Furnizori

Nici un furnizor

Distinguo

Distinguo

Acest cuvânt, provenind din verbul latin distinguere, înseamnă înainte de toate a distinge, a deosebi situații, stări, și idei foarte apropiate semantic, având totuși semnificații diferite. Optica a introdus noțiunea de putere de rezoluție. Translocând noțiunea din domeniul fizicii în disciplinele biologice și cele ale cunoașterii abstracte, putem vorbi despre puterea de rezoluție a ochiului și, metaforic, a ochiului minții. Colecția Distinguo este o minunată ocazie de a revela sporul de bogăție a unor spații spirituale definite.

C.D. Zeletin – membru de onoare în bordul editorial


Putem considera actul de a distinge între lucruri diferite un simbol al inteligenței, fără de care actul de a înțelege lumea și pe noi înșine nu ar fi posibil. Dar există trepte ale modului de a înțelege lumea; unele, mai simple, se pot mulțumi cu diferențieri elementare, ușor sesizabile, dar există altele care necesită distincții mai subtile, mai complicate, mai dificile.

Distinguo se referă cu precădere la capacitatea de a opera distincții de acest fel, de o complexitate superioară. În scrierile cu finalitate culturală, printre care se află și cele pe care le are în vedere colecția de față, sunt convocate și stimulate toate aceste acte de inteligență.

Solomon Marcusmembru de onoare în bordul editorial

Filtre active

Pret de baza 60,00 RON Pret 48,00 RON

Antologia din lirica franceză ce ne-am învrednicit a o alcătui întruneşte un număr de poeţi şi de poezii într-o viziune modernă a poeziei franceze, în spaţiul editorial acordat: Alfred de Vigny, Théophile Gautier, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Émile Verhaeren,Guillaume Apollinaire și Jean Cocteau. O seamă de poeţi deja tălmăciţi au rămas în afara lui şi îşi aşteaptă viitorul prielnic: Victor Hugo, Anna de Noailles, Patrice de la Tour du Pin etc. Criteriul care a stat la baza selecţiei a fost gustul traducătorului şi în profilul sumarului trebuie aflate preferinţele sale. […] Florile Răului ale lui Charles Baudelaire se află traduse integral îndată după florilegiu. […] Arta unei antologii constă în a reuşi să reprezinte suprafaţa prin puncte, ca în pictura lui Seurat sau ca în rasterul tipografilor, căutând să se obţină mai curând un efect de relief decât unul de întindere. În felul acesta sperăm să fie servit spiritul francez.

Pret de baza 60,00 RON Pret 48,00 RON

Cartea de față reproduce, cu unele modificări, atât Sonetul italian în Evul Mediu și Renaștere, apărut în două volume, în anul 1970, la Editura Minerva din București, colecția „Biblioteca pentru toţi“, traducere, prefață și note de C. D. Zeletin, cât și volumul Poeziilor lui Michelangelo, apărut în anul 2011 la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca italiană“, publicată sub patronajul Institutului italian pentru studii filozofice, colecție bilingvă coordonată de Smaranda Bratu Elian și Nuccio Ordine.

Pret de baza 98,00 RON Pret 78,40 RON

Titlu complet: Scrieri 5. Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu

Volumul 5 al Scrierilor lui C.D. Zeletin, subintitulat Principesa Elena Bibescu, marea pianistă, născută Kostaki Epureanu, și începuturile carierei pariziene a lui George Enescu, prezintă întreaga viață a principesei Elena Bibescu, marea pianistă care l-a lansat pe George Enescu la Paris. Principesa a întreținut la Paris, vreme de peste un sfert de veac, un salon artistic în care se întâlneau marii artiști ai lumii. La 17 ani, George Enescu și-a făcut intrarea printr-un prim concert în salonul principesei, care a intuit geniul acestuia. Acesta i-a fost etern recunoscător pentru tot sprijinul acordat, considerând-o ca pe o a doua mamă, dedicându-i din operele sale. Elena Bibescu a murit la vârsta de 47 de ani, lasând în urma sa, în ciuda talentului și a faptelor sale, foarte puține detalii legate de existența sa.

Pret de baza 57,00 RON Pret 45,60 RON

Tomul de faţă adună câteva cărţi ori documente de arhivă, multe dintre ele, la vremea lor, inedite. El poate surprinde, în ordinea celor spuse mai sus, prin felurimea ariei din care mi-am ales eroul: iatroistoriografie, literatură, istorie, sociologie, muzică şi etimologie. Toate au pornit dintr-un simţământ de pietate faţă de amintirea unei personalităţi ameninţate de uitare, toate au izvorât din dragoste faţă de subiect, toate se sustrag tiraniei valorii. Unele pagini comunică informaţii ori limpezesc aspect care, odată cu trecerea mea în neant, ar trece şi ele...

În sfârşit, în suita de Scrieri, acest al patrulea volum nu stă atât în lumina, cât în penumbra inspiraţiei artistice care le animă pe celelalte.

C. D. Zeletin
Pret 38,00 RON

Într-o pătrunzătoare radiografie a lumii contemporane, Teodor Baconschi, unul dintre cei mai subtili observatori ai evenimentelor ce reconfigurează relațiile internaționale la începutul secolului al XXI-lea, investighează energiile intelectuale pe care civilizația creștină ar putea miza într-un moment de răscruce al evoluției sale, precum și strategiile de rezistență spirituală în fața marilor provocări ale istoriei.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: youtube.com/spandugino

Pret 35,00 RON

Într-un subtil caleidoscop ideatic, Teodor Baconschi ne dezvăluie, în cel de-al treilea volum al seriei de autor, inefabila dualitate a omului contemporan, continua și imperceptibila sa glisare între spațiul labirintic al conștiinței și existența cotidiană, prelungită adesea în nesfârșita rețea a mediilor digitale, capabile să pătrundă până în cele mai fine pliuri ale intimității.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: youtube.com/watch?v=NPypWRmHeN8

Pret 47,00 RON
Stoc epuizat

Volumul 3 al Scrierilor lui C.D. Zeletin este alcătuit din două cărți, amândouă cu texte ale unui gen aparte, eseul-evocare, și anume Distinguo, Editura Vitruviu, 2008 și Rămânerea trecerii, Editura Spandugino, 2011.

Sunt tablete supuse unei grile care ține seama de adâncimea observației, măiestria artistică, de lapidaritatea și frumusețea limbii. Ambele se termină cu un mănunchi de interviuri.

Pret 40,00 RON

Stăruitoare pledoarie pentru edificarea unei civilizații a cărții și a cuvântului întemeietor, volumul de față aprofundează un mozaic tematic articulat în jurul marilor provocări adresate intelectualității la începutul noului mileniu, într-un răstimp prielnic pentru recuperarea simbolismului religios, a unor norme morale de sorginte creștină și a structurilor antropologice definitorii pentru o societate care se întemeiază pe conștiința sacrului.

Episodul de podcast, din seria Reziliența prin cultură, cu Teodor Baconschi, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/mecpWGRaudI

Pret 42,00 RON
Stoc epuizat

„Al doilea volum al Scrierilor lui C.D. Zeletin este consacrat integral eseisticii, Gaură-n cer și Amar de vreme fiind titlurile celor două părți care-l compun. Scrise într-o limbă bogată, elevată, cu un ușor parfum arhaizant și abordând teme dintre cele mai variate, „eseurile (...) sunt pline de evocări, iar unele sunt splendide schițe, mai reușite decât schițele înseși. Și toate au un aer comun care vine în bună măsură de la faptul că nu le lipsește un sâmbure autobiografic sau, mai corect spus, un miez trăit, de unde se deapănă o meditație care capătă îndată consistență și rost.”

Smaranda Bratu Elian