Eseu. Reflecții

Guillaume de Fonclare (n. 1968) debutează editorial cu un tulburător eseu confesiv – Dans ma peau / Prizonier în propriul corp (traducere în limba română de Ana Mihăilescu), distins deja cu două premii importante:

- Premiul Academiei Franceze - Prix Jacques de Fouchier 2010 

- Prix essai France Télévisions 2010;

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Barbu Brezianu

Dezacord este o mărturie dureroasă despre cum copilăria se poate transforma într-un supliciu, atunci când un tată abuziv vrea să-și transforme fiica într-un virtuoz al pianului, cu prețul unor ani de tortură fizică și psihică.

*

Céline este privată de hrană, bătută ani la rând, încarcerată. Se teme pentru viața ei în fiecare weekend. Exersează, exersează și iar exersează, ca să strălucească în fața publicului în rolul de virtuoz al pianului. Dar în tot acest timp păstrează secretul ororilor petrecute în intimitatea familiei și îndură tăcerea din jur. Asurzitoare. Cum să bănuiești că sub atuurile excelenței se ascund ororile sclaviei? Cum să suspectezi exigența perfecțiunii absolute? Dar tocmai ea devine justificarea tuturor exceselor, a tuturor abuzurilor și îi înșală pe cei din jur cu atât mai ușor cu cât acestei sclave nu îi este destinată o sarcină de servitoare, ci o activitate artistică rezervată elitelor.

Daniel Rousseau

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?

Solomon Marcus

„Zdrenţe în paradis nu este o carte de aforisme, ci mai degrabă de reflecţii care dezvoltă paradoxuri. Mie imi place să le numesc frângurele. Îmi doresc să fiu citit încet.”

C.D. Zeletin