Furnizori

Nici un furnizor

Cultură și societate

Filtre active

Pret de baza 58,00 RON Pret 40,60 RON

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu


Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

Pret de baza 42,00 RON Pret 29,40 RON

Operele care fac obiectul prezentului proiect editorial sunt remarcabile prin competența profesională, atenția analitică și pertinența valorilor pe care le propun.

Structuralismul reprezintă una dintre primele poziții polemice în raport cu școala, metodele și oportunitățile Structuralismului, dar totodată o atentă radiografiere inițială a acestora. Calmul valorilor se distinge prin suma de analize de critică literară, teoria literaturii și literatură comparată și universală, exemplare până astăzi prin erudiția și forța lor interpretativă.

Pret de baza 14,00 RON Pret 7,00 RON

În clipa când s-a pus problema discutării noilor planuri-cadru și latina a fost eliminată din curriculum, Solomon Marcus s-a implicat în susținerea păstrării acestei discipline de studiu la gimnaziu, motivând că este extrem de important ca toți elevii din școala românească să știe de unde vine poporul căruia îi aparțin și limba pe care ei o vorbesc. Acest aspect fundamental de cultură identitară devine, în procesul de învățare, decisiv pentru legarea domeniilor cunoașterii, așa cum le-a structurat școala, în arii curriculare, asigurând înțelegerea limbii materne și a limbilor străine, dar și elemente din sfera altor discipline, în manieră transdisciplinară. De fapt, Solomon Marcus a considerat că această disciplină de studiu este una cu un mare potențial de a deschide perspectiva transdisciplinară în procesul de învățare, având un rol integrator. Latina are nu doar o componentă comunicativă, ci și una culturală, acționând în multiple puncte nevralgice ale sistemului de educație actual, dar în primul rând fiind o punte solidă în abordarea transdisciplinară a cunoașterii.

Conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu
Pret 38,00 RON

Maritain nu se mulțumește cu observații generale; împreună cu pedagogii clasici, consideră că, pentru a da unei societăți și, mai ales, unei democrații, substratul de valori comune indispensabile echilibrului său, educația este „instrumentul primordial”.

Guy Avanzini

Pret de baza 20,00 RON Pret 16,00 RON

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Barbu Brezianu

Pret 37,00 RON

„Sentimentul religios este, în aceste poeme într-adevăr antologice, o paradoxală simțire gândită. Gândire eliberată de legea gravitației cugetării, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate îngeri?), mintea care dă din aripi și dorurile stranii. În metafizica ei poetică plină de secvențe memorabile, Monica Pillat este, ca în orice căutare adevărată, proteică.”

Ioana Pârvulescu

Pret de baza 75,00 RON Pret 60,00 RON

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana


Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

Pret de baza 20,00 RON Pret 16,00 RON

Un elogiu pasionat adus muzicii, un cântec al emoției. Chiar mai mult decât atât, un mijloc de cunoaștere: micile și marile secrete ale sunetului, o culegere de cuvinte ale marilor compozitori reuniți într-un „portret de familie”, sfaturi de inițiere în muzică… în sfârșit, o filosofie a vieții!

De-a lungul unui drum care ne conduce de la originile muzicii până la mărturisirile cele mai autentice ale interpretului, muzica clasică este cea care își regăsește tinerețea, iar toți marii muzicieni – o umanitate deseori tulburătoare.

Pentru autor, muzica merge dincolo de cuvinte: ea este calea unei desăvârșiri accesibile tuturor, semn al unei dimensiuni superioare a existenței.

Construită precum o sonată în patru părți, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă și accesibilă, emoționantă și profundă, ea redă frumusețea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

Aici, cartea vorbește ca un oratoriu, lăsând cuvântul doar poeților, muzicienilor și gânditorilor tuturor secolelor, într-un entuziasm comunicativ.

Încă de la primii pași în muzică, Elizabeth Sombart a fost apreciată de către Arthur Rubinstein: „Un mare talent, o mare sensibilitate”. Concertistă și profesor în egală măsură, ea a înregistrat 51 de piese clasice, de la Bach la Bartók (BMG), bază a unei serii de emisiuni pe France3 – „Confidențe pentru pian” –, care ne revelează o artistă sclipitoare, o vocație absolută.

Pret 22,00 RON
Stoc epuizat

O carte foarte personalǎ care dezvǎluie comoara unei experienţe muzicale ce nu a dorit sǎ aleagǎ decât acele emoţii prielnice înǎlţǎrii divine ale existenţei umane.

Yehudi Menuhin

Construită precum o sonată în patru părţi, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă şi accesibilă, emoţionantă şi profundă, ea redă frumuseţea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.