Filtrare după

Distinguo

Distinguo

Acest cuvânt, provenind din verbul latin distinguere, înseamnă înainte de toate a distinge, a deosebi situații, stări, și idei foarte apropiate semantic, având totuși semnificații diferite. Optica a introdus noțiunea de putere de rezoluție. Translocând noțiunea din domeniul fizicii în disciplinele biologice și cele ale cunoașterii abstracte, putem vorbi despre puterea de rezoluție a ochiului și, metaforic, a ochiului minții. Colecția Distinguo este o minunată ocazie de a revela sporul de bogăție a unor spații spirituale definite.

C.D. Zeletin – membru de onoare în bordul editorial


Putem considera actul de a distinge între lucruri diferite un simbol al inteligenței, fără de care actul de a înțelege lumea și pe noi înșine nu ar fi posibil. Dar există trepte ale modului de a înțelege lumea; unele, mai simple, se pot mulțumi cu diferențieri elementare, ușor sesizabile, dar există altele care necesită distincții mai subtile, mai complicate, mai dificile.

Distinguo se referă cu precădere la capacitatea de a opera distincții de acest fel, de o complexitate superioară. În scrierile cu finalitate culturală, printre care se află și cele pe care le are în vedere colecția de față, sunt convocate și stimulate toate aceste acte de inteligență.

Solomon Marcusmembru de onoare în bordul editorial

Filtre active
  • Disponibilitate: In stoc
  • Autor: Mircea Anghelescu
40,00 RON

Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mircea Anghelescu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pLxyzw5et5k