Opere 2. Trilogia Romantismului
Preț redus

Opere 2. Trilogia Romantismului

“În Micro-armonia modelul idilic este definit (în opoziție cu pastorală), ca un topos extins sau model al universului fizic și social, descins de la o viziune mai veche asupra lumii, dar oferind totodată o imagine stilizată asupra realității sociale a secolului al 18-lea și începutul secolului al 19-lea. Este o încercare de a sugera o stare a omenirii, ca răspuns umanist la starea naturală, și se dovedește a fi relevantă pentru dezvoltarea socio-istorică pe parcursul a un secol și jumătate. Utilitatea modelului idilic atinge un vârf în ultima parte a secolului al 18-lea; dificultăți majore apar atunci când scriitorii încearcă să-l înzestreze cu o valabilitate universală și să stabilească o relație funcțională între idilă și energie. Respingerea idilei de către Romantism rezultă într-o utilizare hazlie și ironică. În jurul anilor 1850 apare o utilizare didactico-ideologică a modelului, care poate fi regăsită în politică și filosofie.

Analizând un spectru mai larg de scriitori de origine: engleză, franceză, germană, italiană, rusă și a altor scriitori de origine est-europeană, Virgil Nemoianu oferă aici o caracterizare coerentă a perioadei 1815-1848. Acest lucru se numește epoca de domesticire a romantismului.

18,60 RON 62,00 RON -70%
cu TVA
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

“În Micro-armonia modelul idilic este definit (în opoziție cu pastorală), ca un topos extins sau model al universului fizic și social, descins de la o viziune mai veche asupra lumii, dar oferind totodată o imagine stilizată asupra realității sociale a secolului al 18-lea și începutul secolului al 19-lea. Este o încercare de a sugera o stare a omenirii, ca răspuns umanist la starea naturală, și se dovedește a fi relevantă pentru dezvoltarea socio-istorică pe parcursul a un secol și jumătate. Utilitatea modelului idilic atinge un vârf în ultima parte a secolului al 18-lea; dificultăți majore apar atunci când scriitorii încearcă să-l înzestreze cu o valabilitate universală și să stabilească o relație funcțională între idilă și energie. Respingerea idilei de către Romantism rezultă într-o utilizare hazlie și ironică. În jurul anilor 1850 apare o utilizare didactico-ideologică a modelului, care poate fi regăsită în politică și filosofie.

Analizând un spectru mai larg de scriitori de origine: engleză, franceză, germană, italiană, rusă și a altor scriitori de origine est-europeană, Virgil Nemoianu oferă aici o caracterizare coerentă a perioadei 1815-1848. Acest lucru se numește epoca de domesticire a romantismului.

Nucleul exploziv, vizionar al romantismului este văzut ca cedând - după înfrângerea lui Napoleon - unei versiuni mai extinse și mai blânde care reflectă valorile clasei de mijloc. Această formă târzie de romantism este caracterizată prin eforturi moralizatoare de a reforma societatea, o dorință pentru liniștea casei și a vetrei, și o credință puternică în individ, alături de un nou scepticism, idealuri spulberate, și o ironie consecventă. Prin extinderea aplicării termenului Biedermeier, util pentru a descrie această perioadă din literatura germană, Nemoianu oferă un nou cadru pentru înțelegerea acestor ani, într-un context european mai larg.

În Triumful Imperfecțiunii, continuare a volumului Îmblânzirea Romantismului distins cu premiul Harry Levin, Virgil Nemoianu extinde ancheta sa asupra mișcării intelectuale și literare, care a cuprins Europa la începtul și mijlocul secolului al XIX-lea, pentru a include texte paraliterare, studiate extrem de rar, și care aparțin de istoriografie, de eseul de călătorie și de expunerea religioasă. Cu Triumful Imperfecțiunii, Nemoianu traversează dincolo de canonul zonei literare pentru a evalua impactul tonului moderat al romantismului târziu ca urmare a revoltei, revoluției și agitației asociate cu apariția erei moderne. El sugerează că scriitorii și savanții aparținând perioadei cuprinse între 1815 și 1848 mânuiau instrumentele discursului în așa fel încât să integreze noile idealuri ale modernității pașnic și calm în evoluția normală a societății.

Subminând abordarea convențională a romantismului, Nemoianu pledează pentru un echilibru între lucrări ce aparțin Europei Centrală și Europei de Vest. Din acest nou punct de plecare, el analizează texte atât ale autorilor cunoscuți cât și ale celor mai puțin cunoscuți, precum Johann Wolfgang von Goethe, François Auguste-René de Chateaubriand și Robert Southey. El consideră abordarea lor privind tehnicile de învățământ, o estetică a religiei, și o interacțiune între istoria scrisă și ficțiune, și susține că, în confruntarea cu schimbările radicale ale epocii, gânditorii, scriitorii, oamenii de stat și reformatorii din acea perioadă au căutat o așezare practică între avalanșa de idei revoluționare și istoria intelectuală care au modelat mileniile trecute. Nemoianu sugerează că în centrul acestei reconcilieri s-a situat acceptarea noțiunii de imperfecțiune, de victorii parțiale, și a unei căutări deliberate de moderație și echilibru.

Convins că va declanșa dezbateri academice, Nemoianu subliniază valoarea și relevanța influențelor moderatoare ale romantismului pentru întrebările intelectuale și sociale cu care se confruntă secolul actual.”

VN-OPR-A02
Fișa tehnică
Traducător
Alina Florea
Traducător II
Sanda Aronescu
Traducător III
Manuela Cazan
An apariție
2014
Ediție
II
ISBN
978-606-8401-42-3
Format
15,5 CM x 21,5 CM
Număr pagini
951
Tip copertă
Cartonată

Studiile lui Virgil Nemoianu dedicate Romantismului reprezintă corpusul central al studiilor majore pe care le-a publicat în România şi în America. Cel dintâi volum, Micro-armonia, urmăreşte istoria constituirii modelului societal şi literar al idilei la începutul Romantismului. Cel de-al doilea, Îmblânzirea Romantismului, propune o distincţie care s-a bucurat de o prestigioasă carieră, între „Romantismul Înalt” („High Romanticism”) şi „Romantismul Biedermeier” („Biedermeier Romanticism”), data aproximativă a întâlnirii lor fiind considerat momentul 1815 (i.e. deziluziile provocate de căderea imperiului napoleonian, noua ordine europeană stabilită la Viena şi reimpunerea monarhiilor de dinaintea Revoluţiei). Cel de-al treilea volum, Triumful imperfecţiunii, netradus încă în limba română, încheie cercetarea dedicată Romantismului prin aprofundarea romantismului atenuat, „îmblânzit”, „Biedermeier”, de după 1815, şi a principalelor sale avataruri literare. Aceste trei titluri se înscriu în bibliografia obligatorie a istoriei culturii europene, a istoriei Modernităţii, a istoriei literaturii europene şi central-europene şi a semanticii sistemelor culturale. Ideea de a reuni toate aceste titluri într-un singur volum vine în întâmpinarea unei necesităţi bibliografice, aceea de a se dispune de un suport de lucru exhaustiv. Nu în ultimul rând, volumul Trilogia Romantismului are o dimensiune aplicativă, de ordinul cercetării, contribuind astfel la efortul academic de reîntoarcere a tinerei generaţii universitare la studiul temeinic, la informarea completă, la elaborarea unor proiecte de cercetare ambiţioase.

„În idilă, relaţiile dintre om şi natură se sprijină, potrivit lui Sengle, pe faptul că natura nu are decât rolul de a produce, îmbogăţind astfel civilizaţia, fără a o distruge. Această afirmaţie e adevărată în sine, dar de fapt modelul idilic oferă mult mai mult: o civilizaţie dezvoltânduse după legile naturii sau construită asemenea ei. În acelaşi timp, trebuie respinsă ideea că idila este postromantică, deoarece ea renunţă la iluzoria identitate dintre om şi natură, acceptând existenţa unei tensiuni între ei. Relaţia este alta şi, trebuie să conchidem, mai complexă.”


„Şi tot în individ sălăşluieşte cea mai profundă şi importantă dihotomie a epocii: realitate versus ideal. Neputinţa „hamletiană” de a acţiona, dacă a caracterizat cu adevărat epoca, se bazează în mare măsură pe bogata varietate de „actori” din sufletul fiecăruia dintre indivizi: o comunitate dezorganizată. Poate că este mai curând o neputinţă de a lua o decizie decât de a acţiona, căci acţiunile explozive, arbitrare se petreceau fără să fi fost într-o strânsă legătură cu raţiunea, judecata sau sentimentul. Se înmulţesc eroii intempestivi, capricioşi, schimbători; ei meditează îndelung la calea cea dreaptă, cântăresc cu mare atenţie punctele slabe şi tari ale unor poziţii morale şi dintr-o dată se hotărăsc să acţioneze firesc, ca actanţi autonomi, în deplină libertate. Explicaţia constă în dualitatea natură – imaginaţie, genul de dualitate pe care marii romantici – raportându-se la întreg – se străduiseră să-l desfiinţeze.”