Educație și formare

22,00 RON

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.

24,00 RON

Dacă există o urgență în materie de familie, aceasta este să ne oprim: să ne oprim din a avea idei prefabricate, soluții, din a intenționa să întocmim proiecte sau regulamente. Scriptura ne ajută să ne dăm răgazul să înțelegem ceea ce spune Dumnezeu – și să nu îi atribuim ceea ce nu spune. Ea arată că trebuie să ținem cont de epoca și de societatea în care apare un text. Căci Scriptura începe prin a pune întrebări: ce este o familie? Ce înseamnă să fii un tată, o mamă, o fată, un băiat? Ea cercetează aceste realități, prezintă situații reale, la care ne cheamă să reflectăm. Ea arată cum Dumnezeu este prezent în realitatea familiei, cum o zdruncină, o transformă și deschide în ea orizonturi noi. Scriptura ne învață să ieșim din falsele evidențe („așa am făcut mereu”), din trecutul iluzoriu („altădată, familia nu ridica nicio problemă”), pe scurt, din limba de lemn. Să ne oprim din a folosi Scriptura, să începem prin a o citi! Ea este o chemare la libertate!

30,00 RON

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.

30,00 RON

Ce înseamnă a învăța? Ce presupune și cum are loc învățarea? La aceste întrebări, școala contemporană aduce un răspuns categoric: școala tradițională s-a înșelat, ea a vrut să transmită cunoștințe inoculându-le, prin intermediul dascălilor, unor elevi pasivi. Această pedagogie prin impunere nu funcționează. Ea trebuie înlocuită cu o pedagogie activă, care face din copil actorul construirii cunoștințelor sale. Ne aflăm însă în momentul când răspunsul acesta se dovedește a fi la fel de fals, în semi-adevărul lui, ca și filosofia anterioară. Totul trebuie luat de la capăt. Este problema fundamentală a școlii de azi, căzută într-o incertitudine totală privind natura activității pe care o are de îndeplinit. 

Aceasta este și problema pe care cartea de față se străduiește s-o clarifice, mai întâi degajând originile istorice ale acestui model pedagogic, apoi arătându-i, prin mai multe exemple, limitele. În sfârșit, și în mod special, propunând o reflecție asupra unei experiențe primordiale a cărei amintire adulții o resping: dificultatea de a învăța, care este inseparabilă de necesitatea unei transmiteri. Cu ce condiții, în ce fel, prin ce mecanisme este posibilă o asemenea transmitere? Nu e vorba aici de a oferi niște soluții de-a gata, ci de contribui la schițarea cadrului unui necesar efort de reîntemeiere. 

30,00 RON

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
34,00 RON

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

34,00 RON

Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.

35,00 RON
Stoc epuizat

„Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare.”

Solomon Marcus