Cultură și societate

Filtre active
  • Disponibilitate: Indisponibil
  • Disponibilitate: In stoc
  • Autor: Solomon Marcus
10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

Una dintre temele care revin în aceste ample discuţii este calitatea manualelor care poartă în mare măsură răspunderea ruperii legăturilor umane dintre profesor şi elev, transformându-se în nişte chingi care interzic, prin insuficienţa marjei de libertate, funcţionarea bunului simţ şi a creativităţii. Am fost impresionată de faptul că, în această privinţă, comentatorii profesorului erau chiar mai radicali decât el, ajungându-se până la propunerea desfiinţării manualelor, pentru a nu mai împiedica adevărata comunicare, dacă nu sunt în stare să o ajute să se producă. Şi chiar dacă nu se va merge niciodată atât de departe, profesorii – şi mai ales superiorii lor – trebuie convinşi că nu sunt obligaţi să se cramponeze de manual şi de norme pedagogice înguste şi anchilozate; că regulile ţinerii unei ore nu trebuie să fie gratiile unei cuşti în care să-şi propună să introducă elevii; că ştiinţa pedagogiei este cu atât mai eficientă, cu cât este în stare să devină o artă, arta întâlnirii la mijlocul drumului dintre profesor şi elev în bucuria de a învăţa, în sensul tranzitiv şi intranzitiv al verbului.

10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

“„Ce se întâmplă cu limba română în condițiile integrării europene și ale globalizării de toate felurile, economice, financiare, politice comunicaționale, informaționale, computaționale, cognitive și culturale? Iată prima întrebare care ne preocupă și la care începem prin a ne referi la aventura noastră personal cu limba română. Dar ne preocupă și alte probleme, cum ar fi: rămâne limba română numai un instrument de comunicare practică sau reușim s-o salvăm și s-o transmitem noilor generații în toată splendoarea ei culturală și spirituală, cu tot trecutul ei glorios? Cum să facem față ofensivei vulgarului care se manifestă în practica lingvistică de fiecare zi, pe stradă și în mass-media (televiziunea și internetul sunt deopotrivă contaminate de acest flagel) ca urmare a propagării fenomenelor de incultură și semianalfabetism, consecință a eșecului educațional?”

Solomon Marcus
10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

În clipa când s-a pus problema discutării noilor planuri-cadru și latina a fost eliminată din curriculum, Solomon Marcus s-a implicat în susținerea păstrării acestei discipline de studiu la gimnaziu, motivând că este extrem de important ca toți elevii din școala românească să știe de unde vine poporul căruia îi aparțin și limba pe care ei o vorbesc. Acest aspect fundamental de cultură identitară devine, în procesul de învățare, decisiv pentru legarea domeniilor cunoașterii, așa cum le-a structurat școala, în arii curriculare, asigurând înțelegerea limbii materne și a limbilor străine, dar și elemente din sfera altor discipline, în manieră transdisciplinară. De fapt, Solomon Marcus a considerat că această disciplină de studiu este una cu un mare potențial de a deschide perspectiva transdisciplinară în procesul de învățare, având un rol integrator. Latina are nu doar o componentă comunicativă, ci și una culturală, acționând în multiple puncte nevralgice ale sistemului de educație actual, dar în primul rând fiind o punte solidă în abordarea transdisciplinară a cunoașterii.

Conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu
10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?

Solomon Marcus
35,00 RON
Stoc epuizat

„Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare.”

Solomon Marcus
50,00 RON

Conţinutul volumului de faţă dă seamă de diversitatea canalelor prin care vocea savantului ajungea la publicul său. (…)

În ciuda eterogenităţii aparente a subiectelor abordate şi a varietăţii registrelor pe care îşi interpretează Solomon Marcus delectabila partitură culturală, cititorul atent percepe însă lesne prezenţa unor linii de forţă ce au reprezentat constantele faciesului intelectual al Profesorului. Nevoia de interacţiune cu semenii, trăsătură diametral opusă mentalităţii atâtor savanţi singuratici, confiscaţi exclusiv de munca lor de cercetare, respectul pentru înaintaşi, curiozitatea fără limite ce nu îl părăsise nici în cel de al zecelea deceniu de viaţă, optimismul neabătut, spiritul critic dezbărat de orice umbră de maliţie, umorul dublat de autoironie, amenitatea desăvârşită, respectul pentru adevăr şi fermitatea neconcesivă în raport cu orice formă de impostură, spiritul ludic – sunt tot atâtea trăsături ale personalităţii sale care transpar din tot ceea ce a înfăptuit acesta în viaţă şi în ştiinţă. Paginile cărţii de faţă rămân şi ele, sub acest aspect, profund semnificative. (…)

Mihai Dinu
57,00 RON
Stoc epuizat

„Textele incluse în volumul de față au fost concepute în a doua jumătate a secolului trecut, când efectele emergenței revoluției informaționale, comunicaționale și computaționale deveniseră vizibile, dar se poate observa că adevărul lor a devenit mai puternic acum, în era internetului; dispunem azi de mai multe argumente decât atunci în a susține primordialitatea metabolismului diferitelor domenii.”

Solomon Marcus
62,00 RON
Stoc epuizat

 „Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de faţă exprimă reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite.”

Solomon Marcus