Reunite într-o insolită poetică a exegezei evanghelice, glosele duminicale consemnate de Pr. Marius Ciobotă în „Taina Evangheliei” se prelungesc într-o adevărată experiență de cunoaștere lăuntrică, grație căreia se relevă dimensiunea tainică a realității.

Din peisajul eclectic al literaturii române, structurat la confluența dintre marile curente de gândire și generațiile care le-au asimilat în mod creator, reputatul critic și istoric literar Alexandru Ciorănescu recuperează cu acribie operele unor scriitori de certă valoare, dar pe nedrept ignorați de memoria culturală a posterității.

Stăruitoare pledoarie pentru edificarea unei civilizații a cărții și a cuvântului întemeietor, volumul de față aprofundează un mozaic tematic articulat în jurul marilor provocări adresate intelectualității la începutul noului mileniu, într-un răstimp prielnic pentru recuperarea simbolismului religios, a unor norme morale de sorginte creștină și a structurilor antropologice definitorii pentru o societate care se întemeiază pe conștiința sacrului.

Cunoașterea de sine, conștiința identității și valoarea personală – unică și irepetabilă – sunt principiile călăuzitoare ce prefigurează o nouă paradigmă relațională în lumea afacerilor de succes.

Într-o lume aflată sub semnul unor necontenite reconfigurări datorate ideilor inovatoare, oamenii își doresc, mai mult decât 0ricând, ca așteptările și aspirațiile lor să fie observate și înțelese de către antreprenori.

În ultimii ani, principiile și tacticile de marketing s-au schimbat în mod fundamental, iar perspectiva asupra afacerilor s-a redimensionat, cucerind ireversibil teritoriul lumii digitale.

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. 

Densă și proteică, articulată în jurul unor crochiuri semnificative de viață și a unor surprinzătoare parabole, proza lui Romulus Rusan ne oferă revelația unei lumi care se sustrage de sub incidența efemerului, prelungind clipa în eternitate. Imperceptibila pendulare între vis și realitate ori, dimpotrivă, explorarea febrilă a celor mai fine detalii ale lucrurilor înconjurătoare dezvăluie spectacolul unei existențe etalate pe multiple scene ale cotidianului, având în miezul său o umanitate care trăiește în armonie cu ritmurile naturii și ritualurile cosmice.

Prin armonioasa traducere a lui Corneliu Coposu, poemul If de Rudyard Kipling își dezvăluie noi ecouri și semnificații, îndemnându-ne să ne înălțăm privirea spre orizontul pur și nobil al cumpătării stoice, dincolo de nuanțele și limitările ipoteticului „dacă”. 

În completarea volumului de studii critice dedicate prozei, Daniel Cristea-Enache sistematizează, în Linia de contur – Cronici literare II, o valoroasă panoramă a poeziei românești din ultimul secol, de la creația lirică a lui George Bacovia până la antologiile autorilor contemporani.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl.  Daniel Cristea-Enache, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/2Ud1H3d

Traducător și Editor:  Vlad Șovărel

Gheraṇḍa-saṁhitā este unul dintre cele mai cunoscute și influente compendii de Haṭha-yoga atât în India, cât și la nivel global. Pe de o parte, parcurgerea lui integrală ne ajută să înțelegem atitudinea prin care tehnicile Yoga sunt abordate corect, iar pe de alta ne oferă informații detaliate despre elementele practicii Yoga, precum și despre evoluția tehnicilor și doctrinelor Yoga de-a lungul ultimului sfert de mileniu, în ansamblul istoriei religioase indiene.

Reîntoarcerea spre valorile creștine, înnoirea spiritului, concilierea dintre tradiție și modernitate, dar și situarea conștiinței omului între îndoială și revelație reprezintă o parte din provocările adresate intelectualității românești la începutul acestui secol.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Teodor-Baconschi

Fragil, cuvântul întrupat este rezultatul unui substanțial demers pluridisciplinar, situat la confluența dintre literatură, istoria mentalităților, semiologie și antropologie culturală. Izvorât dintr-un amplu proiect de cercetare conturat de Irina Bădescu, volumul sistematizează articolele, studiile, prelegerile și prefețele pe care autoarea le-a publicat de-a lungul timpului în ediții critice și în prestigioase reviste de specialitate, dar și o serie de texte inedite, păstrate în manuscris. 

Pentru cei aflați în căutarea adevărului, spectacolul lumii contemporane, dominat de scepticism și relativism moral, este unul descurajant. În fața acestei crize profunde, nevoia de repere devine cu atât mai acută. Pentru a le descoperi, trebuie să reînvățăm să ridicăm privirea spre înălțimile metafizice, să îmbrățișăm viața spirituală în alianța ei cu cea intelectuală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu părintele Wilhelm Dancă, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Wilhelm-Danca

Cum să încetezi vreodată de a te recompune, de a căuta să arăți „cine” eşti, de a-ți mobiliza puterile, amintirile, dorința, în ceea ce [Paul Ricoeur] numeşte „insolența” unei pofte de a trăi care câteodată este o luptă, o agonie, dar care nu e mai puțin una dintre formele profunde ale acestei lipse de griji pe care o numeşte aici bună dispoziţie? Și cum, aproape în același timp, să accepți să lași locul unui alt sine pe care nu-l cunoști, a altora diferiți de tine, cum să accepți să te faci nevăzut în fața celorlalți, în această lipsă de grijă, în această detașare de sine care ar fi cealaltă formă fundamentală a bunei dispoziții?

Olivier Abel

În momentul sărbătoririi celor 90 de ani ai săi, [Paul Ricoeur] spunea celor câtorva prieteni adunați la un loc: „Există simpla fericire de a fi încă în viață și, mai mult decât orice, iubirea de viață, împărtășită cu cei pe care-i iubesc, atâta vreme cât îmi este dată. Viața, nu este oare ea darul inaugural?”

Catherine Goldenstein

Teritoriu vast și plural, spațiu al tuturor contradicțiilor posibile, Mediterana constituie miezul dialogului dintre Boris Cyrulnik și Boualem Sansal, care cercetează împreună sinuoasa istorie și relațiile culturale, politice și economice care s-au țesut de-a lungul acestor maluri.

Într-un dialog dens și pasionant, Boris Cyrulnik și Edgar Morin, doi dintre gânditorii francezi cei mai apreciați, preocupați să înțeleagă resorturile umanului, descoperă punctele de convergență dintre diferite domenii ale cunoașterii, precum biologia, sociologia, psihologia, etologia și antropologia.

Demers polifonic și de o rară efervescență ideatică, izvorât dintr-o profundă admirație față de opera de excepție a Sandei Golopenția, volumul omagial coordonat de Zoltán Rostás și Theodora-Eliza Văcărescu reunește un valoros corpus de studii, adevărate „declarații de dragoste pentru știință”. Îmbinând rigoarea analitică a scrierilor academice cu sunetul cald al afectivității și al prieteniei nestrămutate, contribuțiile celor cincizeci de autori – academicieni, profesori, scriitori, editori – evocă explorările temeinice și uimitor de variate întreprinse de Sanda Golopenția, dar și pasiunea, tenacitatea științifică și răbdarea cu care cercetătoarea scrutează în filigranul unor domenii precum lingvistica, semiotica, sociologia sau pragmatica teatrală. De-a lungul acestor studii, se deosebesc valorile fondatoare ale marilor proiecte culturale ce poartă semnătura Sandei Golopenția, întregindu-i astfel portretul spiritual.

Dincolo de orice idee de succes se află o poveste potrivită, rodul unei ingenioase strategii de a provoca schimbarea și impulsul spre acțiune. Seducătoare prin fluxul ideatic și impecabila retorică a persuasiunii, poveștile relatate de Bernadette Jiwa în acest Scurt ghid pentru a schimba lumea reconstituie, de fapt, etapele unei călătorii spirituale, în miezul căreia cititorul va descoperi un nou mod de a gândi, de a-și imagina un viitor posibil, de a reconfigura lumea și relațiile dintre oameni. Fiecare poveste deschide o nouă perspectivă asupra realității, însă adevărata schimbare este efectul unei alchimii interioare, pentru că în acest fascinant poliedru de imagini posibile se reflectă însăși ființa lăuntrică a omului. În orice cultură organizațională, comunicatorii abili pot articula mai bine relația dintre necesitate și acțiune,  transformând mesajele în povești inspirate, menite să cucerească inimile, să câștige încrederea, să influențeze modul de a privi lucrurile și, în esență, să modeleze viitorul dorit.

Puțini sunt filosofii care au influențat cultura secolului XX așa cum a făcut-o Friedrich Nietzsche, care sondează adâncimi nebănuite ale umanului, suscitând interpretări, dar și neînțelegeri la fel de radicale. Concepte precum voința de putere, evaluarea, supraomul, eterna reîntoarcere și nihilismul au cunoscut reverberații puternice nu doar în filosofie, ci și în artă, literatură, psihologie, istoriografie, ba chiar și în biologie, construind un labirint de idei în care sunt imbricate, potrivit unei arhitecturi insolite, dispoziții critice și exerciții genealogice, pentru înțelegerea cărora este nevoie de o ghidare abilă. Cartea lui George Bondor oferă o astfel de îndrumare erudită prin labirintul filosofiei lui Nietzsche, sub forma unei exegeze extrem de riguroase: de-a lungul ei, vom putea surprinde „dansul măștilor” – în jocul căruia profunzimea se împletește, până la confundare, cu suprafața –, dar și pătrunde dramaticul experiențelor de gândire nietzscheene, în care fundamentele de până atunci ale scenariului metafizic al lumii, precum eul, conștiința, substanța sau spiritul, sunt chestionate și reduse la statutul de simple iluzii și aparențe.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Studiile și articolele de etnologie ale lui Constantin Eretescu, reunite în volumul Moartea lui Patroclu, deschid noi perspective asupra culturii și civilizației de tip tradițional, căutând răspunsuri la neliniștitoarea întrebare despre posibilitatea supraviețuirii acestei forme de spiritualitate într-o lume globală. Diversitatea temelor tratate, rigoarea investigației metodologice și preocuparea de a reconstitui o galerie de biografii esențiale pentru domeniul de studiu constituie premisele unei simbolice și pasionante călătorii printre marile mituri, rituri și ceremoniale care dau măsura umanului. Rezultatul minuțioaselor incursiuni întreprinse de Constantin Eretescu se adresează deopotrivă specialiștilor și cititorilor interesați să descopere fundamentele culturii populare, de la ceremonialul funerar antic descris de Homer în Iliada până la o serie de abordări comparative ce relevă surprinzătoare similitudini între diferitele spații de gândire de astăzi.

Textele literare funcționează, în volumul Literatura în context, ca un revelator mai puternic decât instantaneele fotografice, având calitatea de a comprima, în substanța lor, toate dimensiunile vieții. Exercițiul critic, complementar plăcerii de a citi, selectează un corpus de opere literare asupra cărora este inițiată o minuțioasă căutare a detaliilor semnificative din care se compune atmosfera unei epoci. Sub semnul bibliotecii, în lumea prietenoasă și liniștitoare a cărților, comuniunea cu literatura oferă prilejul unor incursiuni în diferite epoci culturale. Scrierile de la începutul modernității noastre, contribuțiile la noile domenii de cercetare literară, memorialistica exilului ori cărțile supuse restricțiilor din anii cenzurii sunt, pentru Mircea Anghelescu, tot atâtea repere de reconfigurare a relației dintre text și context.

Prin „Poemele gnomice în proză”, anunțate în subtitlul volumului Așternutul insomnicului, C. D. Zeletin oferă cititorilor o adevărată carte de înțelepciune, o pedagogie a bunătății și a vieții trăite sub semnul moral al binelui, frumosului și adevărului. Ivite la confluența unor forme distincte de cunoaștere a lumii – prin rațiune și prin revelație –, reflecțiile și microeseurile sale surprind, deopotrivă, prin turnura aforistică, seducătoarea artă a paradoxului, rafinamentul metaforei și poetica antinomiilor din care se plămădește contradictoria ființă omenească. Suplețea conciziei și eleganța stilistică evocă farmecul delicatelor miniaturi în ale căror reflexii se întrevede o neașteptată concentrație ideatică. Fin observator al realității și istoriei, mereu preocupat de imaginile pierdute ale cuvintelor, C. D. Zeletin descoperă acea dimensiune luminoasă în care luciditatea calmă și, adesea, melancolică a savantului întâlnește libertatea de imaginație a scriitorului, intuind că, dincolo de aparențe, în miezul lucrurilor, viețuiește tainic efigia eternității.

Rezultatul unui impresionant demers inițiat de Sanda Golopenția cu mult timp în urmă, Marele Proiect reprezintă o valoroasă contribuție de arheologie documentară și un efort de recuperare, în conștiința culturală românească, a operei și personalității lui Anton Golopenția, distins reprezentant al Școlii Sociologice de la București și autorul unei opere de referință în domeniul sociologiei, statisticii, demografiei, geopoliticii, literaturii, esteticii și filosofiei.

În Alt jurnal indirect, Mihai Zamfir ne propune un suprinzător tablou cultural, reflectat în evocarea personalităților și evenimentelor care au influențat spațiul dezbaterilor majore din ultimii cinci ani. Alcătuit dintr-o selecție de articole publicate, între 2015 și 2020, în revista România literară, sub rubrica sugestiv intitulată Întoarcerea la cărți, volumul impresionează prin anvergura pasionantă a reflecțiilor, reluate cu o sporită vigoare odată cu reîntoarcerea autorului în spațiul protector al bibliotecii.

Episodul de podcast, din seria Revoluția sensului, cu dl.prof. Mihai Zamfir, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Mihai-Zamfir-Podcast

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Autori: Ken Jennings    |    John Stahl-Wert

„Când au scris Liderul slujitor, Ken Jennings și John Stahl-Wert nu doar au surprins exact practicile esențiale de leadership care sunt definitorii pentru toți liderii extraordinari, dar au și oferit un parcurs practic pentru învățare și creștere, pe care îl putem urma spre a ne ameliora stilul de leadership de fiecare zi. [...] Ei au aprofundat cercetările în interiorul organizațiilor din unele dintre cele mai mari companii din lume, verificându-și iar și iar concluziile. Petrecând mii de ore în prezența unor lideri excepționali de business și organizaționali, și-au îmbogățit înțelegerea despre felul cum funcționează leadershipul adevărat.”

Ken Blanchard

“Oferindu-ne cheile esenţiale ale unei învăţături care a constituit şi obiectul unei expuneri tehnice în mai multe volume, textul lui Elizabeth Sombart ne permite să intrăm în inteligenţa unei practici pianistice încoronate de iubire. Citind paginile sale, cititorul este iniţiat într-o Pedagogie ale cărei articulaţii precise şi legi obiective sunt inseparabile de „anii de game interioare” care implică total muzicianul.

Prin propria sinteză a învăţăturii primite de la cei doi maeştri, Sergiu Celibidache pentru fenomenologia sunetului (prima parte) şi Hilde Langer Rühl pentru fenomenologia gestului (partea a doua), Elizabeth Sombart denotă o înţelegere riguroasă a „legilor fenomenelor sonore şi punerea lor în relaţie”, precum şi „folosirea respiraţiei şi a diafragmei în cântatul la pian, vocal şi instrumental, pentru ca gestul să integreze şi să unifice frazarea muzicală”. ”

(Elizabeth Sombart)

În centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – știință și discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. În această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

Una dintre temele care revin în aceste ample discuţii este calitatea manualelor care poartă în mare măsură răspunderea ruperii legăturilor umane dintre profesor şi elev, transformându-se în nişte chingi care interzic, prin insuficienţa marjei de libertate, funcţionarea bunului simţ şi a creativităţii. Am fost impresionată de faptul că, în această privinţă, comentatorii profesorului erau chiar mai radicali decât el, ajungându-se până la propunerea desfiinţării manualelor, pentru a nu mai împiedica adevărata comunicare, dacă nu sunt în stare să o ajute să se producă. Şi chiar dacă nu se va merge niciodată atât de departe, profesorii – şi mai ales superiorii lor – trebuie convinşi că nu sunt obligaţi să se cramponeze de manual şi de norme pedagogice înguste şi anchilozate; că regulile ţinerii unei ore nu trebuie să fie gratiile unei cuşti în care să-şi propună să introducă elevii; că ştiinţa pedagogiei este cu atât mai eficientă, cu cât este în stare să devină o artă, arta întâlnirii la mijlocul drumului dintre profesor şi elev în bucuria de a învăţa, în sensul tranzitiv şi intranzitiv al verbului.

Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute inaugurează o direcție de cercetare inedită, având drept obiect nu atât piesa privită ca operă literară, cât componenta regizorală implicită încorporată în didascalii și în indicațiile privitoare la perindarea prin scenă a personajelor. În termenii dihotomiei propuse de cercetătorul german Manfred Pfister, studiul din volumul de față este axat în mod programatic pe investigarea sistematică a Nebentextului, căruia urmărește să îi evidențieze potențialitățile estetice, neglijate până în prezent de mai toți exegeții teatrului caragialian.

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția

„Textele volumului IV al Jurnalului indirect au aceeaşi origine cu cele din precedentele volume: reprezintă o selecţie a articolelor publicate în „România literară” sub rubrica „Tropice surâzătoare”, din noiembrie 2007 şi până în noiembrie 2012, în ordine cronologică. Ele refac o traiectorie individuală, aceea a europeanului care se trezeşte în altă emisferă. Dar sensul pedagogic al articolelor s-a impus fără voia autorului lor; pentru imensa majoritate a românilor, Brazilia reprezintă o terra incognita sau, şi mai rău, o ţară prezentă exclusiv prin clişee.”

Solomon Marcus

Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.

Michaël Fœssel

În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.

Paul Ricœur

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu

Cuvântul „reziliență” semnifică o aspirație esențială a ființei umane: aceea de a crede că putem rezista unui mediu de viață maltratant și că un eveniment traumatizant, individual sau colectiv, poate deveni un nou punct de plecare. […] După ce reziliența a fost definită ca o calitate, apoi ca un proces și, în final, ca o forță, în momentul de față semnificația sa este atât de extinsă, încât a devenit paradigma unei „noi renașteri” axate pe colaborare și văzute sub aspectele sale sociale, economice, psihologice și chiar politice.

Serge Tisseron

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.

Alăturând eseuri, pagini de jurnal, conferințe și dialoguri care descriu spații, obiecte, oameni și momente ale vieții proprii câtorva texte despre cărți, volumul constituie o recapitulare nesistematică în care invitațiile de colaborare pe teme date, întrebările interviurilor și interpelările lecturilor au avut un rol declanșator important. El evocă trasee, de la bulevardele care se succed unind peste Ocean Bucureștiul cu orașul american Providence, la localitățile și țările popasurilor sau ale drumețiilor de suflet (Bozovici, Breb, Săpânța, New York, Paris, Mexic, Spania, Santorini, Timișoara, America, Maramureș, Franța) și etape existențiale: anii de școală, de facultate, cu arestările și ședințele de demascare ale epocii; anii de cercetare (în domeniul lingvisticii structurale, al pragmaticii și semioticii, dar și pe teren, în Maramureș sau la Woonsocket, R.I.) alături de Al. Rosetti, Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea, Marius Sala, Solomon Marcus, Thomas A. Sebeok; exilul, începând din 1980; revenirea în România după 1989; proiectele care se clarifică treptat prin munca meditată în arhive din România, Franța sau America, ducând la publicarea mai multor volume postume ale lui A. Golopenția (Ultima carte, Românii de la est de Bug, sau seria Rapsodia epistolară I–IV) și Ștefania Cristescu Golopenția (Descântatul în Cornova–Basarabia sau Sporul vieții).