Noi apariții
Éric de Rus
Éric de Rus este asociat Grupului de cercetare “Etică și personalism”, din cadrul Facultății de Filozofie a Institutului Catolic din Toulouse. A consacrat două studii ample gândirii lui Edith Stein (Éd. du Cerf, 2006 și 2008). Din cărțile recente: L’Art et la vie (Éd. Du Carmel, 2009) și Quand la vie prend corp (col., Éd. Du Cerf, 2012).
Dintre cărţile publicate
- Persoana umană în orizontul întrebării. Pentru o antropologie a interiorităţii
- Viziunea educativa a lui Edith Stein: abordarea unui gest antropologic total
- Edith Stein: Arta de a educa
Edith Stein: Arta de a educa
Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.
La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.
Persoana umană în orizontul întrebării. Pentru o antropologie a interiorităţii
Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.
Viziunea educativă a lui Edith Stein: abordarea unui gest antropologic total
Asemeni chintesenței, această lucrare este rodul unei prelungi frecventări a operei lui Edith Stein, a unei urmăriri atente a itinerariului său filosofic şi spiritual, a teoriei sale antropologice în raportul ei cu educaţia.
În gândirea acestui autor, problema educaţiei ocupă un loc central, cu toate că nu este elaborată într-o formă sistematică. Într-adevăr, considerațiile legate de această tematică se găsesc răspândite în toată opera sa, de unde și legitimitatea deplină a unui proiect de reconstituire a arhitecturii sale de ansamblu.
Pentru Edith Stein, educaţia este o „artă de a-și modela propria viață”, un gest activ, o veritabilă creaţie. Din această perspectivă, suntem invitaţi să urmăm pas cu pas aplicarea efectivă a gestului educativ, tot așa cum urmărim o linie melodică.
În ce constă însă experienţa profundă pe care o avem atunci când ascultăm o melodie? „O melodie nu este pentru noi o simplă succesiune de sunete pe care le percepem prin intermediul auzului. În această melodie, auzim cântând chiar sufletul uman.” Cu alte cuvinte, articulaţiile care construiesc din interior o melodie sunt tot atâtea puncte de sprijin care permit degajarea mișcării sale vivace, fără să-i blocheze avântul. În acelaşi fel, pornind de la dimensiunile esenţiale ale fiinţei umane, Edith Stein consideră mişcarea melodică inerentă gestului educativ ca pe o manifestare a „notei pure dată de fiecare creatură.