Furnizori

Nici un furnizor

Bogdan Tătaru-Cazaban

Bogdan Tătaru-Cazaban

Bogdan Tătaru-Cazabana studiat filosofie și teologie la Universitatea din București și a urmat stagii de cercetare la Colegiul Noua Europă (București) și la EHESS/Maison des Sciences de l’Homme (Paris). Este doctor în filosofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, co-fondator al revistei Chora. Revue d’études anciennes et médiévales și membru al mai multor asociații și societăți academice. Printre volumele publicate se află: Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, în colaborare cu Teodor Baconschi (Anastasia, 2003); Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie și structuri (Polirom, 2005); O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Pleșu, în colaborare cu Mihail Neamțu (Humanitas, 2009); Sfântul Martir Iustin Filozoful. O introducere (Deisis/Stavropoleos, 2010); Comuniune și contemplație. Despre creștinismul patristic și bizantin (Zetabooks, 2011); Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017); André Scrima: expérience spirituelle et langage théologique, împreună cu Daniela Dumbravă (Roma, 2019). A tradus din Augustin (2004, 2010), Boethius (2003), Cusanus (2008), Hugo din Saint-Victor (2005), Lévinas (2006), R. Klibansky, E. Panofsky și F. Saxl (2002), G. Ravasi (2019). A îngrijit volumele: A. Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu și Sf. Ioan Damaschin, Despre cele două voințe ale lui Hristos (Anastasia, 2004). Între 2010 și 2016 a fost ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. A primit Ordinul „Pius al IX–lea” în grad de Mare Cruce, Ordinul „Pro Merito Melitensi” în grad de Mare Cruce (Ordinul Suveran de Malta), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, Ordinul Coroanei Belgiei în grad de Comandor.

Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor este o istorie a receptării episodului din Evanghelia după Ioan în tradiția creștină. De la cele mai vechi mențiuni până la legendele și dramele liturgice occidentale, de la comentariile Părinților Bisericii la rescrierile medievale ale miracolului din Betania, de la arta paleocreștină la Giotto, călătoria împreună cu Lazăr reface etapele dezvoltării creștinismului, le pune în lumină mizele, legăturile și discontinuitățile, dar, înainte de toate, vorbește despre cum au citit oamenii din diferite epoci ceea ce textul biblic le-a transmis. Lazăr, prietenul lui Hristos, devine o oglindă a condiției umane.

Bogdan Tătaru-Cazaban 

ÎN CURS DE APARIȚIE