Cultură și societate

Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute inaugurează o direcție de cercetare inedită, având drept obiect nu atât piesa privită ca operă literară, cât componenta regizorală implicită încorporată în didascalii și în indicațiile privitoare la perindarea prin scenă a personajelor. În termenii dihotomiei propuse de cercetătorul german Manfred Pfister, studiul din volumul de față este axat în mod programatic pe investigarea sistematică a Nebentextului, căruia urmărește să îi evidențieze potențialitățile estetice, neglijate până în prezent de mai toți exegeții teatrului caragialian.

La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.

C. D. Zeletin

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.

„Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare.”

Solomon Marcus

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu

Exilul lucrează asupra oamenilor, îi schimbă în altceva decât erau înainte, îi supune cu deosebire unui lung șir de metamorfoze personale și intelectuale – este una dintre concluziile la care ajunge, în paginile acestui volum erudit, Constantin Eretescu, etnolog, antropolog și scriitor, recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.

Timpul prezent constată o graduală retragere a supranaturalului în zona ficțiunii. Mai există însă spații privilegiate, în matca gândirii populare, în care au loc întâlniri cu ființe supranaturale.

Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.

Michaël Fœssel

În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.

Paul Ricœur