Colecție

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
  • Disponibilitate: In stoc
30,00 RON

Ce înseamnă a învăța? Ce presupune și cum are loc învățarea? La aceste întrebări, școala contemporană aduce un răspuns categoric: școala tradițională s-a înșelat, ea a vrut să transmită cunoștințe inoculându-le, prin intermediul dascălilor, unor elevi pasivi. Această pedagogie prin impunere nu funcționează. Ea trebuie înlocuită cu o pedagogie activă, care face din copil actorul construirii cunoștințelor sale. Ne aflăm însă în momentul când răspunsul acesta se dovedește a fi la fel de fals, în semi-adevărul lui, ca și filosofia anterioară. Totul trebuie luat de la capăt. Este problema fundamentală a școlii de azi, căzută într-o incertitudine totală privind natura activității pe care o are de îndeplinit. 

Aceasta este și problema pe care cartea de față se străduiește s-o clarifice, mai întâi degajând originile istorice ale acestui model pedagogic, apoi arătându-i, prin mai multe exemple, limitele. În sfârșit, și în mod special, propunând o reflecție asupra unei experiențe primordiale a cărei amintire adulții o resping: dificultatea de a învăța, care este inseparabilă de necesitatea unei transmiteri. Cu ce condiții, în ce fel, prin ce mecanisme este posibilă o asemenea transmitere? Nu e vorba aici de a oferi niște soluții de-a gata, ci de contribui la schițarea cadrului unui necesar efort de reîntemeiere. 

24,00 RON

Dacă există o urgență în materie de familie, aceasta este să ne oprim: să ne oprim din a avea idei prefabricate, soluții, din a intenționa să întocmim proiecte sau regulamente. Scriptura ne ajută să ne dăm răgazul să înțelegem ceea ce spune Dumnezeu – și să nu îi atribuim ceea ce nu spune. Ea arată că trebuie să ținem cont de epoca și de societatea în care apare un text. Căci Scriptura începe prin a pune întrebări: ce este o familie? Ce înseamnă să fii un tată, o mamă, o fată, un băiat? Ea cercetează aceste realități, prezintă situații reale, la care ne cheamă să reflectăm. Ea arată cum Dumnezeu este prezent în realitatea familiei, cum o zdruncină, o transformă și deschide în ea orizonturi noi. Scriptura ne învață să ieșim din falsele evidențe („așa am făcut mereu”), din trecutul iluzoriu („altădată, familia nu ridica nicio problemă”), pe scurt, din limba de lemn. Să ne oprim din a folosi Scriptura, să începem prin a o citi! Ea este o chemare la libertate!

30,00 RON

Între specialiști, Mircea Anghelescu e bine cunoscut și respectat. În ce mă privește, îl știu – fără să fiu specialist – de-o viață. […] Prețuirea mea pentru știința lui de carte, pentru răbdarea lui analitică, pentru amploarea și temeinicia șantierului lui de cercetare e mereu confirmată de cărțile sale, insuficient aduse la rampă de echipa de zgomote care dă tonul în publicistica românească.

Andrei Pleșu, „Seducția erudiției” (Dilema Veche)

 

Critica „de întâmpinare”, critica literaturii care se scrie şi se publică sub ochii noştri nu este numai depoziţia unui martor, ci şi intervenţia unui combatant, a unui actor într-o piesă contemporană; istoricul literar, care comentează cărţi ale unor autori dispăruţi şi adaugă interpretării propuse de criticii de atunci propriile sale opinii, formate ca urmare a unor evoluţii, apariţiei unor noi perspective sau do¬cumente, este martorul pur şi simplu, martorul apărării de obicei, care motivează şi solicită tribunalului public o sentinţă mai nuanțată sau mai favorabilă.

Mircea Anghelescu
30,00 RON

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
18,00 RON

“Oferindu-ne cheile esenţiale ale unei învăţături care a constituit şi obiectul unei expuneri tehnice în mai multe volume, textul lui Elizabeth Sombart ne permite să intrăm în inteligenţa unei practici pianistice încoronate de iubire. Citind paginile sale, cititorul este iniţiat într-o Pedagogie ale cărei articulaţii precise şi legi obiective sunt inseparabile de „anii de game interioare” care implică total muzicianul.

Prin propria sinteză a învăţăturii primite de la cei doi maeştri, Sergiu Celibidache pentru fenomenologia sunetului (prima parte) şi Hilde Langer Rühl pentru fenomenologia gestului (partea a doua), Elizabeth Sombart denotă o înţelegere riguroasă a „legilor fenomenelor sonore şi punerea lor în relaţie”, precum şi „folosirea respiraţiei şi a diafragmei în cântatul la pian, vocal şi instrumental, pentru ca gestul să integreze şi să unifice frazarea muzicală”. ”

(Elizabeth Sombart)
25,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Vasile Ciobanu

Coordonator: Radu Racoviţan

Prezenta lucrare reprezintă o cercetare a unui grup de cercetători coordonaţi de Sorin Radu, Vasile Ciobanu şi Radu Racoviţan din cadrul catedrei de istorie a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu. Trecutul unei aşezări şi al comunităţii sale este la fel de important pentru oamenii locului ca şi istoria neamului lor pentru toţi românii. Reconstituirea sistematică a istoriei aşezărilor umane din România, sate şi orase, este o îndatorire permanentă pentru toate generaţiile şi cu atât mai mult pentru cea de astăzi, care vine după o epocă în care totul – natura, omul, deci şi trecutul sau – putea fi transformat. Avem datoria astăzi, între alte obligaţii, să cercetăm viaţa trecută a aşezărilor noastre. Monografiile istorice ale oraşelor ar trebui să facă parte din identitatea pe care vrem să o construim pentru locul respectiv.

Monografia oraşului Călimăneşti a fost editată pentru a constitui un reper atât pentru autorităţile locale, cât şi pentru posibilii dezvoltatori. Realizarea monografiei istorice şi etnografice o oraşului Călimăneşti cuprinde o prezentare detaliată a istoricului zonei din Antichitate până în prezent, urmărind aspecte ce ţin de viaţa politică, spirituală, precum şi de statutul edilitar, administrativ, turistic al vieţii cotidiene a locuitorilor [...]

19,00 RON

Într-o lume care pare că și-a pierdut orice speranță, chiar și creștinii – acești „profesioniști ai speranței” – traversează timpuri grele, de criză profundă. Acum, mai mult decât oricând, este nevoie să reluăm lecția profetului Ieremia, privind disperarea în față, scrutând inima nopții. Vom descoperi astfel că adevărata speranță nu are de-a face cu optimismul, ci ne cere curajul de a renunța la iluzii și la falsele speranțe. De-a lungul acestei experiențe dureroase, doar cuvintele lui Dumnezeu – „Voi fi cu tine” – oferă temelia de nezdruncinat pe care putem să ne reclădim speranța. Pentru că speranța creștinilor are un singur lucru de oferit: viața veșnică. O viață care nu începe după moarte, ci care începe acum. Este un alt mod de a trăi, de a ne trăi moartea, de a ne muri viața. Fără îndoială, faptul de a renaște nu a fost niciodată expus atât de clar, dar și de tulburător ca în această carte.

75,00 RON
Stoc epuizat

Autor II: Radu Șerban Palade

Editor: C. D. Zeletin

Prilejuit de centenarul nașterii lui George Emil Palade – primul român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1974) –, volumul înglobează o colecție de texte adunate pe parcursul a câteva zeci de ani, care oglindesc personalitatea de excepție a medicului-cercetător.

Cartea cuprinde scrisori de familie, mărturii și amintiri ale unor oameni care l-au cunoscut pe savant, interviuri și articole apărute în publicații importante din țară și de peste hotare, fotografii de familie, precum și cercetări genealogice privitoare la familia Palade.

32,00 RON
Stoc epuizat

La zece ani de la prima apariție a volumului Chronosophia – chipuri ale timpului, Mihai Dinu readuce în prim-plan, odată cu această nouă ediție revăzută, un studiu original, extrem de complex asupra timpului. Ineditul constă în modalitatea prin care autorul scrutează obiectiv tocmai percepția subiectivă asupra timpului. Așadar, un studiu obiectiv asupra timpului subiectiv. Erudiția și propensiunea pentru interdisciplinaritate ale autorului se fac simțite prin pluralitatea perspectivelor: timpul este privit în lumina filosofiei, psihologiei, matematicii, teoriilor muzicii şi literaturii şi, în final, a teologiei.