Memorialistică. Genealogii. Monografii

Alăturând eseuri, pagini de jurnal, conferințe și dialoguri care descriu spații, obiecte, oameni și momente ale vieții proprii câtorva texte despre cărți, volumul constituie o recapitulare nesistematică în care invitațiile de colaborare pe teme date, întrebările interviurilor și interpelările lecturilor au avut un rol declanșator important. El evocă trasee, de la bulevardele care se succed unind peste Ocean Bucureștiul cu orașul american Providence, la localitățile și țările popasurilor sau ale drumețiilor de suflet (Bozovici, Breb, Săpânța, New York, Paris, Mexic, Spania, Santorini, Timișoara, America, Maramureș, Franța) și etape existențiale: anii de școală, de facultate, cu arestările și ședințele de demascare ale epocii; anii de cercetare (în domeniul lingvisticii structurale, al pragmaticii și semioticii, dar și pe teren, în Maramureș sau la Woonsocket, R.I.) alături de Al. Rosetti, Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea, Marius Sala, Solomon Marcus, Thomas A. Sebeok; exilul, începând din 1980; revenirea în România după 1989; proiectele care se clarifică treptat prin munca meditată în arhive din România, Franța sau America, ducând la publicarea mai multor volume postume ale lui A. Golopenția (Ultima carte, Românii de la est de Bug, sau seria Rapsodia epistolară I–IV) și Ștefania Cristescu Golopenția (Descântatul în Cornova–Basarabia sau Sporul vieții).

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu

Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

Care este povestea ta? este o carte autentică de aventuri, cu un personaj central autoironic, care sosește în America de Sud cu un bagaj întreg de naivități, temeri și chiar clișee lingvistice aduse din România. În același timp însă e o carte în care orice corporatist ce a trăit pe pielea sa anii de boom și criză se va recunoaște: după ce și-a dat jos cravata și a renunțat la badge, eroul își înfruntă în permanență limitele și ajunge să se descopere pe sine exact așa cum descoperă deșertul, munții, tangoul și cartierele periculoase din locurile pe unde trece. Călătoria nu i-a schimbat lui Silviu Florea viața; ea a întruchipat începutul schimbării dorite, pe care a trăit-o din plin pe parcursul călătoriei și apoi, încă o dată, pe parcursul scrierii acestei cărți.

Dezacord este o mărturie dureroasă despre cum copilăria se poate transforma într-un supliciu, atunci când un tată abuziv vrea să-și transforme fiica într-un virtuoz al pianului, cu prețul unor ani de tortură fizică și psihică.

*

Céline este privată de hrană, bătută ani la rând, încarcerată. Se teme pentru viața ei în fiecare weekend. Exersează, exersează și iar exersează, ca să strălucească în fața publicului în rolul de virtuoz al pianului. Dar în tot acest timp păstrează secretul ororilor petrecute în intimitatea familiei și îndură tăcerea din jur. Asurzitoare. Cum să bănuiești că sub atuurile excelenței se ascund ororile sclaviei? Cum să suspectezi exigența perfecțiunii absolute? Dar tocmai ea devine justificarea tuturor exceselor, a tuturor abuzurilor și îi înșală pe cei din jur cu atât mai ușor cu cât acestei sclave nu îi este destinată o sarcină de servitoare, ci o activitate artistică rezervată elitelor.

Daniel Rousseau

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3fBo49U

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana

Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

În Alt jurnal indirect, Mihai Zamfir ne propune un suprinzător tablou cultural, reflectat în evocarea personalităților și evenimentelor care au influențat spațiul dezbaterilor majore din ultimii cinci ani. Alcătuit dintr-o selecție de articole publicate, între 2015 și 2020, în revista România literară, sub rubrica sugestiv intitulată Întoarcerea la cărți, volumul impresionează prin anvergura pasionantă a reflecțiilor, reluate cu o sporită vigoare odată cu reîntoarcerea autorului în spațiul protector al bibliotecii.

Episodul de podcast, din seria Revoluția sensului, cu dl.prof. Mihai Zamfir, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Mihai-Zamfir-Podcast

Rezultatul unui impresionant demers inițiat de Sanda Golopenția cu mult timp în urmă, Marele Proiect reprezintă o valoroasă contribuție de arheologie documentară și un efort de recuperare, în conștiința culturală românească, a operei și personalității lui Anton Golopenția, distins reprezentant al Școlii Sociologice de la București și autorul unei opere de referință în domeniul sociologiei, statisticii, demografiei, geopoliticii, literaturii, esteticii și filosofiei.

Prin „Poemele gnomice în proză”, anunțate în subtitlul volumului Așternutul insomnicului, C. D. Zeletin oferă cititorilor o adevărată carte de înțelepciune, o pedagogie a bunătății și a vieții trăite sub semnul moral al binelui, frumosului și adevărului. Ivite la confluența unor forme distincte de cunoaștere a lumii – prin rațiune și prin revelație –, reflecțiile și microeseurile sale surprind, deopotrivă, prin turnura aforistică, seducătoarea artă a paradoxului, rafinamentul metaforei și poetica antinomiilor din care se plămădește contradictoria ființă omenească. Suplețea conciziei și eleganța stilistică evocă farmecul delicatelor miniaturi în ale căror reflexii se întrevede o neașteptată concentrație ideatică. Fin observator al realității și istoriei, mereu preocupat de imaginile pierdute ale cuvintelor, C. D. Zeletin descoperă acea dimensiune luminoasă în care luciditatea calmă și, adesea, melancolică a savantului întâlnește libertatea de imaginație a scriitorului, intuind că, dincolo de aparențe, în miezul lucrurilor, viețuiește tainic efigia eternității.