTOIS, Nicolas Werth, Jean-Louis Panné, Andrzej Paczkowski, Karel Bartosek, Jean-Louis Margolin

Explorând multiplele fațete care circumscriu relația dintre critică și literatură, Marian Papahagi ne propune o perspectivă analitică integratoare, de o remarcabilă claritate conceptuală. În studiile și eseurile reunite în volumul de față, critica literară devine o construcție riguroasă, o instanță intermediară între operă și cititor, o călăuză pe căile mirabile ale creației, dar și o experiență de cunoaștere. 

„Pe Leliţa (Pia Alimăneștianu) aveam s-o reîntâlnesc în chip neaşteptat către asfinţitul vieţii mele, atunci când copilul care o vizitase demult se apropia de vârsta ei de altădată. Într-o seară, cu vreo zece ani în urmă, căutând prin biblioteca tatălui meu o carte, am dat peste două volume ale ei, Dobrogea şi Plaiuri olteneşti. M-am aşezat în fotoliu, curioasă, cu gândul să le frunzăresc, dar nu am mai putut să le las din mână, până nu le-am terminat.”

Monica Pillat

Două manuscrise necunoscute, cu numeroase versuri inedite și variante timpurii scrise de Ion Pillat între 1905-1912, au ieșit la iveală în ultimii trei ani, într-un mod aproape miraculos. 

„Marele Cod. Biblia și literatura este o interpretare luminoasă și originală a ceea ce, în tradiția creștină, reprezintă Cartea prin excelență, propusă de unul din cei mai apreciați erudiți ai secolului trecut. Northrop Frye, format în tradiția Noii Critici americane și apropiat ca viziune de structuralismul european, invită aici la o lectură inovatoare a Bibliei, dincolo și dincoace de orizontul religiei.”

Oana Fotache

Întrebat fiind ce este memoria, un copil a dat o definiție remarcabilă: „My memory is the thing I forget with”, a spus, adică, „memoria este lucrul cu care uit”. În lipsa unei experiențe adecvate, copilul nu putea să-și dea seama cât de profund reală era observația pe care a făcut-o. Pentru asta e nevoie mai întâi să treci prin viață, iar apoi s-o chemi la judecată. De-abia atunci constați că memoria este, de asemenea, un magazioner lipsit de onestitate. 

Constantin Eretescu

Autor 2: Armand Goșu

Noul context geopolitic, reconfigurat sub presiunea multiplelor crize care afectează echilibrul alianțelor internaționale, readuce în atenție necesitatea formării unei elite diplomatice în stare să administreze realist provocările contemporane. Amplul dialog dintre Teodor Baconschi, diplomat de formație umanistă, cu un parcurs intelectual de excepție, și Armand Goșu, istoric cu o bogată expertiză în analiza spațiului ex-sovietic, ne propune o dublă perspectivă asupra relațiilor strategice grație cărora România și-a consolidat, în ultimele decenii, profilul de țară.

Cartea de față lansează cititorilor o provocare. Membrii unei comunități trăiesc cel mai intens și afectează cel mai profund memoria colectivă înglobantă atunci când vorbesc, ascultă spre a vorbi ulterior sau se observă vorbind și ascultând. Voi rezerva pentru această memorie vorbită, activată și hrănită de dialog, termenul de intermemorie, afirmând, în esență, că intermemoria este aspectul cel mai dinamic al unei memorii colective.

Dedicate literaturilor străine, studiile reunite în acest volum captează momentele de vârf ale prozei franceze din primele decenii ale secolului al XX-lea și metamorfozele liricii portugheze, de la începuturi și până în contemporaneitate.

Autor 2: Alex Ștefănescu

Tatonând linia fină dintre viață și literatură, într-o seducătoare notă convivială, convorbirile dintre Daniel Cristea-Enache și Alex Ștefănescu se înfiripă treptat, sub forma unor runde de reflecții, idei și evocări însuflețite de bucuria reîntâlnirii pe calea cuvântului scris sau rostit.

Maria Hulber

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Scrisă de Paul Ricoeur la venerabila varstă de 77 de ani şi publicată în Franţa în 1990, lucrarea Sinele ca un altul poartă în mod inconfundabil toate semnele unei maturităţi intelectuale depline şi concentrează bogăţia unui parcurs filosofic exemplar care, de-a lungul unui secol traversat de diverse mode intelectuale, a reuşit să dezvolte o adevărată şcoală de gandire – hermeneutica filosofică.

Pentru cititorul roman care a avut ocazia să se familiarizeze încă din 1984 cu diverse traduceri ale lucrărilor lui Ricoeur (începând cu Metafora vie, trecand prin volumul de eseuri De la text la acţiune şi încheind cu Memoria, istoria, uitarea – pentru a fixa câteva repere esenţiale), Sinele ca un altul nu este doar o piesă care lipsea din portretul în mozaic al acestei gândiri de o curiozitate debordantă, aflată în dialog constant cu mai toate ştiinţele umaniste, ci însăşi cheia de boltă care dă sens intregului.

Paul Marinescu

Prin armonioasa traducere a lui Corneliu Coposu, poemul If de Rudyard Kipling își dezvăluie noi ecouri și semnificații, îndemnându-ne să ne înălțăm privirea spre orizontul pur și nobil al cumpătării stoice, dincolo de nuanțele și limitările ipoteticului „dacă”. 

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. 

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului».”

Viorica Nișcov

Autori: Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

Horia-Roman Patapievici

Cuvântul „reziliență” semnifică o aspirație esențială a ființei umane: aceea de a crede că putem rezista unui mediu de viață maltratant și că un eveniment traumatizant, individual sau colectiv, poate deveni un nou punct de plecare. […] După ce reziliența a fost definită ca o calitate, apoi ca un proces și, în final, ca o forță, în momentul de față semnificația sa este atât de extinsă, încât a devenit paradigma unei „noi renașteri” axate pe colaborare și văzute sub aspectele sale sociale, economice, psihologice și chiar politice.

Serge Tisseron

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana

Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan