Noi apariții
Furnizori
Nici un furnizor
Critică și istorie literară
Perspective noi în studiul teatrului
Perspectivele noi în studiul teatrului pe care le propune Sanda Golopenția sunt rezultatul unor cercetări impresionante prin amploarea tematică, diversitatea metodologică și, în principal, prin interpretările magistrale care descoperă sensuri nebănuite ale arhitecturii și dinamicii pieselor de teatru. Sub lupa acestei lecturi, detalii de obicei trecute cu vederea precum indicațiile scenice, care în mod normal nu ar interesa decât pe actori și regizori, se relevă a fi, de fapt, elementele care compun osatura piesei de teatru. Autoare a zeci de volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie și sociologie, Sanda Golopenția ne oferă încă o dată, cu generozitate, o preumblare prin grădinile culturii, urmărind evoluția teatrului francez de-a lungul secolului XX sau elaborând teorii pragmatice ale vorbirii, tăcerii și intersubiectivității în teatru.
ORE FRANCEZE I (1973‒1977) | ORE FRANCEZE II (1981‒2001)
Emblematice mărturii ale unei lumi de o remarcabilă creativitate, dialogurile purtate de Ion Pop cu o suită de personalități ale culturii franceze impresionează prin sonoritatea marilor teme ce răzbat dincolo de filele cărților ori de cartografia vieții pariziene.
Opere 9. Postmodernismul și identitățile culturale. Conflicte și coexistență
„Postmodernitatea” nu trebuie interpretată ca sfârșit al istoriei sau ca sfârșit al „umanității” din noi, ci, mai degrabă, ca o nouă fază a istoriei, cu noi provocări pentru evoluția umană. [...] Deocamdată, există destul șanse pentru continuitate și stabilitate în istorie (și în conformitate cu conceptele filosofiei culturii). Cadrul globalizant nu apare ca un obstacol de netrecut; dimpotrivă, într-un fel, ne poate ajuta la înțelegerea unei filosofii a istoriei care pare să continue, fie și într-o formă alterată. Să nu uităm însă că singura justificare a existenței unei filosofii sau istorii a culturii e tocmai schimbarea perpetuă.
Virgil Nemoianu
Această lucrare splendidă atinge însăși esența dezbaterilor contemporane asupra condiției <postmoderne>. Este o creație originală de filosofie a culturii, o analiză fundamentală făcută de un reputat intelectual.
Gerald Gillespie, Stanford University
Prima ediție a apărut în 2012 la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. editura.uaic.ro
Opere 8. Înțelepciunea calmă. România noastră. Dialoguri și interviuri
Acest volum reunește patruzeci și una de conversații ale lui Virgil Nemoianu, realizate între 1990 și 2017, cu români din mai multe generații. Două dintre discuții au devenit cărți, celelalte au apărut anterior în periodice și volume. Avem astfel o radiografie culturală, intelectuală, ideologică, politică și istorică – deopotrivă dialogică (Bahtin) și dialectică (Hegel) – a României și a lumii. Dar și a interlocutorilor înșiși, a mediilor din care vin, a orizonturilor spre care tind.
Sorin Antohi
Am fost obișnuiți să facem o distincție casantă între cei din țară și cei din afara României. Profesorul Virgil Nemoianu ne-a demonstrat că a fi geografic departe de țară nu exclude posibilitatea participării intense la viața culturală românească. Cu un deosebit interes urmăresc articolele pe care le publică […]. Traducerea în limba română a cărților sale fundamentale […] s-a dovedit a fi benefică pentru viața noastră culturală, lucrările respective au avut un impact impresionant, au impus un nivel superior de abordare a faptelor de cultură [...]. De un mare folos este și publicarea cărții România noastră [...], în care anvergura intelectuală a lui [Nemoianu] apare clar, cu deschidere spre toate orizonturile, fie ele literare, filosofice, istorice, politice sau religioase [...]. O carte în care problemele, de ieri și de azi, ale României sunt discutate într-un spirit critic deschis controversei.
Solomon Marcus
Opere 7. O teorie a secundarului. Imperfecțiune și înfrângere
Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în académia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință.
Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și operă. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatură ca „știință a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea.
Mircea Martin
Opere 6. Surâsul abundenţei. Cunoaştere lirică şi modele ideologice la Ştefan Aug. Doinaş
Este vorba aici, în volumul 6 al seriei de faţă, despre o carte care, în fond, a avut succes şi s-a vândut bine. La ora actuală(adică în 2016) dispunem de numeroase lucrări solide, atât despre Cercul Literar de la Sibiu în genere, cât şi despre diferiţi membri ai săi. Cel puţin opera unuia dintre ei (Ion Dezideriu Sîrbu) dispune de o ediţie critică, academică (şi ea în curs). Totuşi, am impresia ca în 1994 monografia Doinaș era unică, era cea dintâi. (Lucru de altfel nu prea important). Problema vrednică de discutat este dacă, în adevăr, în a doua jumătate a secolului XX Ştefan Aug. Doinaş a fost cel mai bun poet de limbă română (aşa cum cred eu) sau nu. El se află acum (ca sa reiau expresia atât de nimerită a lui I. Negoiţescu despre altcineva) „în purgatoriu”.
Volumul de faţă vrea să fie o piesă la dosar în favoarea academicianului a cărui viaţă s-a încheiat cu funeralii naţionale. Adăugite la ediţia a II-a a volumului (aici reluată) sunt câteva piese ocazionale, suplimentare.
Opere 5. România şi liberalismele ei. Tradiţie şi libertate
Volumul de faţă (România şi liberalismele ei) are două scopuri. Cel dintâi este acela de a schiţa felul în care un expatriat vede, de la oarecare distanţă, desfăşurările socio-politice din ultimii zece ani în ţara sa natală, în literatură ne-am obişnuit cu ideea că există „lecturi multiple” ale textului. Eu cred că acelaşi lucru e valabil şi la nivelul mai general al culturii şi civilizaţiei. Punctele de vedere deosebite (în măsura în care nu sunt în chip evident absurde sau contrare realităţii măsurabile şi empirice!) se completează, nu se contrazic. Realitatea e totdeauna mai complexă decât o singură explicaţie individuală, oricât de bună ar fi aceasta. Explicaţia are două sau trei dimensiuni, în vreme ce realitatea are dimensiuni mult mai numeroase. Iată motivul epistemologic al oricărui soi de pluralism. Cu aceasta ajung la al doilea scop al cărţii. Ea vrea să explice dialectica destul de chinuită a relaţiilor dintre societatea de la Dunărea de Jos şi formele variate ale liberalismului, ea vrea să sublinieze rolul central pe care l-a jucat şi îl joacă „lucrul cultural” în aceste relaţii.
Virgil Nemoianu
Opere 4. Studii și reflecții. Literatură – societate - religie
Volumul Opere IV. Studii și reflecții. Literatură – societate – religie din Seria de autor Virgil Nemoianu se impune prin densitatea de idei, prin numeroasele sugestii, prin spiritul ludic, prin conjuncția dintre libertatea creatoare și erudiția echilibrată.
Jocurile divinității reunește cronicile radiofonice pe teme religioase, pe care Virgil Nemoianu le-a rostit de la microfonul postului de radio Europa Libera, în anii ’80, și o serie de articole de gen apărute în presa americana și din România. Autorul readuce în discuție rezistența la obscurantismul practicat în perioada comunistă, la ateismul militant, la teoriile materialiste.
Utilul şi plăcutul conţine o serie de articole de analiză culturală, grupate tematic în patru secţiuni: „Morala şi stilul”, „Sfaturi către editori”, „Note americane”, „Stil şi transpunere”; spiritul analitic, demersul teoretic, efortul interpretativ sau critica prevalent constructivă fac din acest volum o piesă importantă printre operele de tinereţe ale lui Virgil Nemoianu, contribuind, alături de Calmul valorilor, în mod decisiv la impunerea sa intelectuală.
Opere 3. Străin prin Europa. Buimac pe cinci continente
[...] personajul calătoriilor lui Virgil Nemoianu (adica el însuși, descris și caracterizat cu o constantă obiectivitate) rămâne interesant. E o figură acest cărturar care își redactează notițele în baia de hotel, iar în avion citește eseul despre rugăciune al lui Urs von Balthasar ori Geniul crestinătății al lui Chateaubriand. Seara, înainte de culcare, după whisky-ul burghez de rigoare, merg de minune cuvintele încrucișate și lecturile din Chamfort. Are oroare de moda punk, de actele "cvasidemonice" ale hippioților, de graffiti, și este încântat de lumea engleză, unde ordinea și libertatea, bunele maniere și bunul simț se completează într-un echilibru perfect, într-o raționalitate calmă și zâmbitoare. Văzând în Germania cum copiii și tinerii poartă tricouri cu logo-ul Esprit, se bucură nespus. Vede în aceasta o dovadă a creștinismului "îmbibant" al Europei contemporane. Când soția îi atrage atenția că e o marcă americană, teoria slăbește, dar nu se predă. Abia mai târziu, într-una din acele paranteze ulterioare frecvent intercalate, autorul admite cu obidă: "Ce imbecilitate din partea mea!"...