Colecție

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?

Solomon Marcus

„Zdrenţe în paradis nu este o carte de aforisme, ci mai degrabă de reflecţii care dezvoltă paradoxuri. Mie imi place să le numesc frângurele. Îmi doresc să fiu citit încet.”

C.D. Zeletin

Asemeni chintesenței, această lucrare este rodul unei prelungi frecventări a operei lui Edith Stein, a unei urmăriri atente a itinerariului său filosofic şi spiritual, a teoriei sale antropologice în raportul ei cu educaţia.

În gândirea acestui autor, problema educaţiei ocupă un loc central, cu toate că nu este elaborată într-o formă sistematică. Într-adevăr, considerațiile legate de această tematică se găsesc răspândite în toată opera sa, de unde și legitimitatea deplină a unui proiect de reconstituire a arhitecturii sale de ansamblu.

Pentru Edith Stein, educaţia este o „artă de a-și modela propria viață”, un gest activ, o veritabilă creaţie. Din această perspectivă, suntem invitaţi să urmăm pas cu pas aplicarea efectivă a gestului educativ, tot așa cum urmărim o linie melodică.

În ce constă însă experienţa profundă pe care o avem atunci când ascultăm o melodie? „O melodie nu este pentru noi o simplă succesiune de sunete pe care le percepem prin intermediul auzului. În această melodie, auzim cântând chiar sufletul uman.” Cu alte cuvinte, articulaţiile care construiesc din interior o melodie sunt tot atâtea puncte de sprijin care permit degajarea mișcării sale vivace, fără să-i blocheze avântul. În acelaşi fel, pornind de la dimensiunile esenţiale ale fiinţei umane, Edith Stein consideră mişcarea melodică inerentă gestului educativ ca pe o manifestare a „notei pure dată de fiecare creatură.

Este vorba, în aceste din urmă texte, despre două dintre rănile adânci ale educaţiei în România zilelor noastre: precaritatea motivaţiei pentru studiu în învăţământul preuniversitar, respectiv, în învăţământul superior, „reprofilarea” universitarului, de la un ins iubitor de libertate şi adevăr, la un aspirant către eficienţă şi putere.

Prin ceea ce a afirmat Solomon Marcus cu diverse prilejuri şi, nu în ultimul rând, prin felul în care şi-a împlinit existenţa ca pe „un drum al aventurii”, ca pe o neistovită căutare, e limpede că niciunul dintre cele două fenomene nu l-a lăsat indiferent.

Liviu Papadima

1 noiembrie 2016

 „Studiul său... e un model pentru ceea ce poate deveni critica, fie ea şi de poezie, atunci când e sprijinită de cultură, competenţă, luciditate şi ingeniozitate.”

Cosmin Ciotloş, România Literară

„Ca de cele mai multe ori până acum, Mihai Dinu ajunge la esenţial pe o cale paradoxală.”

Mihai Zamfir în Cuvânt înainte

Pentru fiecare slujitor consacrat al amvonului, predica reprezintă atât un prilej de a-și educa în spirit creștin ascultătorii, cât și un mod de a se manifesta creator în limbaj. Devreme ce gândul este al lui Dumnezeu, limbajul este al celui care comunică oamenilor acest conținut spiritual. Așa se face că în marginea spuselor divine își poate găsi loc și omul. Conștiința profetului, bunăoară, era receptacolul unui mesaj puternic, însă difuz, care necesita o anumită organizare discursivă din partea noului său emițător. Deplin convinși, Apostolii vorbeau despre Învățătorul înviat, după ce toate tainele Evangheliei le primiseră întocmai de la El pe parcursul celor trei ani și jumătate de formare itinerantă prin cetățile lui Israel. În fine, ca veșnic discipol al Cuvântului, preotul își pune inima și cuvintele în slujba Acestuia, mizând pe o energie înrâuritoare ce nu îi aparține în totalitate. Aici apare, cu condiția ca omul să-i sesizeze puterile, aspectul ziditor prin frumusețe al limbii folosite pentru a întrupa adevărul divin. Dacă textele omiletice din trecut se limitau, în genere, la prezentarea dogmelor și a preceptelor creștine, excluzând adesea, chiar cu intenție, creativitatea în planul formei, predicatorii mai noi par să acorde cu mai multă ușurință drept de cetățenie, în discursurile lor, fenomenelor lingvistice care ies din tiparele statornicite.

„Clepsidra onirică a Monicăi Pillat, lamura întregii sale opere, unde memoria se lasă colindată ca o catedrală, cuprinde perfect esenţa poeziei şi efluviile confesiv-mărturisitoare din multele cărţi închinate acestei familii, dedicate cărturăriei, mirajelor naturii, simţului artistic şi etosului creştin.”

Dan C. Mihăilescu

Episodul de podcast cu Monica Pillat este disponibil aici: https://youtu.be/eSdPbqlmXXQ

Matematica este domeniu de cunoaștere și de cercetare; fenomen de cultură; știință, artă și filosofie deopotrivă; unealtă, limbaj și mod de gândire; catalizator al unor transferuri de idei, metode și rezultate (a se vedea transferul noțiunii de entropie din termodinamică în teoria informației); disciplină de învățământ; joc, fenomen social, dar poate fi și modă; uneori, formă de snobism, formă de patologie, mijloc de intimidare și chiar de terorizare; în ipostazele ei majore, matematica poate deveni un mod de a înțelege lumea, de a ne înțelege propria noastră minte și propria noastră spiritualitate. Matematica poate deveni un mod de viață.

În matematică este loc pentru metaforă, metonimie și simbol, pentru poveste, dramatism și teatralitate, pentru transcendență. Montajul vertical la care se referă Eisenstein pentru domeniul filmului se regăsește în polifonia textului matematic.

Lumea numerelor se află într-un grav impas semiotic. Cele mai multe numere nu au nume, în sensul că nu pot fi reprezentate prin mijloace finite. Cuvintele devin neputincioase în încercarea lor de a desemna numere întregi tot mai mari.

Matematica trebuie să rămână ca muzica, să fie cultivate pentru propria ei plăcere. N-a fost să fie. Societatea a pus accentual pe funcția ei utilitară.

Solomon Marcus