Sanda Golopenția

Sanda Golopenția

Sanda Golopenția a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1961 și a obținut titlul de doctor al aceleiași universități în 1969. Între 1961 și 1980 a lucrat în cadrul Institutului de Folclor, al Centrului de Fonetică și al Institutului de cercetări etnologice și dialectologice predând cursuri de lingvistică și semiotică la Universitatea din București. În 1980 emigrează în S.U.A. Devine profesor la Universitatea Brown în anul 1981 (și Professor Emerita în 2010). A publicat 20 de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie, sociologie și eseuri; a editat sau coordonat 19 volume privind îndeosebi Școala sociologică de la București și este autoarea a peste 200 studii apărute în S.U.A., Franța, România, Italia, Belgia, Portugalia, Spania, Africa de Sud și Mexic. A condus 23 teze de doctorat. Distincții: Premiul Fundației Culturale Române pe anul 2000; Premiul Fundației Gheorghe Ursu (2002) și Premiul Fundației Copy.Ro (2002) pentru editarea vol. A. Golopenția, Ultima carte; Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara pentru anul 2007”; Diploma „Meritul Academic” (2008). Doctor Honoris Causa (Universitatea de Nord, Baia Mare, 2007; Universitatea de Vest, Timișoara, 2014). Dintre lucrările publicate amintim: Les voies de la pragmatique, Stanford: Anma Libri, 1988; Voir les didascalies (cu Monique Martinez), Toulouse–Paris: CRIC–Ophrys, 1994; Desire Machines. A Romanian Love Charms Database, Bucuresti: Editura Fundației Culturale Române, 1998; Vămile grave, București: Univers, 1999; Intermemoria – Studii de pragmatică și antropologie, Cluj: Dacia, 2001; Chemarea mâinilor negative, București: Cartea Românească, 2002; Learn To Sing, My Mother Said. Songs of the Women of Breb/ Hori de femei din Breb, Baia Mare: Editura Ethnologica, 2004; Limba descântecelor românești, București: Editura Academiei Române, 2007; Emigranții Carter, București: Paideia, 2008; Româna globală, București: Fundația Culturală Secolul 21, 2009; Hacia une nueva definición de las didascalías, Madrid: ÑAQUE Editora, 2010; Arhipelagul gustian. Contribuții la istoria Școlii Sociologice de la București (București: Editura Enciclopedică, 2016).


Cărţile autorului:

  • Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri
  • Constantin Brăiloiu sau despre globalizarea etnomuzicologiei
12,50 RON
25,00 RON -50%

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

65,10 RON
93,00 RON -30%

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția