Domeniu

Autori: Teodor Baconschi și Alexandru Gussi

Profundele schimbări ale lumii contemporane au condus la configurarea unei noi paradigme civilizaționale. În centrul acesteia, se deschide o criză identitară europeană, marcată de succesivele mutații geopolitice, de pericolele naționalismului ori ale ideologiilor de extremă stânga, precum și de impactul rețelelor sociale, în umbra cărora s-a ivit o dimensiune virtuală dezagregată, lipsită de un autentic reper spiritual de sorginte creștină. 

Urmărește aici episodul de podcast înregistrat cu Teodor Baconschi.

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin.”

Dan C. Mihăilescu

Episodul de podcast cu Monica Pillat este disponibil aici: https://youtu.be/eSdPbqlmXXQ

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Întrebat fiind ce este memoria, un copil a dat o definiție remarcabilă: „My memory is the thing I forget with”, a spus, adică, „memoria este lucrul cu care uit”. În lipsa unei experiențe adecvate, copilul nu putea să-și dea seama cât de profund reală era observația pe care a făcut-o. Pentru asta e nevoie mai întâi să treci prin viață, iar apoi s-o chemi la judecată. De-abia atunci constați că memoria este, de asemenea, un magazioner lipsit de onestitate. 

Constantin Eretescu

Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare.

De la publicarea sa în 1940, Imaginarul lui Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre reperele esențiale ale filozofiei franceze și, treptat, o referință obligatorie pentru orice abordare contemporană a imaginii, de la antropologia vizuală la studiile media. Interesul critic pentru datele experienței și rezultatele psihologiei clinice, descrierile riguroase ale trăirilor conștiinței, temeritatea conceptuală sunt doar câteva dintre calitățile ce impun Imaginarul în rândul lucrărilor majore care influențează decisiv gândirea imaginii de astăzi.

Cartea de față lansează cititorilor o provocare. Membrii unei comunități trăiesc cel mai intens și afectează cel mai profund memoria colectivă înglobantă atunci când vorbesc, ascultă spre a vorbi ulterior sau se observă vorbind și ascultând. Voi rezerva pentru această memorie vorbită, activată și hrănită de dialog, termenul de intermemorie, afirmând, în esență, că intermemoria este aspectul cel mai dinamic al unei memorii colective.

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. 

Sanda Golopenția