Noi apariții
Furnizori
Nici un furnizor
Domeniu
Scrieri 1. PUTEREA SCHISMEI. TURN ÎNCLINAT
Reîntoarcerea spre valorile creștine, înnoirea spiritului, concilierea dintre tradiție și modernitate, dar și situarea conștiinței omului între îndoială și revelație reprezintă o parte din provocările adresate intelectualității românești la începutul acestui secol.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Teodor-Baconschi
EXILUL CA METAMORFOZĂ — Articole politice și literare
Exilul lucrează asupra oamenilor, îi schimbă în altceva decât erau înainte, îi supune cu deosebire unui lung șir de metamorfoze personale și intelectuale – este una dintre concluziile la care ajunge, în paginile acestui volum erudit, Constantin Eretescu, etnolog, antropolog și scriitor, recunoscut drept una dintre cele mai importante personalități ale exilului românesc din America.
Perspective noi în studiul teatrului
Perspectivele noi în studiul teatrului pe care le propune Sanda Golopenția sunt rezultatul unor cercetări impresionante prin amploarea tematică, diversitatea metodologică și, în principal, prin interpretările magistrale care descoperă sensuri nebănuite ale arhitecturii și dinamicii pieselor de teatru. Sub lupa acestei lecturi, detalii de obicei trecute cu vederea precum indicațiile scenice, care în mod normal nu ar interesa decât pe actori și regizori, se relevă a fi, de fapt, elementele care compun osatura piesei de teatru. Autoare a zeci de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie și sociologie, Sanda Golopenția ne oferă încă o dată, cu generozitate, o preumblare prin grădinile culturii, urmărind evoluția teatrului francez de-a lungul secolului XX sau elaborând teorii pragmatice ale vorbirii, tăcerii și intersubiectivității în teatru.
Gheraṇḍa-saṁhitā - Compendiul de Yoga a lui Gheraṇḍa
Gheraṇḍa-saṁhitā este unul dintre cele mai cunoscute și influente compendii de Haṭha-yoga atât în India, cât și la nivel global. Pe de o parte, parcurgerea lui integrală ne ajută să înțelegem atitudinea prin care tehnicile Yoga sunt abordate corect, iar pe de alta ne oferă informații detaliate despre elementele practicii Yoga, precum și despre evoluția tehnicilor și doctrinelor Yoga de-a lungul ultimului sfert de mileniu, în ansamblul istoriei religioase indiene.
SCRIERI 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui
Stăruitoare pledoarie pentru edificarea unei civilizații a cărții și a cuvântului întemeietor, volumul de față aprofundează un mozaic tematic articulat în jurul marilor provocări adresate intelectualității la începutul noului mileniu, într-un răstimp prielnic pentru recuperarea simbolismului religios, a unor norme morale de sorginte creștină și a structurilor antropologice definitorii pentru o societate care se întemeiază pe conștiința sacrului.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/mecpWGRaudI
Din dragoste pentru om - Un „liber amicorum” dedicat lui Dumitru Borțun
Editori: Ileana Borțun, Vladimir Borțun, Corina Matei
Titlul acestei „cărți a prietenilor” dedicate lui Dumitru Borțun nu s-a născut dintr-un avânt encomiastic, chiar dacă textele cuprinse în ea exprimă diverse forme de dragoste pentru modul său de a fi și de a gândi – fie că este vorba de prietenia colegilor săi mai vechi sau mai noi, de respectul colaboratorilor, de admirația și recunoștința studenților sau de afecțiunea celor apropiați.
Moartea lui Patroclu
Studiile și articolele de etnologie ale lui Constantin Eretescu, reunite în volumul Moartea lui Patroclu, deschid noi perspective asupra culturii și civilizației de tip tradițional, căutând răspunsuri la neliniștitoarea întrebare despre posibilitatea supraviețuirii acestei forme de spiritualitate într-o lume globală. Diversitatea temelor tratate, rigoarea investigației metodologice și preocuparea de a reconstitui o galerie de biografii esențiale pentru domeniul de studiu constituie premisele unei simbolice și pasionante călătorii printre marile mituri, rituri și ceremoniale care dau măsura umanului. Rezultatul minuțioaselor incursiuni întreprinse de Constantin Eretescu se adresează deopotrivă specialiștilor și cititorilor interesați să descopere fundamentele culturii populare, de la ceremonialul funerar antic descris de Homer în Iliada până la o serie de abordări comparative ce relevă surprinzătoare similitudini între diferitele spații de gândire de astăzi.
CHEMAREA MÂINILOR NEGATIVE
„Acest volum se țese în jurul a trei filme – două ale lui Marguerite Duras: Les mains négatives și Le camion (Mâinile negative și Camionul) și unul al lui Marcel Carné: Les Visiteurs du soir (Oaspeţi de seară) –, pe care le confruntă cu enigmaticele mâini negative care ne întâmpină în peșterile pictate din Franța și din nordul Spaniei și, respectiv, cu piesa L’Impromptu de Versailles (Impromptu‑ul de la Versailles) a lui Molière și cu romanul durasian Le ravissement de Lol V. Stein (Răpirea lui Lol V. Stein).”
Sanda Golopenția
Multidisciplinary Creativity
Autori: Ion Petre; Mario J. Pérez-Jiménez; Grzegorz Rozenberg; Arto Salomaa (Eds.)