Eseu. Reflecții

37,00 RON

În Alt jurnal indirect, Mihai Zamfir ne propune un suprinzător tablou cultural, reflectat în evocarea personalităților și evenimentelor care au influențat spațiul dezbaterilor majore din ultimii cinci ani. Alcătuit dintr-o selecție de articole publicate, între 2015 și 2020, în revista România literară, sub rubrica sugestiv intitulată Întoarcerea la cărți, volumul impresionează prin anvergura pasionantă a reflecțiilor, reluate cu o sporită vigoare odată cu reîntoarcerea autorului în spațiul protector al bibliotecii.

30,00 RON

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
29,00 RON

Prin „Poemele gnomice în proză”, anunțate în subtitlul volumului Așternutul insomnicului, C. D. Zeletin oferă cititorilor o adevărată carte de înțelepciune, o pedagogie a bunătății și a vieții trăite sub semnul moral al binelui, frumosului și adevărului. Ivite la confluența unor forme distincte de cunoaștere a lumii – prin rațiune și prin revelație –, reflecțiile și microeseurile sale surprind, deopotrivă, prin turnura aforistică, seducătoarea artă a paradoxului, rafinamentul metaforei și poetica antinomiilor din care se plămădește contradictoria ființă omenească. Suplețea conciziei și eleganța stilistică evocă farmecul delicatelor miniaturi în ale căror reflexii se întrevede o neașteptată concentrație ideatică. Fin observator al realității și istoriei, mereu preocupat de imaginile pierdute ale cuvintelor, C. D. Zeletin descoperă acea dimensiune luminoasă în care luciditatea calmă și, adesea, melancolică a savantului întâlnește libertatea de imaginație a scriitorului, intuind că, dincolo de aparențe, în miezul lucrurilor, viețuiește tainic efigia eternității.

40,00 RON

Alăturând eseuri, pagini de jurnal, conferințe și dialoguri care descriu spații, obiecte, oameni și momente ale vieții proprii câtorva texte despre cărți, volumul constituie o recapitulare nesistematică în care invitațiile de colaborare pe teme date, întrebările interviurilor și interpelările lecturilor au avut un rol declanșator important. El evocă trasee, de la bulevardele care se succed unind peste Ocean Bucureștiul cu orașul american Providence, la localitățile și țările popasurilor sau ale drumețiilor de suflet (Bozovici, Breb, Săpânța, New York, Paris, Mexic, Spania, Santorini, Timișoara, America, Maramureș, Franța) și etape existențiale: anii de școală, de facultate, cu arestările și ședințele de demascare ale epocii; anii de cercetare (în domeniul lingvisticii structurale, al pragmaticii și semioticii, dar și pe teren, în Maramureș sau la Woonsocket, R.I.) alături de Al. Rosetti, Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea, Marius Sala, Solomon Marcus, Thomas A. Sebeok; exilul, începând din 1980; revenirea în România după 1989; proiectele care se clarifică treptat prin munca meditată în arhive din România, Franța sau America, ducând la publicarea mai multor volume postume ale lui A. Golopenția (Ultima carteRomânii de la est de Bug, sau seria Rapsodia epistolară I–IV) și Ștefania Cristescu Golopenția (Descântatul în Cornova–Basarabia sau Sporul vieții).

40,00 RON
Stoc epuizat

Care este povestea ta? este o carte autentică de aventuri, cu un personaj central autoironic, care sosește în America de Sud cu un bagaj întreg de naivități, temeri și chiar clișee lingvistice aduse din România. În același timp însă e o carte în care orice corporatist ce a trăit pe pielea sa anii de boom și criză se va recunoaște: după ce și-a dat jos cravata și a renunțat la badge, eroul își înfruntă în permanență limitele și ajunge să se descopere pe sine exact așa cum descoperă deșertul, munții, tangoul și cartierele periculoase din locurile pe unde trece. Călătoria nu i-a schimbat lui Silviu Florea viața; ea a întruchipat începutul schimbării dorite, pe care a trăit-o din plin pe parcursul călătoriei și apoi, încă o dată, pe parcursul scrierii acestei cărți.

18,00 RON

Dezacord este o mărturie dureroasă despre cum copilăria se poate transforma într-un supliciu, atunci când un tată abuziv vrea să-și transforme fiica într-un virtuoz al pianului, cu prețul unor ani de tortură fizică și psihică.

*

Céline este privată de hrană, bătută ani la rând, încarcerată. Se teme pentru viața ei în fiecare weekend. Exersează, exersează și iar exersează, ca să strălucească în fața publicului în rolul de virtuoz al pianului. Dar în tot acest timp păstrează secretul ororilor petrecute în intimitatea familiei și îndură tăcerea din jur. Asurzitoare. Cum să bănuiești că sub atuurile excelenței se ascund ororile sclaviei? Cum să suspectezi exigența perfecțiunii absolute? Dar tocmai ea devine justificarea tuturor exceselor, a tuturor abuzurilor și îi înșală pe cei din jur cu atât mai ușor cu cât acestei sclave nu îi este destinată o sarcină de servitoare, ci o activitate artistică rezervată elitelor.

Daniel Rousseau

20,00 RON

La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.

C. D. Zeletin
93,00 RON

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția
58,00 RON

„Din 1995 și până astăzi, aproape fără întrerupere, Daniel CristeaEnache a publicat cronică literară în reviste (Adevărul literar și artisticCaiete criticeRomânia literară și altele), adunată în câteva volume: Concert de deschidereBucurești Far West. Secvențe de literatură românăTimpuri noi, iar acum în ampla culegere de față. Niciunul dintre colegii lui de generație n-a dat dovadă de atâta consecvență, deși destui au început, ca și el, prin a scrie critică de întâmpinare, renunțând însă relativ repede, atrași de felurite miraje. Daniel Cristea-Enache rămâne cronicarul literar al generației 2000. Consacrate cu precădere, în primii ani, unor autori aparținând generațiilor vechi, cronicile lui se ocupă tot mai des de scriitorii tineri. Volumele succesive oferă un catalog cvasicomplet al poeților, prozatorilor și criticilor generației 2000, ca, de altfel, și al celor din generațiile anterioare.”

Nicolae Manolescu

(din Istoria critică a literaturii române, ediția a II-a)


„Volumul de față este dedicat prozei (romane, nuvele, povestiri) și literaturii subiective (non)ficționale (memorialistică, jurnale, epistolare, autobiografii, cărți de călătorii, volume cu documente din arhivele CNSAS, cărți de dialoguri, eseistică filtrată biografic, publicistică ficționalizată). Pentru prima oară într-o carte a mea de cronici, proza «obiectivă» e împletită cu literatura «subiectivă», în interiorul unei aceleiași generații, confruntată cu un context istoric.”

Daniel Cristea-Enache