Noi apariții
Furnizori
Nici un furnizor
Eseu. Reflecții
Zece nevoi umane
Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?
Solomon Marcus
Zdrențe în paradis
„Zdrenţe în paradis nu este o carte de aforisme, ci mai degrabă de reflecţii care dezvoltă paradoxuri. Mie imi place să le numesc frângurele. Îmi doresc să fiu citit încet.”
C.D. Zeletin
Violență și animalitate. Explorări fenomenologice
Cartea de față excelează în multe privințe. Din câte știu, este singura care, în spațiul nostru cultural, aprofundează atât de riguros și comprehensiv problematica violenței prin raportare constantă la fenomenul mai vast al animalității. Cristian Ciocan, bine cunoscut prin studiile de filosofie deja publicate, pune în acest sens la lucru un amplu dispozitiv conceptual, propriu fenomenologiei.
Ștefan Afloroaei
Episodul de podcast înregistrat cu Cristian Ciocan poate fi urmărit aici: https://youtu.be/L7JN3rDWF3k
VIAȚA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE
Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost.
Sanda Golopenția
Utilitatea Inutilului — Manifest
Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban
Transfigurarea timpului în lumina tradiției ortodoxe
Prima carte pe care Olivier Clément a publicat-o în 1959, după convertirea la Ortodoxie, e o mărturie pasionantă a căutărilor sale spirituale și a viziunii despre credința pe care a îmbrățișat-o, răspunzând într-o zi chemării irezistibile a lui Hristos. În sintonie cu Nikolai Berdiaev și Vladimir Lossky, dar mai ales cu Părinții Bisericii, Clément inaugurează cu această reflecție despre timp o operă de teolog îndrăgostit de taina transfiguratoare a Învierii.
TOCQUEVILLE ȘI NATURA DEMOCRAȚIEI
Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia.
Miruna Tătaru-Cazaban
TAINA EVANGHELIEI
Reunite într-o insolită poetică a exegezei evanghelice, glosele duminicale consemnate de Pr. Marius Ciobotă în „Taina Evangheliei” se prelungesc într-o adevărată experiență de cunoaștere lăuntrică, grație căreia se relevă dimensiunea tainică a realității.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Pr. Marius Ciobotă, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/j5MaTb82wms
STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ — Introducere în opera lui Al. Macedonski & Poemul românesc în proză
Într-o contribuție esențială la configurarea stilisticii diacronice, care inaugurează laborioasa serie de Studii literare, reputatul stilistician și istoric literar Mihai Zamfir propune o perspectivă inedită asupra operei lui Al. Macedonski, scriitor de o anvergură spirituală cu totul aparte, ce a ilustrat cu o febrilă pasiune, în diferite etape ale creației sale, metamorfoza formulelor poetice ivite sub semnul neolatinismului, dar și noile structuri literare plămădite în creuzetul experimentelor din zorii modernismului.