Furnizori

Nici un furnizor

Educație și formare

Filtre active

Pret 40,00 RON
Stoc epuizat

Care este povestea ta? este o carte autentică de aventuri, cu un personaj central autoironic, care sosește în America de Sud cu un bagaj întreg de naivități, temeri și chiar clișee lingvistice aduse din România. În același timp însă e o carte în care orice corporatist ce a trăit pe pielea sa anii de boom și criză se va recunoaște: după ce și-a dat jos cravata și a renunțat la badge, eroul își înfruntă în permanență limitele și ajunge să se descopere pe sine exact așa cum descoperă deșertul, munții, tangoul și cartierele periculoase din locurile pe unde trece. Călătoria nu i-a schimbat lui Silviu Florea viața; ea a întruchipat începutul schimbării dorite, pe care a trăit-o din plin pe parcursul călătoriei și apoi, încă o dată, pe parcursul scrierii acestei cărți.

Pret de baza 20,00 RON Pret 16,00 RON

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Barbu Brezianu

Pret de baza 18,00 RON Pret 12,60 RON

Dezacord este o mărturie dureroasă despre cum copilăria se poate transforma într-un supliciu, atunci când un tată abuziv vrea să-și transforme fiica într-un virtuoz al pianului, cu prețul unor ani de tortură fizică și psihică.

*

Céline este privată de hrană, bătută ani la rând, încarcerată. Se teme pentru viața ei în fiecare weekend. Exersează, exersează și iar exersează, ca să strălucească în fața publicului în rolul de virtuoz al pianului. Dar în tot acest timp păstrează secretul ororilor petrecute în intimitatea familiei și îndură tăcerea din jur. Asurzitoare. Cum să bănuiești că sub atuurile excelenței se ascund ororile sclaviei? Cum să suspectezi exigența perfecțiunii absolute? Dar tocmai ea devine justificarea tuturor exceselor, a tuturor abuzurilor și îi înșală pe cei din jur cu atât mai ușor cu cât acestei sclave nu îi este destinată o sarcină de servitoare, ci o activitate artistică rezervată elitelor.

Daniel Rousseau

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3fBo49U

Pret de baza 30,00 RON Pret 24,00 RON

Ce înseamnă a învăța? Ce presupune și cum are loc învățarea? La aceste întrebări, școala contemporană aduce un răspuns categoric: școala tradițională s-a înșelat, ea a vrut să transmită cunoștințe inoculându-le, prin intermediul dascălilor, unor elevi pasivi. Această pedagogie prin impunere nu funcționează. Ea trebuie înlocuită cu o pedagogie activă, care face din copil actorul construirii cunoștințelor sale. Ne aflăm însă în momentul când răspunsul acesta se dovedește a fi la fel de fals, în semi-adevărul lui, ca și filosofia anterioară. Totul trebuie luat de la capăt. Este problema fundamentală a școlii de azi, căzută într-o incertitudine totală privind natura activității pe care o are de îndeplinit. 

Aceasta este și problema pe care cartea de față se străduiește s-o clarifice, mai întâi degajând originile istorice ale acestui model pedagogic, apoi arătându-i, prin mai multe exemple, limitele. În sfârșit, și în mod special, propunând o reflecție asupra unei experiențe primordiale a cărei amintire adulții o resping: dificultatea de a învăța, care este inseparabilă de necesitatea unei transmiteri. Cu ce condiții, în ce fel, prin ce mecanisme este posibilă o asemenea transmitere? Nu e vorba aici de a oferi niște soluții de-a gata, ci de contribui la schițarea cadrului unui necesar efort de reîntemeiere. 

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Bogdan-Tataru-Cazaban

Pret de baza 35,00 RON Pret 28,00 RON
Stoc epuizat

Revoluția sensului demonstrează că leadershipul nu se rezumă doar la ra­țiune, ci ține și de spirit. Cartea lui Fred arată cum, atunci când stabilim obiective care ne reflectă atât valorile, cât și interesele – atunci când echipele noastre se străduiesc să aibă împreună un impact pozitiv asupra lumii – putem dobândi mai mult decât succesul. Putem descoperi un scop mai măreț și un sens superior.”

Sheryl Sandberg, COO al Facebook și fondatoare a LeanIn.org și OptionB.org


„În această carte am să vă arăt cum să puneţi de acord interesul personal şi misiunea organizaţiei, reunindu-le în ceva mult mai com­plex, mai satisfăcător şi mai durabil. Am să vă arăt cum să mobilizaţi o organizaţie pentru a deveni o sursă durabilă de bine în lume, gene­rând un uriaş sentiment de împlinire, slujire şi bucurie în toţi mem­brii asociaţiei. În acest sens am să vă arăt pas cu pas, în mod practic, cum să vă confruntaţi cu problemele personale şi să îmbrăcați cu adevărat haina de lideri ‘respons-abili’ – capabili să alegeți cum să răspundeți fiecărei situații.”

Fred Kofman

Episodul de podcast, din seria Revoluția sensului, cu Prof.Dr. Dumitru Borțun, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/Revolutia-Sensului

Pret de baza 30,00 RON Pret 24,00 RON

Memoriile profesorului Alexandru Ciorănescu sunt un veritabil monument literar, mărturie a unor vremuri făcute în mare parte din incertitudine și suferință, dar care aveau și o importantă componentă de umanitate, de neabătută strădanie spre împlinire morală și intelectuală și – caracteristic pentru toată viața profesorului Ciorănescu – de demnitate și umor.

Mircea Anghelescu

Aceste amintiri nu sunt decât asta, aduceri-aminte; nu sunt nici memorii, nici un jurnal, nici cronica unei vieţi. Au fost scrise târziu, fără documentare, fără note anterioare, fără a mă servi de memoria celorlalţi. Judecând drept, un episod oarecare, aşa cum îl povestesc eu, nu e nici ce a fost, nici ce au crezut alţi martori despre el, ci numai ceea ce cred acuma despre ceea ce credeam atunci. Aceste pagini nu sunt un text literar, nici istoric. Nu sunt literatură, pentru că aceasta e un produs al imaginaţiei (şi totuşi, nu înţeleg memoria fără imaginaţie, şi viceversa). Nu sunt istorie, pentru că dovezile şi documentarea le fabric eu singur. Istoria ar fi în acest caz un produs al memoriei mele – şi n-am nicio încredere în memoria mea.

Alexandru Ciorănescu
Pret de baza 60,00 RON Pret 48,00 RON

Antologia din lirica franceză ce ne-am învrednicit a o alcătui întruneşte un număr de poeţi şi de poezii într-o viziune modernă a poeziei franceze, în spaţiul editorial acordat: Alfred de Vigny, Théophile Gautier, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Émile Verhaeren,Guillaume Apollinaire și Jean Cocteau. O seamă de poeţi deja tălmăciţi au rămas în afara lui şi îşi aşteaptă viitorul prielnic: Victor Hugo, Anna de Noailles, Patrice de la Tour du Pin etc. Criteriul care a stat la baza selecţiei a fost gustul traducătorului şi în profilul sumarului trebuie aflate preferinţele sale. […] Florile Răului ale lui Charles Baudelaire se află traduse integral îndată după florilegiu. […] Arta unei antologii constă în a reuşi să reprezinte suprafaţa prin puncte, ca în pictura lui Seurat sau ca în rasterul tipografilor, căutând să se obţină mai curând un efect de relief decât unul de întindere. În felul acesta sperăm să fie servit spiritul francez.

Pret de baza 11,00 RON Pret 8,80 RON

Reziliența este fenomenul de refacere, reconstruire de sine după unul sau mai multe traumatisme. […] Ea se poate construi nu numai de-a lungul unui travaliu de doliu, ci și prin intermediul altor procese. Unii vor intra în reziliență pe calea unei convertiri religioase, alții datorită unei iubiri, alții, în fine, prin munca proprie, prin artă sau sport. […] Reziliența este un proces care se petrece de-a lungul întregii existențe. Există faze de reziliență elevată și faze de reziliență mai slabă. Pe scurt, nimic nu e niciodată pierdut, dar nu e nici pe deplin câștigat vreodată.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita

Pret de baza 16,00 RON Pret 12,80 RON

Cuvântul „reziliență” semnifică o aspirație esențială a ființei umane: aceea de a crede că putem rezista unui mediu de viață maltratant și că un eveniment traumatizant, individual sau colectiv, poate deveni un nou punct de plecare. […] După ce reziliența a fost definită ca o calitate, apoi ca un proces și, în final, ca o forță, în momentul de față semnificația sa este atât de extinsă, încât a devenit paradigma unei „noi renașteri” axate pe colaborare și văzute sub aspectele sale sociale, economice, psihologice și chiar politice.

Serge Tisseron

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl. Lucian Negoiță, poate fi urmărit aici: bit.ly/Podcast-Lucian-Negoita