Domeniu

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
32,00 RON
Stoc epuizat

La zece ani de la prima apariție a volumului Chronosophia – chipuri ale timpului, Mihai Dinu readuce în prim-plan, odată cu această nouă ediție revăzută, un studiu original, extrem de complex asupra timpului. Ineditul constă în modalitatea prin care autorul scrutează obiectiv tocmai percepția subiectivă asupra timpului. Așadar, un studiu obiectiv asupra timpului subiectiv. Erudiția și propensiunea pentru interdisciplinaritate ale autorului se fac simțite prin pluralitatea perspectivelor: timpul este privit în lumina filosofiei, psihologiei, matematicii, teoriilor muzicii şi literaturii şi, în final, a teologiei.

75,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Radu Șerban Palade

Editor: C. D. Zeletin

Prilejuit de centenarul nașterii lui George Emil Palade – primul român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974) –, volumul înglobează o colecție de texte adunate pe parcursul a câteva zeci de ani, care oglindesc personalitatea de excepție a medicului-cercetător.

Cartea cuprinde scrisori de familie, mărturii și amintiri ale unor oameni care l-au cunoscut pe savant, interviuri și articole apărute în publicații importante din țară și de peste hotare, fotografii de familie, precum și cercetări genealogice privitoare la familia Palade.

40,00 RON
Stoc epuizat

Care este povestea ta? este o carte autentică de aventuri, cu un personaj central autoironic, care sosește în America de Sud cu un bagaj întreg de naivități, temeri și chiar clișee lingvistice aduse din România. În același timp însă e o carte în care orice corporatist ce a trăit pe pielea sa anii de boom și criză se va recunoaște: după ce și-a dat jos cravata și a renunțat la badge, eroul își înfruntă în permanență limitele și ajunge să se descopere pe sine exact așa cum descoperă deșertul, munții, tangoul și cartierele periculoase din locurile pe unde trece. Călătoria nu i-a schimbat lui Silviu Florea viața; ea a întruchipat începutul schimbării dorite, pe care a trăit-o din plin pe parcursul călătoriei și apoi, încă o dată, pe parcursul scrierii acestei cărți.

25,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Vasile Ciobanu

Coordonator: Radu Racoviţan

Prezenta lucrare reprezintă o cercetare a unui grup de cercetători coordonaţi de Sorin Radu, Vasile Ciobanu şi Radu Racoviţan din cadrul catedrei de istorie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. Trecutul unei aşezări şi al comunităţii sale este la fel de important pentru oamenii locului ca şi istoria neamului lor pentru toţi românii. Reconstituirea sistematică a istoriei aşezărilor umane din România, sate şi orase, este o îndatorire permanentă pentru toate generaţiile şi cu atât mai mult pentru cea de astăzi, care vine după o epocă în care totul – natura, omul, deci şi trecutul sau – putea fi transformat. Avem datoria astăzi, între alte obligaţii, să cercetăm viaţa trecută a aşezărilor noastre. Monografiile istorice ale oraşelor ar trebui să facă parte din identitatea pe care vrem să o construim pentru locul respectiv.

Monografia oraşului Călimăneşti a fost editată pentru a constitui un reper atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru posibilii dezvoltatori. Realizarea monografiei istorice şi etnografice o oraşului Călimăneşti cuprinde o prezentare detaliată a istoricului zonei din Antichitate până în prezent, urmărind aspecte ce ţin de viaţa politică, spirituală, precum şi de statutul edilitar, administrativ, turistic al vieţii cotidiene a locuitorilor [...]