Furnizori

Nici un furnizor

Filosofie. Teologie. Psihologie

Filtre active

Pret de baza 20,00 RON Pret 16,00 RON

Când ne confruntăm cu propria fragilitate, cu greu putem să o asumăm pe deplin. Încercăm cu disperare să o ascundem sau căutăm, în schimb, să adoptăm diferite forme de activism. Acestea sunt tot atâtea încercări mascate, adesea zadarnice, de a fugi de noi înșine. Or, Dumnezeu ne așteaptă așa cum suntem. El ne caută tocmai în miezul fragilității noastre. Cartea de față ne invită la împăcarea cu noi înșine, la întâlnirea profundă cu Dumnezeu, care se petrece tocmai la nivelul fragilității noastre. Ne este astfel deschisă o cale de coborâre progresivă în adâncul inimii noastre, în acest loc profund al vulnerabilității în care se manifestă prezența, ea însăși infinit vulnerabilă, a lui Dumnezeu care ne eliberează, ne întărește și ne face fericiți. Dar pentru a trăi această experiență de îndreptare, trebuie să abandonăm falsele noastre certitudini și, pur și simplu, să ne lăsăm, smeriți, călăuziți de Dumnezeu. Ni se oferă astfel o cale autentică de eliberare, prin care lăsăm puterea lui Dumnezeu să se manifeste în slăbiciunile noastre.

Pret de baza 15,00 RON Pret 12,00 RON

Autori: Antoine Spire; François Vincent

Elaborarea unei povestiri despre sine umple vidul provocat de suferinta. Construim o imagine, organizam evenimentele intr-un mod coerent, indreptam o ofensa nedreapta, iar o povestire face posibila reconcilierea cu lumea exterioara. Lectura lucrarilor lui Boris Cyrulnik este esentiala pentru toti cei care au cunoscut un traumatism sever in biografia lor, deci pentru fiecare dintre noi.

Pret de baza 11,00 RON Pret 8,80 RON

Reziliența este fenomenul de refacere, reconstruire de sine după unul sau mai multe traumatisme. […] Ea se poate construi nu numai de-a lungul unui travaliu de doliu, ci și prin intermediul altor procese. Unii vor intra în reziliență pe calea unei convertiri religioase, alții datorită unei iubiri, alții, în fine, prin munca proprie, prin artă sau sport. […] Reziliența este un proces care se petrece de-a lungul întregii existențe. Există faze de reziliență elevată și faze de reziliență mai slabă. Pe scurt, nimic nu e niciodată pierdut, dar nu e nici pe deplin câștigat vreodată.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Pret de baza 16,00 RON Pret 12,80 RON

Cuvântul „reziliență” semnifică o aspirație esențială a ființei umane: aceea de a crede că putem rezista unui mediu de viață maltratant și că un eveniment traumatizant, individual sau colectiv, poate deveni un nou punct de plecare. […] După ce reziliența a fost definită ca o calitate, apoi ca un proces și, în final, ca o forță, în momentul de față semnificația sa este atât de extinsă, încât a devenit paradigma unei „noi renașteri” axate pe colaborare și văzute sub aspectele sale sociale, economice, psihologice și chiar politice.

Serge Tisseron

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Pret de baza 17,00 RON Pret 8,50 RON

Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.

Pret 18,00 RON

Eseurile filosofice reunite în volumul de față prefigurează un adevărat decalog al devenirii umane, sub semnul căruia paradigma ființării se transfigurează într-o necontenită căutare a sinelui lăuntric, într-o călătorie unică și individuală spre esențele tainice ale lucrurilor.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Andrei Cornea, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/xNLYRNeygp0

Pret 30,00 RON

Viața lui Blaise Pascal, străbătută de mistuitoare intuiții metafizice, se dovedește a fi o neobosită căutare a misterului presimțit dincolo de aparențe, de textura infinit de complexă a realului. Parcurgând momentele emblematice ale biografiei lui Pascal, articulate pe cele trei dimensiuni fundamentale – omul, gânditorul, savantul –, Pierre Lyraud ne dezvăluie un spirit reflexiv, oscilând între apropiere și distanțare față de lume, dar aflat într-un continuu dialog cu intelectualii vremii sale. 

Pret 29,00 RON

 Episcopul Ignatie (Trif) și Cristian Pătrășconiu

„Ce vedem aici sunt doi oameni — unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică — stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

Horia-Roman Patapievici

Pret de baza 42,00 RON Pret 29,40 RON

„Postmodernitatea” nu trebuie interpretată ca sfârșit al istoriei sau ca sfârșit al „umanității” din noi, ci, mai degrabă, ca o nouă fază a istoriei, cu noi provocări pentru evoluția umană. [...] Deocamdată, există destul șanse pentru continuitate și stabilitate în istorie (și în conformitate cu conceptele filosofiei culturii). Cadrul globalizant nu apare ca un obstacol de netrecut; dimpotrivă, într-un fel, ne poate ajuta la înțelegerea unei filosofii a istoriei care pare să continue, fie și într-o formă alterată. Să nu uităm însă că singura justificare a existenței unei filosofii sau istorii a culturii e tocmai schimbarea perpetuă.

Virgil Nemoianu


Această lucrare splendidă atinge însăși esența dezbaterilor contemporane asupra condiției <postmoderne>. Este o creație originală de filosofie a culturii, o analiză fundamentală făcută de un reputat intelectual.

Gerald Gillespie, Stanford University


Prima ediție a apărut în 2012 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. editura.uaic.ro