Cultură și societate

Avem cele zece porunci. În complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele își au rădăcinile în copilărie. Ar fi trebuit să facă obiectul educației și al învățării la toate vârstele. Dar nu prea se întâmplă acest lucru. […]Nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante și dintre cele mai neglijate. Trăim acum un moment al unui nou început. Voi, oameni ai școlii și ai universității, voi, elevi și studenți, voi, părinți ai elevilor și studenților, voi, oameni de cultură, intelectuali, ce ar fi să valorificăm a doua nevoie evocată mai sus și să ne împrospătăm?

Solomon Marcus

Este vorba, în aceste din urmă texte, despre două dintre rănile adânci ale educaţiei în România zilelor noastre: precaritatea motivaţiei pentru studiu în învăţământul preuniversitar, respectiv, în învăţământul superior, „reprofilarea” universitarului, de la un ins iubitor de libertate şi adevăr, la un aspirant către eficienţă şi putere.

Prin ceea ce a afirmat Solomon Marcus cu diverse prilejuri şi, nu în ultimul rând, prin felul în care şi-a împlinit existenţa ca pe „un drum al aventurii”, ca pe o neistovită căutare, e limpede că niciunul dintre cele două fenomene nu l-a lăsat indiferent.

Liviu Papadima

1 noiembrie 2016

 „Studiul său... e un model pentru ceea ce poate deveni critica, fie ea şi de poezie, atunci când e sprijinită de cultură, competenţă, luciditate şi ingeniozitate.”

Cosmin Ciotloş, România Literară

„Ca de cele mai multe ori până acum, Mihai Dinu ajunge la esenţial pe o cale paradoxală.”

Mihai Zamfir în Cuvânt înainte

Transmiterea este în miezul existenței noastre. Ea se trăiește în apariția unui nou-născut, în cuvintele înțelepte ale unui bătrân, la școală, la muncă, în prietenie, în ritualurile colective, laice sau religioase. De cele mai multe ori, nu suntem totuși conștienți de importanța acestei legături. Ce am primit noi moștenire? Ce vrem noi înșine să dăm mai departe? Cui și cum?

Renumiți psihologi, filosofi și scriitori se reunesc în acest volum pentru a vă spune ce a contat cel mai mult în viața lor și ce ar dori să ne transmită: importanța iubirii și a bunăvoinței; transmiterea ca știință de a trăi; modelele care i-au inspirat; lecțiile popoarelor de la capătul lumii.

Și voi, ce ați vrea să împărtășiți și să întruchipați?

Caietul practic de la sfârșitul cărții vă însoțește pe acest drum. Veți găsi în el instrumente și referințe pentru a fi sau pentru a deveni un mesager pe lângă cei din jurul vostru și din lumea întreagă.

Scrisă de Paul Ricoeur la venerabila varstă de 77 de ani şi publicată în Franţa în 1990, lucrarea Sinele ca un altul poartă în mod inconfundabil toate semnele unei maturităţi intelectuale depline şi concentrează bogăţia unui parcurs filosofic exemplar care, de-a lungul unui secol traversat de diverse mode intelectuale, a reuşit să dezvolte o adevărată şcoală de gandire – hermeneutica filosofică.

Pentru cititorul roman care a avut ocazia să se familiarizeze încă din 1984 cu diverse traduceri ale lucrărilor lui Ricoeur (începând cu Metafora vie, trecand prin volumul de eseuri De la text la acţiune şi încheind cu Memoria, istoria, uitarea – pentru a fixa câteva repere esenţiale), Sinele ca un altul nu este doar o piesă care lipsea din portretul în mozaic al acestei gândiri de o curiozitate debordantă, aflată în dialog constant cu mai toate ştiinţele umaniste, ci însăşi cheia de boltă care dă sens intregului.

Paul Marinescu

Antologia din lirica franceză ce ne-am învrednicit a o alcătui întruneşte un număr de poeţi şi de poezii într-o viziune modernă a poeziei franceze, în spaţiul editorial acordat: Alfred de Vigny, Théophile Gautier, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Émile Verhaeren,Guillaume Apollinaire și Jean Cocteau. O seamă de poeţi deja tălmăciţi au rămas în afara lui şi îşi aşteaptă viitorul prielnic: Victor Hugo, Anna de Noailles, Patrice de la Tour du Pin etc. Criteriul care a stat la baza selecţiei a fost gustul traducătorului şi în profilul sumarului trebuie aflate preferinţele sale. […] Florile Răului ale lui Charles Baudelaire se află traduse integral îndată după florilegiu. […] Arta unei antologii constă în a reuşi să reprezinte suprafaţa prin puncte, ca în pictura lui Seurat sau ca în rasterul tipografilor, căutând să se obţină mai curând un efect de relief decât unul de întindere. În felul acesta sperăm să fie servit spiritul francez.

Titlu complet: Scrieri 5. Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu

Volumul 5 al Scrierilor lui C.D. Zeletin, subintitulat Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu, prezintă întreaga viață a principesei Elena Bibescu, marea pianistă care l-a lansat pe George Enescu la Paris. Principesa a întreținut la Paris, vreme de peste un sfert de veac, un salon artistic în care se întâlneau marii artiști ai lumii. La 17 ani, George Enescu și-a făcut intrarea printr-un prim concert în salonul principesei, care a intuit geniul acestuia. Acesta i-a fost etern recunoscător pentru tot sprijinul acordat, considerând-o ca pe o a doua mamă, dedicându-i din operele sale. Elena Bibescu a murit la vârsta de 47 de ani, lasând în urma sa, în ciuda talentului și a faptelor sale, foarte puține detalii legate de existența sa.

Tomul de faţă adună câteva cărţi ori documente de arhivă, multe dintre ele, la vremea lor, inedite. El poate surprinde, în ordinea celor spuse mai sus, prin felurimea ariei din care mi-am ales eroul: iatroistoriografie, literatură, istorie, sociologie, muzică şi etimologie. Toate au pornit dintr-un simţământ de pietate faţă de amintirea unei personalităţi ameninţate de uitare, toate au izvorât din dragoste faţă de subiect, toate se sustrag tiraniei valorii. Unele pagini comunică informaţii ori limpezesc aspect care, odată cu trecerea mea în neant, ar trece şi ele...

În sfârşit, în suita de Scrieri, acest al patrulea volum nu stă atât în lumina, cât în penumbra inspiraţiei artistice care le animă pe celelalte.

C. D. Zeletin