Noi apariții
Colecție
TOCQUEVILLE ȘI NATURA DEMOCRAȚIEI
Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia.
Miruna Tătaru-Cazaban
COLINDE ȘI DARURI DE VEGHE
„Pornind, în anumite limite, de la substanța colindei religioase populare, Monica Pillat izbutește performanța rară de a trata subiectiv și foarte personal sensul acesteia, conferindu-i în efigie valoarea unui drum care duce de la ceasul sfânt al Nașterii la acela al Învierii Domnului. Monica Pillat are nu o dată, fulgerător, conștiința că drumul spre Dumnezeu trece prin starea de veghe, ceea ce ne duce cu gândul la spusele lui Iisus: «Stați treji… că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului».”
Viorica Nișcov
ANAMNEZE — Slujitori ai Bisericii în evocări și portrete
Într-un delicat florilegiu de Anamneze, amintind de timbrul cald și inepuizabila expresivitate a marilor povestitori ai literaturii artistice, Preasfințitul Părinte Timotei Aioanei ne propune o suită de autentice modele de trăire duhovnicească, în mijlocul cărora se regăsește portretul luminos al Mitropolitului Bartolomeu Anania. Pe firul unui jurnal atipic, profilul acestui mare cărturar și slujitor al Bisericii reflectă, deopotrivă, chipul blând al părintelui spiritual, pentru care cuvântul întemeietor, scris sau rostit, reprezintă o formă de comuniune sufletească.
Modern cu moderație — Timpurile moderne sau inventarea unei înșelăciuni
Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume.
Elogiul moderației
Aurelian Crăiuțu prezintă o serie de portrete intelectuale captivante ale unor gânditori moderați care nu s-au lăsat pradă curentelor ideologice radicale. Aceasta nu înseamnă însă că acești gânditori au fost lipsiți de pasiune, indiferenți sau nehotărâți. Ei s-au remarcat mai degrabă ca niște apărători înfocați ai unor valori politice și culturale care păreau să-și fi pierdut farmecul și relevanța în vâltoarea conflictelor culturale și a războaielor civile.
Balázs Trencsényi (Central European University)
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Aurelian Crăiuțu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/HzCKQWF9RkM
Utilitatea Inutilului — Manifest
Într-o lume care se orientează dominant în funcție de criteriul utilității, riscând în momente de criză să elimine tot ce nu pare a-și dovedi folosul imediat, cartea profesorului Nuccio Ordine este o binevenită pledoarie pentru a redescoperi rolul esențial al inutilului în cunoaștere și o critică lucidă a lipsei de viziune și a derivelor utilitariste din sistemele de educație. Această apologie pasionantă a libertății spiritului și a exercitării fără constrângeri a curiozității intelectuale este și un îndemn la a-i reciti pe clasici și, mai ales, la a asculta ceea ce ei ne pot transmite cu adevărat pentru viața fiecăruia dintre noi. Abia atunci când îi este respectată libertatea și creativitatea, spiritul uman poate ajunge la o cunoaștere care, în cele din urmă, își va produce și efectele utile. Nuccio Ordine ne oferă aici o bibliotecă ideală, ușor de parcurs și de înmânat, pentru ca societatea noastră să nu-și piardă memoria și inspirația vitală.
Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban
Revoluția sensului - Puterea leadershipului transcendent
„Revoluția sensului demonstrează că leadershipul nu se rezumă doar la rațiune, ci ține și de spirit. Cartea lui Fred arată cum, atunci când stabilim obiective care ne reflectă atât valorile, cât și interesele – atunci când echipele noastre se străduiesc să aibă împreună un impact pozitiv asupra lumii – putem dobândi mai mult decât succesul. Putem descoperi un scop mai măreț și un sens superior.”
Sheryl Sandberg, COO al Facebook și fondatoare a LeanIn.org și OptionB.org
„În această carte am să vă arăt cum să puneţi de acord interesul personal şi misiunea organizaţiei, reunindu-le în ceva mult mai complex, mai satisfăcător şi mai durabil. Am să vă arăt cum să mobilizaţi o organizaţie pentru a deveni o sursă durabilă de bine în lume, generând un uriaş sentiment de împlinire, slujire şi bucurie în toţi membrii asociaţiei. În acest sens am să vă arăt pas cu pas, în mod practic, cum să vă confruntaţi cu problemele personale şi să îmbrăcați cu adevărat haina de lideri ‘respons-abili’ – capabili să alegeți cum să răspundeți fiecărei situații.”
Fred Kofman
Episodul de podcast, din seria Revoluția sensului, cu Prof.Dr. Dumitru Borțun, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Revolutia-Sensului
Aproape în departe. Poeme 2019–2022 (ediția a II-a)
„Vechile rosturi înalte ale poeziei erau legate de întinderile memoriei și de ceea ce se află dincolo de vizibil. Astfel, aureolată de prestigiu, poezia apărea în viața oamenilor ca graniță între fragilitatea sonoră a cuvintelor și puterea ce le locuiește de dincolo de limbaj. Relația dintre sacru și poezie era, la un moment dat, într-atât de recunoscută, încât marii teologi știau că doar cei înzestrați cu darul verbului inspirat puteau transmite cu adevărat descoperirile inefabile ale Duhului.”
Bogdan Tătaru-Cazaban
PASCAL
Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale.