Critică și istorie literară

“În Micro-armonia modelul idilic este definit (în opoziție cu pastorală), ca un topos extins sau model al universului fizic și social, descins de la o viziune mai veche asupra lumii, dar oferind totodată o imagine stilizată asupra realității sociale a secolului al 18-lea și începutul secolului al 19-lea. Este o încercare de a sugera o stare a omenirii, ca răspuns umanist la starea naturală, și se dovedește a fi relevantă pentru dezvoltarea socio-istorică pe parcursul a un secol și jumătate. Utilitatea modelului idilic atinge un vârf în ultima parte a secolului al 18-lea; dificultăți majore apar atunci când scriitorii încearcă să-l înzestreze cu o valabilitate universală și să stabilească o relație funcțională între idilă și energie. Respingerea idilei de către Romantism rezultă într-o utilizare hazlie și ironică. În jurul anilor 1850 apare o utilizare didactico-ideologică a modelului, care poate fi regăsită în politică și filosofie.

Analizând un spectru mai larg de scriitori de origine: engleză, franceză, germană, italiană, rusă și a altor scriitori de origine est-europeană, Virgil Nemoianu oferă aici o caracterizare coerentă a perioadei 1815-1848. Acest lucru se numește epoca de domesticire a romantismului.

Operele care fac obiectul prezentului proiect editorial sunt remarcabile prin competența profesională, atenția analitică și pertinența valorilor pe care le propun.

Structuralismul reprezintă una dintre primele poziții polemice în raport cu școala, metodele și oportunitățile Structuralismului, dar totodată o atentă radiografiere inițială a acestora. Calmul valorilor se distinge prin suma de analize de critică literară, teoria literaturii și literatură comparată și universală, exemplare până astăzi prin erudiția și forța lor interpretativă.

Există în toate culturile o zonă de umbră, puţin cunoscută marelui public şi chiar specialiştilor, în care se plasează o categorie de documente, de scrieri greu de definit: pentru unii, cheie secretă a unor episoade oculte, încă neelucidate; pentru alţii, un fel de rebut al istoriei, texte care nu sunt ceea ce par sau au vrut să pară. La prima vedere, ele sunt doar compuneri apocrife, falsuri, „mistificări“. Ar fi deci texte cărora cititorul nu le poate acorda nicio încredere pentru că fie nu au fost scrise de persoana căreia i se atribuie, fie nu-i aparţin epocii de la care se reclamă, fie conţin un alt element care alterează şi astfel anulează statutul invocat de regulă în titlu sau pe ceea ce se numeşte „foaia de titlu“ a operei, tipărite sau manuscrise, sau caracterul său legal, dacă este vorba de un document oarecare.

Mircea Anghelescu

„Cu mici excepții, poezia actuală s-a eliberat de toate servituțile codurilor prozodice clasice. Cucerirea acestei libertăți nu este, de altminteri, un fenomen recent. Versul liber, descătușat din obezile metricii tradiționale, se practică la noi de mai bine de un veac. Stă mărturie cartea de referință a lui Vladimir Streinu, care îi analizează originile și evoluția până către a doua jumătate a secolului trecut.

Desigur, dispariția unui lucru nu justifică renunțarea la efortul de a-i înțelege natura și rațiunea de a fi. Dacă paleontologii studiază alcătuirea unor organisme care aupierit în urmă cu zeci de milioane de ani, nu o fac în speranța de a repopula oceanele cu trilobiți sau pământul cu dinozauri, după cum nici arheologii care cercetează culture le primitive nu militează pentru revenirea societății actuale la modul de viață al omului cavernelor.”

Mihai Dinu

Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Mircea Anghelescu, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pLxyzw5et5k 

Textele literare funcționează, în volumul Literatura în context, ca un revelator mai puternic decât instantaneele fotografice, având calitatea de a comprima, în substanța lor, toate dimensiunile vieții. Exercițiul critic, complementar plăcerii de a citi, selectează un corpus de opere literare asupra cărora este inițiată o minuțioasă căutare a detaliilor semnificative din care se compune atmosfera unei epoci. Sub semnul bibliotecii, în lumea prietenoasă și liniștitoare a cărților, comuniunea cu literatura oferă prilejul unor incursiuni în diferite epoci culturale. Scrierile de la începutul modernității noastre, contribuțiile la noile domenii de cercetare literară, memorialistica exilului ori cărțile supuse restricțiilor din anii cenzurii sunt, pentru Mircea Anghelescu, tot atâtea repere de reconfigurare a relației dintre text și context.

În completarea volumului de studii critice dedicate prozei, Daniel Cristea-Enache sistematizează, în Linia de contur – Cronici literare II, o valoroasă panoramă a poeziei românești din ultimul secol, de la creația lirică a lui George Bacovia până la antologiile autorilor contemporani.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu dl.  Daniel Cristea-Enache, poate fi urmărit aici: https://bit.ly/2Ud1H3d

„Din 1995 și până astăzi, aproape fără întrerupere, Daniel Cristea‑Enache a publicat cronică literară în reviste (Adevărul literar și artistic, Caiete critice, România literară și altele), adunată în câteva volume: Concert de deschidere, București Far West. Secvențe de literatură română, Timpuri noi, iar acum în ampla culegere de față. Niciunul dintre colegii lui de generație n-a dat dovadă de atâta consecvență, deși destui au început, ca și el, prin a scrie critică de întâmpinare, renunțând însă relativ repede, atrași de felurite miraje. Daniel Cristea-Enache rămâne cronicarul literar al generației 2000. Consacrate cu precădere, în primii ani, unor autori aparținând generațiilor vechi, cronicile lui se ocupă tot mai des de scriitorii tineri. Volumele succesive oferă un catalog cvasicomplet al poeților, prozatorilor și criticilor generației 2000, ca, de altfel, și al celor din generațiile anterioare.”

Nicolae Manolescu

(din Istoria critică a literaturii române, ediția a II-a)

„Volumul de față este dedicat prozei (romane, nuvele, povestiri) și literaturii subiective (non)ficționale (memorialistică, jurnale, epistolare, autobiografii, cărți de călătorii, volume cu documente din arhivele CNSAS, cărți de dialoguri, eseistică filtrată biografic, publicistică ficționalizată). Pentru prima oară într-o carte a mea de cronici, proza «obiectivă» e împletită cu literatura «subiectivă», în interiorul unei aceleiași generații, confruntată cu un context istoric.”

Daniel Cristea-Enache