Opere 7. O teorie a secundarului. Imperfecțiune și înfrângere

Opere 7. O teorie a secundarului. Imperfecțiune și înfrângere

Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în académia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință.

Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și operă. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatură ca „știință a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea.

Mircea Martin
51,00 RON
cu TVA
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

Virgil Nemoianu își sprijină argumentele cu o bogăție de exemple istorice și cu vastă erudiție. Cartea sa e provocatoare și polemică în cel mai bun sens al cuvântului… [El] își pune gândirea în slujba marii tradiții liberale europene, reprezentată de Tocqueville, Guizot și Max Weber, printre alții. Pledoaria elocventă pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare și pluralism, pentru o dialectică „locală” (iar nu una centralizantă sau totalizatoare) – iată, fără îndoială, lucrurile pe care cititorul le va găsi cu adevărat stimulatoare în argumentarea lui Nemoianu.

Mihai Spăriosu

Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în académia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință.

Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și operă. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatură ca „știință a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea.

Mircea Martin
VN-OPR-A07
Fișa tehnică
Traducător
Livia Szász
Traducător II
Carmen-Veronica Borbély
An apariție
2017
Ediție
I
ISBN
978-606-8401-98-0
Format
15,5 CM x 21,5 CM
Număr pagini
512
Tip copertă
Cartonată

Cartea de faţă [O teorie a secundarului] pune în discuţie relaţia dintre evoluţia socio-istorică şi literatură, din punct de vedere teoretic şi tipologic. Prima parte este dedicată constatării că, în general, operele literare majore şi marii scriitori par conservatori, ba chiar reacţionari. Observaţia este exemplificată punând în relaţie autorii respectivi cu tendinţele şi poziţiile istoriceşte progresiste, fie din vremea lor, fie din perioadele ulterioare. (…) A doua parte a cărţii conţine mai multe capitole care demonstrează în ce fel activităţile culturale în general (şi cele literare, în particular) modelează sau influenţează centralul sau principalul în istorie. (…) O a treia secţiune investighează rolul dialectic jucat de literatură în istorie, printr-o analiză a caracterului indirect şi a imperfecţiunii. (…) Studiul meu se doreşte, aşadar, o explorare a secundarului, o teoretizare în jurul secundarului, dar şi o celebrare a secundarului.

[Imperfecțiune și înfrângere] Primul capitol va aborda câteva consideraţii generale cu privire la modul de funcţionare a filosofiei istoriei. (…) Următoarele două capitole ilustrează cazuri particulare şi sunt menite să servească drept exemple concrete ale temei generale. Astfel, în capitolul al treilea mă voi referi la relaţia dintre scrierile istorice şi scrierile literare, rezervând un anumit spaţiu şi utopiei, dar şi soluţiilor politice intermediare. (…) În mod similar, cel de-al patrulea capitol va încerca să ofere o ilustrare concretă a argumentelor invocate în secţiunile precedente. Europa Centrală este prezentată ca o zonă istorico-geografică individualizată, printre altele, de un „etos” al instruirii. (…) Cel de-al cincilea capitol va trasa câteva concluzii, enumerând totodată unele motive pentru care literatura a fost, de regulă, privită cu suspiciune, în nenumărate contexte socio-istorice, fiind adesea supusă persecuţiilor fără drept de apel – nu doar în trecut, ci şi în prezent.

Virgil Nemoianu

„Practicianul secundarului va observa că o concepţie estetică asupra lumii sau lauda gestului de a oferi daruri – lucruri deopotrivă dezirabile şi emoţionante – îşi au propriile lor pericole şi trebuie să fie supuse propriilor lor limite. Limbajul secundarului (sau, poate, limbajul în general?) mediază şi temperează instinctele de cucerire şi de centralizare ale speciei noastre istorice. Concomitent, filtrarea prin secundar va proteja aceste impulsuri principale de ele însele. Le va permite să exercite un efect notabil, fără a distruge substanţa căreia încearcă să-i dea formă, şi nici pe sine.”


„În sistemul de reflecţii asupra secundarului, subiectul devine versatil şi prolific în bogăţia lui. Metaforele şi imaginile mitice ale bolii atentează la realitatea ei şi o modifică, tot aşa cum orice fenomen secundar îmblânzeşte şi modifică forţele principalului, exprimate deschis ca fiind nocive şi auto-distructive. Apoi, maladia mai complexă (cu împletitura ei de real şi imaginar) intervine, ca un fel de răsucire pe drumul mişcării culturale, şi-i imprimă acesteia propria rotaţie secundară, de exemplu în operele literare. Suntem, deci, martorii unor lungi serii de modificări datorate unor agenţi secundari care se întreţin reciproc şi se transformă unul în altul, fără a fi ancoraţi vreodată la punct fix.”


„Consider că utilizarea conceptului de secundar deschide noi perspective, care nu ar putea fi observate din interiorul altor cadre conceptuale. De pildă, principiul dialogic este doar paratactic, putând fi privit ca o sursă a scepticismului şi stagnării. Recunoaşterea secundarului implică o acceptare a creaţiei şi progresului, precum şi o pledoarie pentru integritate şi dreptate în viaţa epistemologică şi istorică. Se acceptă înfrângerea şi imperfecţiunea, cărora li se face loc în interiorul existenţei ca un întreg.”