Furnizori

Nici un furnizor

C. D. Zeletin

C. D. Zeletin

C.D. Zeletin (13 aprilie 1935 – 18 februarie 2020)

Poet, prozator, istoriograf, traducător din poezia italiană şi franceză, dar şi un strălucit om de ştiinţă, medic şi profesor universitar de biofizică la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti; membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1967, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte fondator al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi (2012). Dincolo de opera sa ştiinţifică, a publicat peste 40 de volume de literatură. Ca poet, este autorul florilegiilor Călătorie spre transparență (1977) și Andaluzia (1986). C. D. Zeletin este primul traducător în românește al uneia dintre cele mai dificile opere lirice ale literaturii universale, poate cea mai dificilă, Poezii de Michelangelo Buonarroti. Pentru traducerea integrală a Florilor Răului de Charles Baudelaire, C. D. Zeletin a primit, în 1991, premiul Uniunii Scriitorilor din România. Anvergura intelectuală și talentul artistic i-au fost prețuite superlativ de spirite elevate ale culturii românești, ca Tudor Vianu, Perpessicius, Al. Philippide, A. E. Baconsky ori Ștefan Aug. Doinaș. Președinția României i-a conferit, la 1 Decembrie 2000, Ordinul Național „Serviciul Credincios“ în grad de Ofițer, iar la 23 martie 2011, Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler, Literatură, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute la promovarea culturii în țară și în lume.“

Pret de baza 8,00 RON Pret 4,00 RON
Stoc epuizat

„Zdrenţe în paradis nu este o carte de aforisme, ci mai degrabă de reflecţii care dezvoltă paradoxuri. Mie imi place să le numesc frângurele. Îmi doresc să fiu citit încet.”

C.D. Zeletin
Pret de baza 20,00 RON Pret 10,00 RON

La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.

C. D. Zeletin
Pret 25,00 RON
Stoc epuizat

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.

Pret 29,00 RON

Prin „Poemele gnomice în proză”, anunțate în subtitlul volumului Așternutul insomnicului, C. D. Zeletin oferă cititorilor o adevărată carte de înțelepciune, o pedagogie a bunătății și a vieții trăite sub semnul moral al binelui, frumosului și adevărului. Ivite la confluența unor forme distincte de cunoaștere a lumii – prin rațiune și prin revelație –, reflecțiile și microeseurile sale surprind, deopotrivă, prin turnura aforistică, seducătoarea artă a paradoxului, rafinamentul metaforei și poetica antinomiilor din care se plămădește contradictoria ființă omenească. Suplețea conciziei și eleganța stilistică evocă farmecul delicatelor miniaturi în ale căror reflexii se întrevede o neașteptată concentrație ideatică. Fin observator al realității și istoriei, mereu preocupat de imaginile pierdute ale cuvintelor, C. D. Zeletin descoperă acea dimensiune luminoasă în care luciditatea calmă și, adesea, melancolică a savantului întâlnește libertatea de imaginație a scriitorului, intuind că, dincolo de aparențe, în miezul lucrurilor, viețuiește tainic efigia eternității.

Pret 38,00 RON
Stoc epuizat

Volumul 1 al Scrierilor lui C. D. Zeletin ilustrează mai mult decât următoarele aspectul de creație artistică al beletristicii sale, poezie și proză apoftegmatică, celelalte volume urmând să fie consacrate eseisticii, istoriografiei și tălmăcirii de poezie clasică italiană și franceză.

Pret 42,00 RON
Stoc epuizat

„Al doilea volum al Scrierilor lui C.D. Zeletin este consacrat integral eseisticii, Gaură-n cer și Amar de vreme fiind titlurile celor două părți care-l compun. Scrise într-o limbă bogată, elevată, cu un ușor parfum arhaizant și abordând teme dintre cele mai variate, „eseurile (...) sunt pline de evocări, iar unele sunt splendide schițe, mai reușite decât schițele înseși. Și toate au un aer comun care vine în bună măsură de la faptul că nu le lipsește un sâmbure autobiografic sau, mai corect spus, un miez trăit, de unde se deapănă o meditație care capătă îndată consistență și rost.”

Smaranda Bratu Elian
Pret de baza 57,00 RON Pret 45,60 RON

Tomul de faţă adună câteva cărţi ori documente de arhivă, multe dintre ele, la vremea lor, inedite. El poate surprinde, în ordinea celor spuse mai sus, prin felurimea ariei din care mi-am ales eroul: iatroistoriografie, literatură, istorie, sociologie, muzică şi etimologie. Toate au pornit dintr-un simţământ de pietate faţă de amintirea unei personalităţi ameninţate de uitare, toate au izvorât din dragoste faţă de subiect, toate se sustrag tiraniei valorii. Unele pagini comunică informaţii ori limpezesc aspect care, odată cu trecerea mea în neant, ar trece şi ele...

În sfârşit, în suita de Scrieri, acest al patrulea volum nu stă atât în lumina, cât în penumbra inspiraţiei artistice care le animă pe celelalte.

C. D. Zeletin
Pret 47,00 RON
Stoc epuizat

Volumul 3 al Scrierilor lui C.D. Zeletin este alcătuit din două cărți, amândouă cu texte ale unui gen aparte, eseul-evocare, și anume Distinguo, Editura Vitruviu, 2008 și Rămânerea trecerii, Editura Spandugino, 2011.

Sunt tablete supuse unei grile care ține seama de adâncimea observației, măiestria artistică, de lapidaritatea și frumusețea limbii. Ambele se termină cu un mănunchi de interviuri.

Pret de baza 60,00 RON Pret 48,00 RON

Cartea de față reproduce, cu unele modificări, atât Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, apărut în două volume, în anul 1970, la Editura Minerva din București, colecția „Biblioteca pentru toţi“, traducere, prefață și note de C. D. Zeletin, cât și volumul Poeziilor lui Michelangelo, apărut în anul 2011 la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca italiană“, publicată sub patronajul Institutului italian pentru studii filozofice, colecție bilingvă coordonată de Smaranda Bratu Elian și Nuccio Ordine.