Cultură și societate

14,00 RON
20,00 RON -30%

Un elogiu pasionat adus muzicii, un cântec al emoției. Chiar mai mult decât atât, un mijloc de cunoaștere: micile și marile secrete ale sunetului, o culegere de cuvinte ale marilor compozitori reuniți într-un „portret de familie”, sfaturi de inițiere în muzică… în sfârșit, o filosofie a vieții!

De-a lungul unui drum care ne conduce de la originile muzicii până la mărturisirile cele mai autentice ale interpretului, muzica clasică este cea care își regăsește tinerețea, iar toți marii muzicieni – o umanitate deseori tulburătoare.

Pentru autor, muzica merge dincolo de cuvinte: ea este calea unei desăvârșiri accesibile tuturor, semn al unei dimensiuni superioare a existenței.

Construită precum o sonată în patru părți, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă și accesibilă, emoționantă și profundă, ea redă frumusețea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

Aici, cartea vorbește ca un oratoriu, lăsând cuvântul doar poeților, muzicienilor și gânditorilor tuturor secolelor, într-un entuziasm comunicativ.

Încă de la primii pași în muzică, Elizabeth Sombart a fost apreciată de către Arthur Rubinstein: „Un mare talent, o mare sensibilitate”. Concertistă și profesor în egală măsură, ea a înregistrat 51 de piese clasice, de la Bach la Bartók (BMG), bază a unei serii de emisiuni pe France3 – „Confidențe pentru pian” –, care ne revelează o artistă sclipitoare, o vocație absolută.

15,40 RON
22,00 RON -30%

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.

18,00 RON

Autor II: Michel Niaussat

Moderator: Philippe Harrouard

Într-o perioadă în care nimic nu este mai prețuit decât interdisciplinaritatea, un cercetător reputat, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în urma descoperirii virusului HIV – Luc Montagnier –, și un călugăr cistercian – Michel Niaussat – poartă un dialog cu implicații holistice, în care sunt atinse punctele principale ale unei vieți sănătoase din toate punctele de vedere. Cei doi neobișnuiți parteneri de discuție ne pun la dispoziție baza lor teoretică și practică dobândită în zeci de ani de activitate, păstrând, tot timpul, mintea și inima deschise unei comunicări genuine. De altfel, prefațând ediția românească a volumului Laureatul Nobel și călugărul, ÎPS Mitropolitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale apreciază tocmai această punte deschisă între două lumi ce păreau, până mai ieri, ireconciliabile.

Unul dintre semnalele forte ale acestui dialog rezidă în conștientizarea la nivelul publicului larg a nevoii de a avea acces la informație diseminată de către specialiști. Educarea în acest sens constituie premisa unui stil de viață orientat către prevenție.

Interviu moderat de Philippe Harrouard.
20,00 RON

La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.

C. D. Zeletin
20,00 RON

Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce într-o neştirbită realitate mărturiile luate acum mai mult de un sfert de secol unor personalităţi orânduite de el, simbolic, în jurul Mesei Tăcerii. […] Sunt convorbirile lui Romulus Rusan cu doisprezece contemporani, care cu toţii au avut privilegiul de a fi stat faţă în faţă cu Brâncuşi, de a-l fi ascultat, apoi de a-şi reaminti cuvinte cândva rostite de el – iar, în cele din urmă, performanţa autorului şi a cărţii este că acestea formează un portret viu şi unitar. […] Discuţiile la Masa Tăcerii au fost așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii supravieţuitori români care efectiv l-au cunoscut pe Brâncuşi – cei mai mulţi într-o „primă audiţie” –, mărturiile lor având o neprețuită valoare.

Barbu Brezianu

22,00 RON

„Cu mici excepții, poezia actuală s-a eliberat de toate servituțile codurilor prozodice clasice. Cucerirea acestei libertăți nu este, de altminteri, un fenomen recent. Versul liber, descătușat din obezile metricii tradiționale, se practică la noi de mai bine de un veac. Stă mărturie cartea de referință a lui Vladimir Streinu, care îi analizează originile și evoluția până către a doua jumătate a secolului trecut.

Desigur, dispariția unui lucru nu justifică renunțarea la efortul de a-i înțelege natura și rațiunea de a fi. Dacă paleontologii studiază alcătuirea unor organisme care aupierit în urmă cu zeci de milioane de ani, nu o fac în speranța de a repopula oceanele cu trilobiți sau pământul cu dinozauri, după cum nici arheologii care cercetează culture le primitive nu militează pentru revenirea societății actuale la modul de viață al omului cavernelor.”

Mihai Dinu
22,00 RON
Stoc epuizat

O carte foarte personalǎ care dezvǎluie comoara unei experienţe muzicale ce nu a dorit sǎ aleagǎ decât acele emoţii prielnice înǎlţǎrii divine ale existenţei umane.

Yehudi Menuhin

Construită precum o sonată în patru părţi, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă şi accesibilă, emoţionantă şi profundă, ea redă frumuseţea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

25,00 RON

Firul roșu care traversează acest volum este cel al războiului, al ocupației sovietice a României cu neantizarea culturală care i-a urmat, și al exilului. În condițiile grele ale războiului, o echipă de cercetători condusă de A. Golopenția a reușit să identifice comunitățile românești dintre Bug și Nipru, la care specialiștii români nu avuseseră acces până atunci. Constantin Brăiloiu s-a înrolat în acest efort. Datorită lui răzbesc până la noi vocile românești ale unor oameni trăind în 1942 la sute de km distanță de România. Aflat ca expert la Conferința de Pace de la Paris în anul 1946 și prevăzând cele ce aveau să urmeze, Anton Golopenția a încercat să sprijine efortul de a-și găsi un rost în străinătate al lui C. Brăiloiu, Emil Cioran sau Mircea Eliade recomandându-l pe fiecare unor prieteni din Europa și Statele Unite. În Elveția, care era pentru C. Brăiloiu o a doua patrie, și unde își făcuse o mare parte din studii, prof. Eugène Pittard, Samuel Baud-Bovy și mulți alții s-au raliat cu generozitate la ideea de a înființa o Arhivă Internațională de Muzică Populară (A.I.M.P.) a etnomuzicologului român, încercând, fără a reuși, să-i asigure și independența materială. În complicata Franță postbelică, în 1948, Brăiloiu a fost angajat la C.N.R.S. El va pendula însă, până la sfârșitul vieții între Geneva, de care îl leagă lucrul în cadrul A.I.M.P., și Paris. În 1950–1951, exilați în America, Sabin Manuila, fostul director al Institutului Central de Statistică din București și Roman Jakobson, la rândul lui exilat pe rând din Rusia și Cehoslovacia [...]

25,00 RON

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.