Furnizori

Nici un furnizor

Mihai Nadin

Mihai Nadin

Mihai Nadin, născut în data de 2 februarie 1938 la Braşov, a absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.

Experimentele sale în domeniul graficii de calculator (pionierat în acest domeniu începând cu 1964-1965) i-au adus recunoașterea pentru contribuții la o nouă estetică. A dobândit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea Ludwig Maximilian din München si unul la Johns Hopkins University, în circuite neurale. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga activitate de cercetare pe care o susține. Cercetarea acoperă domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), computational design, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare.

Are la activ peste 200 de publicaţii academice pe aceste teme, și peste 23 de cărți. A ţinut, și continuă să țină, conferinţe în lumea întreagă. Mihai Nadin a întemeiat computational design ca disciplină, și a co-întemeiat studiul modern al sistemelor de anticipare. În 1994 a înfiinţat primul Institut de Cercetare a Sistemelor de Anticipare - antÉ. În 2004 institutul a fost invitat să devină parte a sistemului de cercetare științiifică din cadrul Universităţii Texas din Dallas. A predat la Universitatea Stanford, la Universitatea California-Berkeley şi la Universitatea din Bremen; este Distins Fellow al Institutului de Studii Avansate Hanse Wissenschaftskolleg (Delmenhorst, Germania), unde coordonează o rețea internațională de oameni de știință preocupați de domeniul anticipației. Din 2004, este Ashbel Smith Professor la Universitatea Texas din Dallas. În cariera sa universitară, a avut peste 12.000 de studenți, și peste 500 de doctoranzi. Mulți dintre ei sunt activi în universități și firme bine cunoscute în întreaga lume.

Seneludens—unul dintre proiectele sale majore—a vizat menţinerea capacităţii de anticipare a indivizilor vârstnici (dar nu numai) prin interacțiunea în medii interactive virtuale. Domeniul său actual de cercetare continuă să fie sistemele de anticipare, în mod special conceperea unor forme computaționale noi care integrează substratul fizic și procesele ce definesc viața.


Dintre cărţile publicate

  • Civilizația analfabetismului Original: The Civilization of Illiteracy
  • CUMPĂNA ȘTIINȚEI — Viitorul contează
Pret de baza 75,00 RON Pret 37,50 RON

În centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – știință și discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. În această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Pret 20,00 RON

Un corpuscul a îngenuncheat o civilizație care își atribuie meritul unor realizări spectaculoase – de la energia atomică la explorarea spațiului și multe, multe altele. Cu toate acestea, studiile privind înțelegerea virusului sunt dezolante. Motivul este relativ clar: virusul SARS-CoV-2 și pandemia aparțin unei crize mai ample – o criză de viziune numită CoVID.