Colecție

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
25,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Vasile Ciobanu

Coordonator: Radu Racoviţan

Prezenta lucrare reprezintă o cercetare a unui grup de cercetători coordonaţi de Sorin Radu, Vasile Ciobanu şi Radu Racoviţan din cadrul catedrei de istorie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. Trecutul unei aşezări şi al comunităţii sale este la fel de important pentru oamenii locului ca şi istoria neamului lor pentru toţi românii. Reconstituirea sistematică a istoriei aşezărilor umane din România, sate şi orase, este o îndatorire permanentă pentru toate generaţiile şi cu atât mai mult pentru cea de astăzi, care vine după o epocă în care totul – natura, omul, deci şi trecutul sau – putea fi transformat. Avem datoria astăzi, între alte obligaţii, să cercetăm viaţa trecută a aşezărilor noastre. Monografiile istorice ale oraşelor ar trebui să facă parte din identitatea pe care vrem să o construim pentru locul respectiv.

Monografia oraşului Călimăneşti a fost editată pentru a constitui un reper atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru posibilii dezvoltatori. Realizarea monografiei istorice şi etnografice o oraşului Călimăneşti cuprinde o prezentare detaliată a istoricului zonei din Antichitate până în prezent, urmărind aspecte ce ţin de viaţa politică, spirituală, precum şi de statutul edilitar, administrativ, turistic al vieţii cotidiene a locuitorilor [...]

15,20 RON
19,00 RON -20%
Stoc epuizat

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

75,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Radu Șerban Palade

Editor: C. D. Zeletin

Prilejuit de centenarul nașterii lui George Emil Palade – primul român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974) –, volumul înglobează o colecție de texte adunate pe parcursul a câteva zeci de ani, care oglindesc personalitatea de excepție a medicului-cercetător.

Cartea cuprinde scrisori de familie, mărturii și amintiri ale unor oameni care l-au cunoscut pe savant, interviuri și articole apărute în publicații importante din țară și de peste hotare, fotografii de familie, precum și cercetări genealogice privitoare la familia Palade.

32,00 RON
Stoc epuizat

La zece ani de la prima apariție a volumului Chronosophia – chipuri ale timpului, Mihai Dinu readuce în prim-plan, odată cu această nouă ediție revăzută, un studiu original, extrem de complex asupra timpului. Ineditul constă în modalitatea prin care autorul scrutează obiectiv tocmai percepția subiectivă asupra timpului. Așadar, un studiu obiectiv asupra timpului subiectiv. Erudiția și propensiunea pentru interdisciplinaritate ale autorului se fac simțite prin pluralitatea perspectivelor: timpul este privit în lumina filosofiei, psihologiei, matematicii, teoriilor muzicii şi literaturii şi, în final, a teologiei.

52,00 RON
Stoc epuizat

Am căutat să înţelegem fundamentele religiei creştine primordial-ebraice din Palestina, care a ajuns mai întâi în Alexandria şi în Helada, iar de acolo, prin Balcani, în zonele „noastre” greco‑latine ale Pontului Euxin. Desigur, am în­călcat dogma „crede şi nu cerceta”, dar am preferat să înaintăm, pre­cum într‑un tunel şi să înţelegem încreştinările româneşti, începând din sec. III–IV (în Scythia Minor şi în nordul şi în sudul Dunării), dar şi să descifrăm ulterior „caznele” pentru supravieţuire ale acestei Bi­serici pontice şi, ulterior, nord-dunărene. […] 

Am urmărit să identificăm religios creştinismul român ortodox.

Alexandru Niculescu
30,00 RON
Stoc epuizat

Explorând diferitele forme de manifestare a frumosului prin arta cuvântului scris, stilistica literară reliefează evoluția limbii române în diacronie, dar și într-o relație directă, vie și armonioasă cu literatura. Elaborat la cele mai înalte standarde ale cercetării lingvistice, rodul unor îndelungate și minuțioase incursiuni în aria contribuțiilor teoretice structuraliste, Dicționarul de stilistică al Mihaelei Mancaș ne propune un corpus de termeni esențiali pentru analiza poetică și estetică a creațiilor literare, precum și o suită de elemente critico-retorice și naratologice, ilustrate prin decupaje revelatoare din literatura română și universală.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mihaela Mancaș, poate fi urmărit aici: youtube.com/spandugino

27,00 RON
Stoc epuizat

Dincolo de cuvinte – polifonia inaudibilă a Scrisorii pierdute inaugurează o direcție de cercetare inedită, având drept obiect nu atât piesa privită ca operă literară, cât componenta regizorală implicită încorporată în didascalii și în indicațiile privitoare la perindarea prin scenă a personajelor. În termenii dihotomiei propuse de cercetătorul german Manfred Pfister, studiul din volumul de față este axat în mod programatic pe investigarea sistematică a Nebentextului, căruia urmărește să îi evidențieze potențialitățile estetice, neglijate până în prezent de mai toți exegeții teatrului caragialian.

11,00 RON
22,00 RON -50%
Stoc epuizat

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.