Noi apariții
Povestea Potrivită
Moartea lui Patroclu
Dansul Măștilor
Literatura în context
Domeniu
Nevoia de oameni
„Copil fiind, sufeream dacă, ieşind din casă, nu întâlneam, pe uliţa care şi azi se cheamă strada Iernii, alţi copii. Începeam a-i striga, chemându-i la joacă. Apăreau imediat pe la ferestre, de prin curţi, bucuroşi şi ei de chemarea mea, pentru înălţarea unui zmeu sau pentru un joc de-a v-ați ascuns. Această nevoie de fiinţe umane cu care să avem o senzaţie de a fi împreună într-un anume joc s-a păstrat pe tot parcursul vieţii, dar semnificaţia lui împreună s-ametamorfozat și s-a îmbogăţit mereu, jocul a fost mereu altul. Nevoia de oameni care la rândul lor să aibă nevoie de noi ne ajută să dăm un sens vieţii.”
Solomon Marcus
Răni deschise 1
„Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de faţă exprimă reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite.”
Solomon Marcus
Răni deschise 2. Cultură sub dictatură
„Textele cuprinse în acest volum provin din perioada 1967-1988. A existat și în acea vreme o efervescență culturală, care nu mă putea lăsa indiferent; mă stimula să pornesc în întâmpinarea ei, chiar dacă trebuia, pentru aceasta, să țin seama de cadrul și de sloganele de atunci ale puterii. Nevoia mea de a mă exprima, de a interacționa cu lumea – de aproape sau de departe – a fost întotdeauna mai puternică decât opreliștile care mi-au stat în cale.”
Solomon Marcus
Răni deschise 4. Dezmeticindu-ne
„Discut în acest volum despre drama pierderii certitudinii în științele fundamentale; despre nevoia și posibilitatea de a da matematicii școlare o înfățișare umană, care să nu o reducă la un simplu formalism. Argumentez în favoarea trecerii de la învățarea văzută ca acumulare de cunoștințe la una bazată pe nevoia de a înțelege lumea, de a ne înțelege pe noi. Explic dimensiunea culturală a științei și dimensiunea ei spirituală; evoluția metaforei de la o funcție exclusiv retorică, ornamentală, la una cognitivă și creatoare, prin sublinierea bazei metaforice comune a științei și religiei. Acord atenție internetului, globalizării și aparentului conflict dintre globalizare și nevoia de identitate.”
Solomon Marcus
Răni deschise 3. Depun mărturie
„Textele incluse în volumul de față au fost concepute în a doua jumătate a secolului trecut, când efectele emergenței revoluției informaționale, comunicaționale și computaționale deveniseră vizibile, dar se poate observa că adevărul lor a devenit mai puternic acum, în era internetului; dispunem azi de mai multe argumente decât atunci în a susține primordialitatea metabolismului diferitelor domenii.”
Solomon Marcus
Creştinismul românesc. Studii istorico filologice
Am căutat să înţelegem fundamentele religiei creştine primordial-ebraice din Palestina, care a ajuns mai întâi în Alexandria şi în Helada, iar de acolo, prin Balcani, în zonele „noastre” greco‑latine ale Pontului Euxin. Desigur, am încălcat dogma „crede şi nu cerceta”, dar am preferat să înaintăm, precum într‑un tunel şi să înţelegem încreştinările româneşti, începând din sec. III–IV (în Scythia Minor şi în nordul şi în sudul Dunării), dar şi să descifrăm ulterior „caznele” pentru supravieţuire ale acestei Biserici pontice şi, ulterior, nord-dunărene. […]
Am urmărit să identificăm religios creştinismul român ortodox.
Alexandru Niculescu
Întâlniri cu Solomon Marcus (ediție 2010)
Autor coordonator: Gheorghe Păun
Întâlniri cu Solomon Marcus (ediție 2011)
Autor coordonator: Gheorghe Păun
Titlul cărţii exprimă exact scopul urmărit: să strângă laolaltă mărturii din partea celor care s-au întâlnit, în cele mai variate împrejurări, cu Solomon Marcus. Printre aceştia: Ana Blandiana, Andrew Bruckner, Cristian S. Calude, Marcel Danesi, Mircea Martin, Grigore C. Moisil, Nichita Stănescu, Sergiu Rudeanu, Umberto Eco şi Claude Lévi-Strauss. Întâlniri cu Solomon Marcus este o carte în două volume, cu peste 450 de contribuţii a căror varietate provine din varietatea preocupărilor lui Solomon Marcus.
Chronosophia – chipuri ale timpului
La zece ani de la prima apariție a volumului Chronosophia – chipuri ale timpului, Mihai Dinu readuce în prim-plan, odată cu această nouă ediție revăzută, un studiu original, extrem de complex asupra timpului. Ineditul constă în modalitatea prin care autorul scrutează obiectiv tocmai percepția subiectivă asupra timpului. Așadar, un studiu obiectiv asupra timpului subiectiv. Erudiția și propensiunea pentru interdisciplinaritate ale autorului se fac simțite prin pluralitatea perspectivelor: timpul este privit în lumina filosofiei, psihologiei, matematicii, teoriilor muzicii şi literaturii şi, în final, a teologiei.