Memorialistică. Genealogii. Monografii

10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

Matematica este domeniu de cunoaștere și de cercetare; fenomen de cultură; știință, artă și filosofie deopotrivă; unealtă, limbaj și mod de gândire; catalizator al unor transferuri de idei, metode și rezultate (a se vedea transferul noțiunii de entropie din termodinamică în teoria informației); disciplină de învățământ; joc, fenomen social, dar poate fi și modă; uneori, formă de snobism, formă de patologie, mijloc de intimidare și chiar de terorizare; în ipostazele ei majore, matematica poate deveni un mod de a înțelege lumea, de a ne înțelege propria noastră minte și propria noastră spiritualitate. Matematica poate deveni un mod de viață.

În matematică este loc pentru metaforă, metonimie și simbol, pentru poveste, dramatism și teatralitate, pentru transcendență. Montajul vertical la care se referă Eisenstein pentru domeniul filmului se regăsește în polifonia textului matematic.

Lumea numerelor se află într-un grav impas semiotic. Cele mai multe numere nu au nume, în sensul că nu pot fi reprezentate prin mijloace finite. Cuvintele devin neputincioase în încercarea lor de a desemna numere întregi tot mai mari.

Matematica trebuie să rămână ca muzica, să fie cultivate pentru propria ei plăcere. N-a fost să fie. Societatea a pus accentual pe funcția ei utilitară.

Solomon Marcus
73,00 RON
98,00 RON - 25,00 RON

Titlu complet: Scrieri 5. Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu

Volumul 5 al Scrierilor lui C.D. Zeletin, subintitulat Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu, prezintă întreaga viață a principesei Elena Bibescu, marea pianistă care l-a lansat pe George Enescu la Paris. Principesa a întreținut la Paris, vreme de peste un sfert de veac, un salon artistic în care se întâlneau marii artiști ai lumii. La 17 ani, George Enescu și-a făcut intrarea printr-un prim concert în salonul principesei, care a intuit geniul acestuia. Acesta i-a fost etern recunoscător pentru tot sprijinul acordat, considerând-o ca pe o a doua mamă, dedicându-i din operele sale. Elena Bibescu a murit la vârsta de 47 de ani, lasând în urma sa, în ciuda talentului și a faptelor sale, foarte puține detalii legate de existența sa.

42,00 RON
57,00 RON - 15,00 RON

Tomul de faţă adună câteva cărţi ori documente de arhivă, multe dintre ele, la vremea lor, inedite. El poate surprinde, în ordinea celor spuse mai sus, prin felurimea ariei din care mi-am ales eroul: iatroistoriografie, literatură, istorie, sociologie, muzică şi etimologie. Toate au pornit dintr-un simţământ de pietate faţă de amintirea unei personalităţi ameninţate de uitare, toate au izvorât din dragoste faţă de subiect, toate se sustrag tiraniei valorii. Unele pagini comunică informaţii ori limpezesc aspect care, odată cu trecerea mea în neant, ar trece şi ele...

În sfârşit, în suita de Scrieri, acest al patrulea volum nu stă atât în lumina, cât în penumbra inspiraţiei artistice care le animă pe celelalte.

C. D. Zeletin
47,00 RON

Volumul 3 al Scrierilor lui C.D. Zeletin este alcătuit din două cărți, amândouă cu texte ale unui gen aparte, eseul-evocare, și anume Distinguo, Editura Vitruviu, 2008 și Rămânerea trecerii, Editura Spandugino, 2011.

Sunt tablete supuse unei grile care ține seama de adâncimea observației, măiestria artistică, de lapidaritatea și frumusețea limbii. Ambele se termină cu un mănunchi de interviuri.

42,00 RON

„Al doilea volum al Scrierilor lui C.D. Zeletin este consacrat integral eseisticii, Gaură-n cer și Amar de vreme fiind titlurile celor două părți care-l compun. Scrise într-o limbă bogată, elevată, cu un ușor parfum arhaizant și abordând teme dintre cele mai variate, „eseurile (...) sunt pline de evocări, iar unele sunt splendide schițe, mai reușite decât schițele înseși. Și toate au un aer comun care vine în bună măsură de la faptul că nu le lipsește un sâmbure autobiografic sau, mai corect spus, un miez trăit, de unde se deapănă o meditație care capătă îndată consistență și rost.”

Smaranda Bratu Elian
25,00 RON

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.

18,00 RON

Guillaume de Fonclare (n. 1968) debutează editorial cu un tulburător eseu confesiv – Dans ma peau / Prizonier în propriul corp (traducere în limba română de Ana Mihăilescu), distins deja cu două premii importante:

- Premiul Academiei Franceze - Prix Jacques de Fouchier 2010 

- Prix essai France Télévisions 2010;

35,00 RON

Cartea de față, scrisă cu toată ardoarea proprie unui temperament pasional, se prezintă ca un dublu portret: al personalității polivalente a lui Mihail Manoilescu și al soției care i-a stat nedezmințit alături în toate avatarurile unei vieți marcate de momente de apogeu, dar și de prăbușiri tragice. Autoarea nu și-a propus să scrie o biografie romanțată și, cu atât mai puțin, o cronică obiectivă a societății românești din prima jumătate a secolului XX. Multe dintre figurile politice pe care le evocă apar într-o lumină diferită de aceea în care avea să le rețină istoriografia de mai târziu. Probabil că tocmai în această perspectivă inedită rezidă interesul major al mărturiei sale. O carte care, reînviind o lume complexă, nici paradisiacă, nici infernală, sau poate și una și alta, dezminte deopotrivă opiniile zelatorilor și ale detractorilor actuali ai perioadei.

Mihai Dinu