O călătorie spre marea interioară - 3 volume
Nou

O călătorie spre marea interioară - 3 volume

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana


Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

75,00 RON
cu TVA
  • Security policy (edit with Customer reassurance module) Security policy (edit with Customer reassurance module)
  • Delivery policy (edit with Customer reassurance module) Delivery policy (edit with Customer reassurance module)
  • Return policy (edit with Customer reassurance module) Return policy (edit with Customer reassurance module)

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana


Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

RR-CMI-A01
Fișa tehnică
An apariție
2019
Ediție
I
ISBN
978-606-8944-32-6
Format
10.5 CM X 17 CM
Număr pagini
432, 448, 528
Tip copertă
Cartonată

Este timpul să intrăm în cetatea albă a Efesului, să pătrundem din lumea vie, dar trecătoare în lumea moartă, dar veşnică. Înainte de asta să ne mai îndreptăm o clipă privirea spre Marea interioară, la ţărmul căreia am ajuns. Cu mii de aripi albe, de apă, ea vine spre noi, răbdătoare, din necuprinsul mileniilor. Şi fiecare val pe care ni-l rostogoleşte la picioare pare un regret şi o promisiune.

Trăind cum scriem şi scriind cum trăim – locuind când la hotel, când pe unde apucăm, notând jurnalul când pe nerăsuflate, când cu întârziere, când pe genunchi, când elaborat – viteza vieţii creşte, mintea merge mai repede, gândul e mai intens, notaţia îşi pierde cadenţa.

Expunându-te obstacolelor, te dezvinovăţeşti într-un fel de ipostaza ta epatantă, dar nu uşoară, de explorator; transcriind dificultăţile, te simţi uşurat şi, cu acest suflet uşor, poţi să priveşti pe oricine în ochi, ca după o spovedanie (şi această spovedanie este însuşi jurnalul).