Ficțiune. Poezie

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
20,00 RON
Stoc epuizat

Autor: Pascal Janovjak

Scrisă la două mâini, Pentru tine este o carte numită de presa francofonă un coup de foudre littéraire. Cei doi scriitori s-au întâlnit într-o seară, într-un hotel din Monaco cu ocazia decernării unui premiu literar la care ambii erau nominalizați. La mii de kilometri depărtare de existența lor cotidiană, Kim Thúy și Pascal Janovjak petrec câteva ore împreună, iar între ei se naște o complicitate rară. După ce ea se întoarce în Montréal, iar el la Ramallah, conversaţia lor continuă dincolo de ocean, la şase fusuri orare distanţă. În ritmul amintirilor şi al anecdotelor, corespondenţa dintre ei schiţează parcursul a doi copii ai exilului şi ai nomadismului. Ea abordează, de asemenea, şi tema filiaţiei şi apetitul pentru scris. Ţesând cu migală intimul cu universalul, Pentru tine este o meditaţie subtilă despre fragilitatea vieţii şi deschiderea spre lume.

20,00 RON
Stoc epuizat

Giancarlo Repetto, profesor şi scriitor, invită cititorul tânăr într-o călătorie imaginară printre cărţile din propria bibliotecă. Alegând un traseu organizat şi structurat, autorul încearcă încurajarea lecturii printr-un parcurs ce trece de la literatură la istorie, de la eseistică la filosofie, cu un accentuat ton ironic şi autoironic, ce se vrea simpatic dar nu pedant.

12,00 RON
24,00 RON -50%
Stoc epuizat

Fericirea costă mai puţin de patruzeci de euro, chiar şi atunci când eşti milionar.

Jocelyne sau Jo, cum îi spun prietenii, visa în tinerețe la lumea modei și la Făt-Frumos. Anii au trecut și, la 47 de ani, ea are, în schimb, o mercerie în orășelul Arras, un soț indiferent, doi copii mari, așezați la casele lor, și un blog pentru pasionatele într-ale lucrului de mână, care se bucură de succes. O viață modestă, cu bune și rele. Când, printr-un fericit concurs de împrejurări, Jo câștigă marele premiu la loto, ea își dă seama că de acum încolo își poate realiza toate dorințele. Entuziasmată, se hotărăște totuși să păstreze secretul și alcătuiește nenumărate liste cu dorințele sale. Treptat, ea ajunge să se teamă de acești bani căzuți din cer. Oare, în cele din urmă, nu va avea ea mai mult de pierdut decât de câștigat?