Domeniu

Filtre active
  • Categorii: Științe socio-umane. Studii interdisciplinare
  • Disponibilitate: Indisponibil
  • Disponibilitate: In stoc
21,60 RON
27,00 RON -20%

Convorbirile reunite în acest volum țin de o perioadă în care Ricoeur crede că e posibil să se facă din nou auzit în Franța. Iar ceea ce se face auzit nu este „moderația” sau „ecumenismul” care au fost de atâtea ori „reproșate” filosofului, ci metoda pe care o aplică fiecăreia dintre intervențiile sale. Una dintre caracteristicile gândirii lui Ricoeur este aceea de a nu separa studiul unei probleme (voința, interpretarea, acțiunea, timpul) de întrebările legate de metodă. Nu există o separație între ceea ce face filosofia și reflecția despre ceea ce ea poate să facă.

Michaël Fœssel

În opinia mea, noțiunea de om capabil este una centrală, pentru că ea îmi permite să reunesc, pe de o parte, ceea ce aș putea numi o antropologie – un fel de descriere generală a ce înseamnă a fi om – și, de cealaltă parte, o morală, în măsura în care omul este în mod esențial demn de respect, atâta timp cât disting în el capacitatea de a fi el însuși. Din acest punct de vedere, aș adopta ca primă maximă a acțiunii mele următoarea formulare: orice altă viață, prin capacitățile sale, este la fel de importantă ca a mea. În plus, ceea ce constituie umanitatea omului, ceea ce îl face demn de respect, nu poate fi determinat doar din punct de vedere moral, ci și politic, cetatea devenind astfel mediul în care capacitățile umane pot fi dezvoltate.

Paul Ricœur
74,40 RON
93,00 RON -20%

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția
85,00 RON

Fragil, cuvântul întrupat este rezultatul unui substanțial demers pluridisciplinar, situat la confluența dintre literatură, istoria mentalităților, semiologie și antropologie culturală. Izvorât dintr-un amplu proiect de cercetare conturat de Irina Bădescu, volumul sistematizează articolele, studiile, prelegerile și prefețele pe care autoarea le-a publicat de-a lungul timpului în ediții critice și în prestigioase reviste de specialitate, dar și o serie de texte inedite, păstrate în manuscris. 

45,00 RON

 Vlad Șovărel

Gheraṇḍa-sahitā este unul dintre cele mai cunoscute și influente compendii de Haha-yoga atât în India, cât și la nivel global. Pe de o parte, parcurgerea lui integrală ne ajută să înțelegem atitudinea prin care tehnicile Yoga sunt abordate corect, iar pe de alta ne oferă informații detaliate despre elementele practicii Yoga, precum și despre evoluția tehnicilor și doctrinelor Yoga de-a lungul ultimului sfert de mileniu, în ansamblul istoriei religioase indiene.

58,00 RON

Demers polifonic și de o rară efervescență ideatică, izvorât dintr-o profundă admirație față de opera de excepție a Sandei Golopenția, volumul omagial coordonat de Zoltán Rostás și Theodora-Eliza Văcărescu reunește un valoros corpus de studii, adevărate „declarații de dragoste pentru știință”. Îmbinând rigoarea analitică a scrierilor academice cu sunetul cald al afectivității și al prieteniei nestrămutate, contribuțiile celor cincizeci de autori – academicieni, profesori, scriitori, editori – evocă explorările temeinice și uimitor de variate întreprinse de Sanda Golopenția, dar și pasiunea, tenacitatea științifică și răbdarea cu care cercetătoarea scrutează în filigranul unor domenii precum lingvistica, semiotica, sociologia sau pragmatica teatrală. De-a lungul acestor studii, se deosebesc valorile fondatoare ale marilor proiecte culturale ce poartă semnătura Sandei Golopenția, întregindu-i astfel portretul spiritual.

50,00 RON
Stoc epuizat

Autor coordonator: Gheorghe Păun

Titlul cărţii exprimă exact scopul urmărit: să strângă laolaltă mărturii din partea celor care s-au întâlnit, în cele mai variate împrejurări, cu Solomon Marcus. Printre aceştia: Ana Blandiana, Andrew Bruckner, Cristian S. Calude, Marcel Danesi, Mircea Martin, Grigore C. Moisil, Nichita Stănescu, Sergiu Rudeanu, Umberto Eco şi Claude Lévi-Strauss. Întâlniri cu Solomon Marcus este o carte în două volume, cu peste 450 de contribuţii a căror varietate provine din varietatea preocupărilor lui Solomon Marcus.

58,00 RON

Rezultatul unui impresionant demers inițiat de Sanda Golopenția cu mult timp în urmă, Marele Proiect reprezintă o valoroasă contribuție de arheologie documentară și un efort de recuperare, în conștiința culturală românească, a operei și personalității lui Anton Golopenția, distins reprezentant al Școlii Sociologice de la București și autorul unei opere de referință în domeniul sociologiei, statisticii, demografiei, geopoliticii, literaturii, esteticii și filosofiei.