Științe socio-umane. Studii interdisciplinare

Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor este o istorie a receptării episodului din Evanghelia după Ioan în tradiția creștină. De la cele mai vechi mențiuni până la legendele și dramele liturgice occidentale, de la comentariile Părinților Bisericii la rescrierile medievale ale miracolului din Betania, de la arta paleocreștină la Giotto, călătoria împreună cu Lazăr reface etapele dezvoltării creștinismului, le pune în lumină mizele, legăturile și discontinuitățile, dar, înainte de toate, vorbește despre cum au citit oamenii din diferite epoci ceea ce textul biblic le-a transmis. Lazăr, prietenul lui Hristos, devine o oglindă a condiției umane.

Bogdan Tătaru-Cazaban 

ÎN CURS DE APARIȚIE

12,50 RON
25,00 RON -50%

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

14,00 RON
Stoc epuizat

Matematica este domeniu de cunoaștere și de cercetare; fenomen de cultură; știință, artă și filosofie deopotrivă; unealtă, limbaj și mod de gândire; catalizator al unor transferuri de idei, metode și rezultate (a se vedea transferul noțiunii de entropie din termodinamică în teoria informației); disciplină de învățământ; joc, fenomen social, dar poate fi și modă; uneori, formă de snobism, formă de patologie, mijloc de intimidare și chiar de terorizare; în ipostazele ei majore, matematica poate deveni un mod de a înțelege lumea, de a ne înțelege propria noastră minte și propria noastră spiritualitate. Matematica poate deveni un mod de viață.

În matematică este loc pentru metaforă, metonimie și simbol, pentru poveste, dramatism și teatralitate, pentru transcendență. Montajul vertical la care se referă Eisenstein pentru domeniul filmului se regăsește în polifonia textului matematic.

Lumea numerelor se află într-un grav impas semiotic. Cele mai multe numere nu au nume, în sensul că nu pot fi reprezentate prin mijloace finite. Cuvintele devin neputincioase în încercarea lor de a desemna numere întregi tot mai mari.

Matematica trebuie să rămână ca muzica, să fie cultivate pentru propria ei plăcere. N-a fost să fie. Societatea a pus accentual pe funcția ei utilitară.

Solomon Marcus
20,00 RON

Un corpuscul a îngenuncheat o civilizație care își atribuie meritul unor realizări spectaculoase – de la energia atomică la explorarea spațiului și multe, multe altele. Cu toate acestea, studiile privind înțelegerea virusului sunt dezolante. Motivul este relativ clar: virusul SARS-CoV-2 și pandemia aparțin unei crize mai ample – o criză de viziune numită CoVID. 

27,00 RON
Stoc epuizat

Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute inaugurează o direcție de cercetare inedită, având drept obiect nu atât piesa privită ca operă literară, cât componenta regizorală implicită încorporată în didascalii și în indicațiile privitoare la perindarea prin scenă a personajelor. În termenii dihotomiei propuse de cercetătorul german Manfred Pfister, studiul din volumul de față este axat în mod programatic pe investigarea sistematică a Nebentextului, căruia urmărește să îi evidențieze potențialitățile estetice, neglijate până în prezent de mai toți exegeții teatrului caragialian.