Domeniu

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
14,00 RON
Stoc epuizat

“„Ce se întâmplă cu limba română în condițiile integrării europene și ale globalizării de toate felurile, economice, financiare, politice comunicaționale, informaționale, computaționale, cognitive și culturale? Iată prima întrebare care ne preocupă și la care începem prin a ne referi la aventura noastră personal cu limba română. Dar ne preocupă și alte probleme, cum ar fi: rămâne limba română numai un instrument de comunicare practică sau reușim s-o salvăm și s-o transmitem noilor generații în toată splendoarea ei culturală și spirituală, cu tot trecutul ei glorios? Cum să facem față ofensivei vulgarului care se manifestă în practica lingvistică de fiecare zi, pe stradă și în mass-media (televiziunea și internetul sunt deopotrivă contaminate de acest flagel) ca urmare a propagării fenomenelor de incultură și semianalfabetism, consecință a eșecului educațional?”

Solomon Marcus
18,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Michel Niaussat

Moderator: Philippe Harrouard

Într-o perioadă în care nimic nu este mai prețuit decât interdisciplinaritatea, un cercetător reputat, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în urma descoperirii virusului HIV – Luc Montagnier –, și un călugăr cistercian – Michel Niaussat – poartă un dialog cu implicații holistice, în care sunt atinse punctele principale ale unei vieți sănătoase din toate punctele de vedere. Cei doi neobișnuiți parteneri de discuție ne pun la dispoziție baza lor teoretică și practică dobândită în zeci de ani de activitate, păstrând, tot timpul, mintea și inima deschise unei comunicări genuine. De altfel, prefațând ediția românească a volumului Laureatul Nobel și călugărul, ÎPS Mitropolitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale apreciază tocmai această punte deschisă între două lumi ce păreau, până mai ieri, ireconciliabile.

Unul dintre semnalele forte ale acestui dialog rezidă în conștientizarea la nivelul publicului larg a nevoii de a avea acces la informație diseminată de către specialiști. Educarea în acest sens constituie premisa unui stil de viață orientat către prevenție.

Interviu moderat de Philippe Harrouard.

Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor este o istorie a receptării episodului din Evanghelia după Ioan în tradiția creștină. De la cele mai vechi mențiuni până la legendele și dramele liturgice occidentale, de la comentariile Părinților Bisericii la rescrierile medievale ale miracolului din Betania, de la arta paleocreștină la Giotto, călătoria împreună cu Lazăr reface etapele dezvoltării creștinismului, le pune în lumină mizele, legăturile și discontinuitățile, dar, înainte de toate, vorbește despre cum au citit oamenii din diferite epoci ceea ce textul biblic le-a transmis. Lazăr, prietenul lui Hristos, devine o oglindă a condiției umane.

Bogdan Tătaru-Cazaban 

ÎN CURS DE APARIȚIE

50,00 RON
Stoc epuizat

Autor coordonator: Gheorghe Păun

Titlul cărţii exprimă exact scopul urmărit: să strângă laolaltă mărturii din partea celor care s-au întâlnit, în cele mai variate împrejurări, cu Solomon Marcus. Printre aceştia: Ana Blandiana, Andrew Bruckner, Cristian S. Calude, Marcel Danesi, Mircea Martin, Grigore C. Moisil, Nichita Stănescu, Sergiu Rudeanu, Umberto Eco şi Claude Lévi-Strauss. Întâlniri cu Solomon Marcus este o carte în două volume, cu peste 450 de contribuţii a căror varietate provine din varietatea preocupărilor lui Solomon Marcus.

30,00 RON
Stoc epuizat

Autor (editor): Andreea Buică

Autor (editor): Ovidiu Lazăr

Prezenta cercetare a făcut parte dintr-un proiect de studiu genealogic al Institutului „Nicolae Iorga” şi a fost elaborată de către I. Cazan – cercetător stiinţific 1, lucrare finalizată în cadrul simpozionului româno-grec „The Greeks in the Romanian History in the 19th century” Bucureşti, 3-4 octombrie 2008.

Volumul urmăreşte istoria familiei Spandonide din secolul al XV-lea, marcat de personalitatea impozantă a cărturarului Theodor Spandugino, până în prezent când regăsim membrii acestei familii în poziţii importante din cadrul societăţii. Este de remarcat faptul că ceea ce uneşte membrii acestei familii este dragostea pentru cultură şi valorile ei. Există astfel, în interiorul familiei, atât membri marcanţi ai vieţii culturale, cât şi persoane care au deţinut poziţii importante care le-au permis să îşi manifeste sprijinul faţă de valorile culturale.

 Familia Spandonide din Melenik are astăzi descendenţi atât în România, cât şi în Grecia, Italia, Elveţia şi Franţa. Este o familie numeroasă care nu şi-a pierdut conştiinta originilor, care a luptat permanent de-a lungul timpului pentru a-şi mentine statutul social şi material. Indiferent de vicisitudini, au existat câteva permanenţe ce au animat spiritul acestei familii: conştiinţa originilor şi respectul faţă de stramoşi, demnitatea şi spiritul de luptă, perseverenţa, dublată de o muncă asiduă. Toate acestea au făcut ca peste veacuri familia Spandonidis – Spandonide să supravieţuiască asemenea păsării Phoenix, renăscând nu o dată din propria-i cenuşă.[...]

40,00 RON
Stoc epuizat

Seria de forumuri Volvo-Dilema Veche la colegiul „Noua Europă” a fost iniţiată de EIT-Forum Auto, importator Volvo în România, pentru a încuraja dialogul dintre elitele de afaceri şi elitele din cultură. Realizarea acestui dialog ni s-a părut deosebit de important în contextul în care se discută tot mai des şi în spaţiul românesc de implicarea oamenilor de business în viaţa comunităţii, cu precădere în sectorul cultural. Volumul de faţă sintetizează rezultatul proiectului desfăşurat pe o perioadă de doi ani de către Fundaţia „Life for Life” alături de partenerii săi: Dilema Veche şi Colegiul Noua Europă.

Împreună am încercat să găsim răspunsuri la întrebări şi să creăm premisele unei colaborări între cele două medii: cultural şi de afaceri. În Uniunea Europeană parteneriatele public-privat în susţinerea educaţiei şi culturii sunt cruciale, pentru că ele cresc performanţa sistemului şi duc la o dezvoltare armonioasă a societăţii.

Tipărirea acestui volum a fost făcută în speranţa că publicul va intra în contact cu ideile pe care participanţii la dezbateri le-au împărtaşit şi va putea reflecta asupra întrebărilor ridicate de către elitele din cele două sectoare. Dorim ca prin acest demers să lansăm o serie de idei şi ipoteze cu privire la modalităţile de interacţiune între mediul de afaceri şi mediul cultural, dar şi cu privire la responsabilitatea companiilor faţă de comunitate.

„Volumul cuprinde sinteze ale dialogurilor care s-au desfăşurat în cadrul celor şase forumuri, cărora li se adaugă editorialele tematice apărute în suplimentele revistei partenere, Dilema Veche.”

23,50 RON
47,00 RON -50%
Stoc epuizat

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu
35,00 RON
Stoc epuizat

„Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare.”

Solomon Marcus