Memorialistică. Genealogii. Monografii

Filtre active
  • Disponibilitate: In stoc
75,00 RON

Mi-ar face plăcere să știu că această carte va putea fi citită azi, printre călătorii văzute drept sinonime pentru entertainment, ca o călătorie inițiatică într-o lume în care – dacă rezistența prin cultură s-a dovedit o temă polemică extrem de controversată – rezistența culturii se dovedește tot mai mult singura care contează.

Ana Blandiana


Dacă la greci întinderea unică şi necunoscută pe care navigau n-avea, din obişnuinţă, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca să se facă o distincţie între pământul finit şi apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterană, adică Marea dintre pământuri. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscină a marelui imperiu, închisă între pereţi de state şi de ţărmuri supuse. Mai târziu i s-a spus Mare Nostrum, ca să se înţeleagă exclusiva apartenenţă la lumea romană. Iar mai târziu, înţelesul acesta, de entitate închisă, a devenit atât de propriu, încât în vocabularul noţiunilor geografice o mare mediterană semnifică direct o mare interioară (Entos thalassa, îi spuneau bizantinii), cu viaţă proprie, specifică, inconfundabilă.

Romulus Rusan

43,00 RON
58,00 RON - 15,00 RON

Istoria acestor „amintiri” e destul de întortocheată. Transferul meu și al familiei mele pe alt continent a impus o seamă de adaptări. Acestea au cerut oarecare vreme și au declanșat mutații lente. Nu a existat și nu putea să existe un salt brusc, o modificare deplină. Pe măsură ce deveneam mai american, partea mai veche, cei 30 și ceva de ani inițiali se depuneau în straturi ale memoriei pe care eu nu doream (și poate nici nu puteam) să le pierd. Deci, încă de prin anii ’980 am început să fac note, să consemnez descrieri și altele asemenea. Evenimentele românești din 1989/90 m-au îmboldit mult și iată că s-a înfiripat Arhipelag interior (ceea ce acum este volumul I) cu subtitlul, perfect justificat, de Eseuri autobiografice. [...] Volumul al doilea este mai sec, fără prea multe teoretizări sau analize, dar probabil și întrucâtva mai incomplet. Dacă primul volum a apărut în 1994, acesta, al doilea, apare în 2018, cu toate că anume secțiuni erau scrise cu decenii în urmă. Explic în „Epilog” de ce mă opresc la 1989.

Virgil Nemoianu


Deşi îl citeam frecvent în presa noastră nebună din anii ’90, apreciindu-i stilul incisiv şi erudiţia vastă, pe Virgil Nemoianu am început să-l admir cu adevărat abia după lectura paginilor sale epistolare şi memorialistice, care îmi dezvăluiau umanitatea profundă a unui cărturar de tip renascentist, cunoscător adică a tot ce se poate şti şi a încă ceva pe deasupra.

Antonio Patraș, Convorbiri literare

31,00 RON
41,00 RON - 10,00 RON

[...] personajul calătoriilor lui Virgil Nemoianu (adica el însuși, descris și caracterizat cu o constantă obiectivitate) rămâne interesant. E o figură acest cărturar care își redactează notițele în baia de hotel, iar în avion citește eseul despre rugăciune al lui Urs von Balthasar ori Geniul crestinătății al lui Chateaubriand. Seara, înainte de culcare, după whisky-ul burghez de rigoare, merg de minune cuvintele încrucișate și lecturile din Chamfort. Are oroare de moda punk, de actele "cvasidemonice" ale hippioților, de graffiti, și este încântat de lumea engleză, unde ordinea și libertatea, bunele maniere și bunul simț se completează într-un echilibru perfect, într-o raționalitate calmă și zâmbitoare. Văzând în Germania cum copiii și tinerii poartă tricouri cu logo-ul Esprit, se bucură nespus. Vede în aceasta o dovadă a creștinismului "îmbibant" al Europei contemporane. Când soția îi atrage atenția că e o marcă americană, teoria slăbește, dar nu se predă. Abia mai târziu, într-una din acele paranteze ulterioare frecvent intercalate, autorul admite cu obidă: "Ce imbecilitate din partea mea!"...

Daniel Cristea Enache
35,00 RON

Cartea de față, scrisă cu toată ardoarea proprie unui temperament pasional, se prezintă ca un dublu portret: al personalității polivalente a lui Mihail Manoilescu și al soției care i-a stat nedezmințit alături în toate avatarurile unei vieți marcate de momente de apogeu, dar și de prăbușiri tragice. Autoarea nu și-a propus să scrie o biografie romanțată și, cu atât mai puțin, o cronică obiectivă a societății românești din prima jumătate a secolului XX. Multe dintre figurile politice pe care le evocă apar într-o lumină diferită de aceea în care avea să le rețină istoriografia de mai târziu. Probabil că tocmai în această perspectivă inedită rezidă interesul major al mărturiei sale. O carte care, reînviind o lume complexă, nici paradisiacă, nici infernală, sau poate și una și alta, dezminte deopotrivă opiniile zelatorilor și ale detractorilor actuali ai perioadei.

Mihai Dinu

18,00 RON

Guillaume de Fonclare (n. 1968) debutează editorial cu un tulburător eseu confesiv – Dans ma peau / Prizonier în propriul corp (traducere în limba română de Ana Mihăilescu), distins deja cu două premii importante:

- Premiul Academiei Franceze - Prix Jacques de Fouchier 2010 

- Prix essai France Télévisions 2010;

25,00 RON

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.

42,00 RON

„Al doilea volum al Scrierilor lui C.D. Zeletin este consacrat integral eseisticii, Gaură-n cer și Amar de vreme fiind titlurile celor două părți care-l compun. Scrise într-o limbă bogată, elevată, cu un ușor parfum arhaizant și abordând teme dintre cele mai variate, „eseurile (...) sunt pline de evocări, iar unele sunt splendide schițe, mai reușite decât schițele înseși. Și toate au un aer comun care vine în bună măsură de la faptul că nu le lipsește un sâmbure autobiografic sau, mai corect spus, un miez trăit, de unde se deapănă o meditație care capătă îndată consistență și rost.”

Smaranda Bratu Elian
47,00 RON

Volumul 3 al Scrierilor lui C.D. Zeletin este alcătuit din două cărți, amândouă cu texte ale unui gen aparte, eseul-evocare, și anume Distinguo, Editura Vitruviu, 2008 și Rămânerea trecerii, Editura Spandugino, 2011.

Sunt tablete supuse unei grile care ține seama de adâncimea observației, măiestria artistică, de lapidaritatea și frumusețea limbii. Ambele se termină cu un mănunchi de interviuri.

42,00 RON
57,00 RON - 15,00 RON

Tomul de faţă adună câteva cărţi ori documente de arhivă, multe dintre ele, la vremea lor, inedite. El poate surprinde, în ordinea celor spuse mai sus, prin felurimea ariei din care mi-am ales eroul: iatroistoriografie, literatură, istorie, sociologie, muzică şi etimologie. Toate au pornit dintr-un simţământ de pietate faţă de amintirea unei personalităţi ameninţate de uitare, toate au izvorât din dragoste faţă de subiect, toate se sustrag tiraniei valorii. Unele pagini comunică informaţii ori limpezesc aspect care, odată cu trecerea mea în neant, ar trece şi ele...

În sfârşit, în suita de Scrieri, acest al patrulea volum nu stă atât în lumina, cât în penumbra inspiraţiei artistice care le animă pe celelalte.

C. D. Zeletin