Distinguo

Distinguo

Acest cuvânt, provenind din verbul latin distinguere, înseamnă înainte de toate a distinge, a deosebi situații, stări, și idei foarte apropiate semantic, având totuși semnificații diferite. Optica a introdus noțiunea de putere de rezoluție. Translocând noțiunea din domeniul fizicii în disciplinele biologice și cele ale cunoașterii abstracte, putem vorbi despre puterea de rezoluție a ochiului și, metaforic, a ochiului minții. Colecția Distinguo este o minunată ocazie de a revela sporul de bogăție a unor spații spirituale definite.

C.D. Zeletin – membru de onoare în bordul editorial


Putem considera actul de a distinge între lucruri diferite un simbol al inteligenței, fără de care actul de a înțelege lumea și pe noi înșine nu ar fi posibil. Dar există trepte ale modului de a înțelege lumea; unele, mai simple, se pot mulțumi cu diferențieri elementare, ușor sesizabile, dar există altele care necesită distincții mai subtile, mai complicate, mai dificile.

Distinguo se referă cu precădere la capacitatea de a opera distincții de acest fel, de o complexitate superioară. În scrierile cu finalitate culturală, printre care se află și cele pe care le are în vedere colecția de față, sunt convocate și stimulate toate aceste acte de inteligență.

Solomon Marcusmembru de onoare în bordul editorial

Filtre active
  • Autor: Sanda Golopenția
65,10 RON
93,00 RON -30%

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția