Noi apariții
Colecție
Vi - Kim Thuy
Prenumele meu, Bảo Vi, exprima dorinţa părinţilor mei de „a o proteja pe cea mai mică”. Conform unei traduceri literale, eu sunt „Mititica scumpă”. Ca și majoritatea vietnamezilor, eu n-am ştiut să întruchipez imaginea evocată de numele meu. Adesea, fetele care poartă numele de „Alba” (Bạch) sau „Zăpadă” (Tuyết) au tenul foarte închis, iar băieţii pe care îi cheamă „Putere” (Hùng) sau „Puternic” (Mạnh) stau departe de marile încercări. […] mama mă învăţase să mă fac cât mai invizibilă cu putinţă sau, cel puţin, să devin o umbră, […] să trec prin pereţi şi să mă topesc în lucrurile din preajma mea.
Kim Thúy, Vi
EM - Kim THÚY
Copleșitoare mărturie asupra atrocităților săvârșite în timpul războiului din Vietnam și a consecințelor alunecării ireversibile în halucinanta spirală a dezumanizării colective, Em reconstituie o lume devastată sub asediul iraționalului, în care coexistă, paradoxal, binele și răul, iubirea și ura, frumosul și grotescul, gingășia și oroarea. Printr-o ingenioasă deconstrucție textuală, Kim Thúy eliberează firele narative din canavaua ficțiunii, creionând o galerie de vieți întretăiate, pulverizate pe toate continentele lumii și împovărate de amintirea unor experiențe terifiante, ale căror urme rămân adânc încrustate în suflet, asemenea unor răni veșnic deschise.