Colecție

Acest volum reunește patruzeci și una de conversații ale lui Virgil Nemoianu, realizate între 1990 și 2017, cu români din mai multe generații. Două dintre discuții au devenit cărți, celelalte au apărut anterior în periodice și volume. Avem astfel o radiografie culturală, intelectuală, ideologică, politică și istorică – deopotrivă dialogică (Bahtin) și dialectică (Hegel) – a României și a lumii. Dar și a interlocutorilor înșiși, a mediilor din care vin, a orizonturilor spre care tind.

Sorin Antohi

Am fost obișnuiți să facem o distincție casantă între cei din țară și cei din afara României. Profesorul Virgil Nemoianu ne-a demonstrat că a fi geografic departe de țară nu exclude posibilitatea participării intense la viața culturală românească. Cu un deosebit interes urmăresc articolele pe care le publică […]. Traducerea în limba română a cărților sale fundamentale […] s-a dovedit a fi benefică pentru viața noastră culturală, lucrările respective au avut un impact impresionant, au impus un nivel superior de abordare a faptelor de cultură [...]. De un mare folos este și publicarea cărții România noastră [...], în care anvergura intelectuală a lui [Nemoianu] apare clar, cu deschidere spre toate orizonturile, fie ele literare, filosofice, istorice, politice sau religioase [...]. O carte în care problemele, de ieri și de azi, ale României sunt discutate într-un spirit critic deschis controversei.

Solomon Marcus

„Postmodernitatea” nu trebuie interpretată ca sfârșit al istoriei sau ca sfârșit al „umanității” din noi, ci, mai degrabă, ca o nouă fază a istoriei, cu noi provocări pentru evoluția umană. [...] Deocamdată, există destul șanse pentru continuitate și stabilitate în istorie (și în conformitate cu conceptele filosofiei culturii). Cadrul globalizant nu apare ca un obstacol de netrecut; dimpotrivă, într-un fel, ne poate ajuta la înțelegerea unei filosofii a istoriei care pare să continue, fie și într-o formă alterată. Să nu uităm însă că singura justificare a existenței unei filosofii sau istorii a culturii e tocmai schimbarea perpetuă.

Virgil Nemoianu

Această lucrare splendidă atinge însăși esența dezbaterilor contemporane asupra condiției <postmoderne>. Este o creație originală de filosofie a culturii, o analiză fundamentală făcută de un reputat intelectual.

Gerald Gillespie, Stanford University

Prima ediție a apărut în 2012 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. editura.uaic.ro

Autori: Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

Horia-Roman Patapievici

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. 

De ce militez pentru drepturile pacienților cu demență

Cartea este un manifest pentru schimbarea imaginii stereotipe asupra persoanelor afectate de demență și pentru integrarea lor socială; este totodată un real exemplu de tărie, relatând istoria unui caz de la primele simptome, până la diagnostic și evoluția actuală.

În acest mod, cartea devine o lectură utilă atât pentru pacienți, care s-ar putea chiar identifica cu autoarea în anumite etape ale evoluției bolii sale, cât și pentru medici, cărora le expune şi partea cealaltă a baricadei, de la odiseea stabilirii diagnosticului până la relatarea impactului acestuia asupra pacientului. „Demenţa este o boală de familie şi depresia este prezentă permanent. Când văd că toată lumea e tristă, fără forţă, fără perspective, eu spun: «Trăiţi clipa! Bucuraţi vă de soare, bucuraţi vă de un ghiocel, bucuraţi vă că puteţi simţi încă toate aceste lucruri!» Viaţa nu înseamnă numai a ne gândi la boală. Viaţa e foarte complexă şi tocmai complexitatea ei te ajută să nu te gândeşti numai la boală. … Dar chiar şi într un diagnostic sau într un simptom poţi să vezi ceva pozitiv.”

Helga Rohra

Eseurile filosofice reunite în volumul de față prefigurează un adevărat decalog al devenirii umane, sub semnul căruia paradigma ființării se transfigurează într-o necontenită căutare a sinelui lăuntric, într-o călătorie unică și individuală spre esențele tainice ale lucrurilor.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Andrei Cornea, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/xNLYRNeygp0

Crochiuri de fapte și întâmplări desprinse din imediata noastră realitate, minate adesea de gustul amărui al speranțelor obnubilate ori al provizoratului malign ce amenință însăși fibra morală a societății românești, articolele de opinie ale lui Romulus Rusan plămădesc țesutul înaltelor valori pe care se întemeiază proiectul Memorialului de la Sighet, în numele revelării adevărului despre anii sumbri ai represiunii comuniste. 

Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.

Perspectivele noi în studiul teatrului pe care le propune Sanda Golopenția sunt rezultatul unor cercetări impresionante prin amploarea tematică, diversitatea metodologică și, în principal, prin interpretările magistrale care descoperă sensuri nebănuite ale arhitecturii și dinamicii pieselor de teatru. Sub lupa acestei lecturi, detalii de obicei trecute cu vederea precum indicațiile scenice, care în mod normal nu ar interesa decât pe actori și regizori, se relevă a fi, de fapt, elementele care compun osatura piesei de teatru. Autoare a zeci de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie și sociologie, Sanda Golopenția ne oferă încă o dată, cu generozitate, o preumblare prin grădinile culturii, urmărind evoluția teatrului francez de-a lungul secolului XX sau elaborând teorii pragmatice ale vorbirii, tăcerii și intersubiectivității în teatru.