Volume în afara colecțiilor

Volume în afara colecțiilor

Cărțile noastre vin in întâmpinarea curiozitatii și dorinței tale de cunoaștere, deschid lumi noi imaginației, promițând desfătarea lecturii, profunzimea meditațiilor și redescoperirea de sine printr-o mai bună înțelegere a frumuseții vieții transpuse în cuvinte.

25,00 RON

Structurată în patru părţi: eseuri, evocări, schiţe şi convorbiri, noua apariţie editorială aşteaptă acelaşi cititor instruit şi rafinat, iubitor de surpriză a gândirii şi de măiestrie artistică, cititor de care s-a bucurat întotdeauna scrisul subtil al lui C.D. Zeletin.

17,00 RON

Oricât de surprinzător ar putea părea la prima vedere, gandirea antropologică a lui Edith Stein, ce se confundă cu un itinerariu existenţial, conduce la dimensiunea copilăriei spirituale. Într-adevăr, persoana umană se împlineşte cu adevărat prin configurarea interioară cu Cristos, ea primind botezul în care „fiecare suflet [...] renaşte spre filiaţiunea divină”, adică este refăcut, prin întruparea sa în Fiul unic, în relaţia sa originară cu Dumnezeu care este o viaţă filială. Pentru Edith Stein, figura spirituală a copilului concentrează diferite elemente scoase anterior în evidenţă: ”A fi copilul lui Dumnezeu înseamnă a se lăsa condus de mâna lui Dumnezeu, a face voinţa lui Dumnezeu şi nu pe cea proprie, a-I lăsa lui Dumnezeu toate grijile şi speranţele, a nu se mai preocupa de sine şi nici de viitor. Pe acest temei se bazează libertatea şi bucuria de a fi copilul lui Dumnezeu.” Departe de orice formă de drăgălăşenie, copilăria avută aici în vedere este fructul unei radicale simplificări interioare. Ea cere o inimă desprinsă de sine, eliberată de ceea ce este creat şi îmbogăţită cu viaţa divină.

10,00 RON
14,00 RON - 4,00 RON

În clipa când s-a pus problema discutării noilor planuri-cadru și latina a fost eliminată din curriculum, Solomon Marcus s-a implicat în susținerea păstrării acestei discipline de studiu la gimnaziu, motivând că este extrem de important ca toți elevii din școala românească să știe de unde vine poporul căruia îi aparțin și limba pe care ei o vorbesc. Acest aspect fundamental de cultură identitară devine, în procesul de învățare, decisiv pentru legarea domeniilor cunoașterii, așa cum le-a structurat școala, în arii curriculare, asigurând înțelegerea limbii materne și a limbilor străine, dar și elemente din sfera altor discipline, în manieră transdisciplinară. De fapt, Solomon Marcus a considerat că această disciplină de studiu este una cu un mare potențial de a deschide perspectiva transdisciplinară în procesul de învățare, având un rol integrator. Latina are nu doar o componentă comunicativă, ci și una culturală, acționând în multiple puncte nevralgice ale sistemului de educație actual, dar în primul rând fiind o punte solidă în abordarea transdisciplinară a cunoașterii.

Conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu
20,00 RON

Un elogiu pasionat adus muzicii, un cântec al emoției. Chiar mai mult decât atât, un mijloc de cunoaștere: micile și marile secrete ale sunetului, o culegere de cuvinte ale marilor compozitori reuniți într-un „portret de familie”, sfaturi de inițiere în muzică… în sfârșit, o filosofie a vieții!

De-a lungul unui drum care ne conduce de la originile muzicii până la mărturisirile cele mai autentice ale interpretului, muzica clasică este cea care își regăsește tinerețea, iar toți marii muzicieni – o umanitate deseori tulburătoare.

Pentru autor, muzica merge dincolo de cuvinte: ea este calea unei desăvârșiri accesibile tuturor, semn al unei dimensiuni superioare a existenței.

Construită precum o sonată în patru părți, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă și accesibilă, emoționantă și profundă, ea redă frumusețea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

Aici, cartea vorbește ca un oratoriu, lăsând cuvântul doar poeților, muzicienilor și gânditorilor tuturor secolelor, într-un entuziasm comunicativ.

Încă de la primii pași în muzică, Elizabeth Sombart a fost apreciată de către Arthur Rubinstein: „Un mare talent, o mare sensibilitate”. Concertistă și profesor în egală măsură, ea a înregistrat 51 de piese clasice, de la Bach la Bartók (BMG), bază a unei serii de emisiuni pe France3 – „Confidențe pentru pian” –, care ne revelează o artistă sclipitoare, o vocație absolută.

22,00 RON
Stoc epuizat

O carte foarte personalǎ care dezvǎluie comoara unei experienţe muzicale ce nu a dorit sǎ aleagǎ decât acele emoţii prielnice înǎlţǎrii divine ale existenţei umane.

Yehudi Menuhin

Construită precum o sonată în patru părţi, această călătorie „în inima fascinației” nu seamănă cu nimic altceva: instructivă şi accesibilă, emoţionantă şi profundă, ea redă frumuseţea misterioasă a muzicii prin intermediul geniului pianului.

27,00 RON

Există în toate culturile o zonă de umbră, puţin cunoscută marelui public şi chiar specialiştilor, în care se plasează o categorie de documente, de scrieri greu de definit: pentru unii, cheie secretă a unor episoade oculte, încă neelucidate; pentru alţii, un fel de rebut al istoriei, texte care nu sunt ceea ce par sau au vrut să pară. La prima vedere, ele sunt doar compuneri apocrife, falsuri, „mistificări“. Ar fi deci texte cărora cititorul nu le poate acorda nicio încredere pentru că fie nu au fost scrise de persoana căreia i se atribuie, fie nu-i aparţin epocii de la care se reclamă, fie conţin un alt element care alterează şi astfel anulează statutul invocat de regulă în titlu sau pe ceea ce se numeşte „foaia de titlu“ a operei, tipărite sau manuscrise, sau caracterul său legal, dacă este vorba de un document oarecare.

Mircea Anghelescu
22,00 RON

„Cu mici excepții, poezia actuală s-a eliberat de toate servituțile codurilor prozodice clasice. Cucerirea acestei libertăți nu este, de altminteri, un fenomen recent. Versul liber, descătușat din obezile metricii tradiționale, se practică la noi de mai bine de un veac. Stă mărturie cartea de referință a lui Vladimir Streinu, care îi analizează originile și evoluția până către a doua jumătate a secolului trecut.

Desigur, dispariția unui lucru nu justifică renunțarea la efortul de a-i înțelege natura și rațiunea de a fi. Dacă paleontologii studiază alcătuirea unor organisme care aupierit în urmă cu zeci de milioane de ani, nu o fac în speranța de a repopula oceanele cu trilobiți sau pământul cu dinozauri, după cum nici arheologii care cercetează culture le primitive nu militează pentru revenirea societății actuale la modul de viață al omului cavernelor.”

Mihai Dinu
62,00 RON

„Volumul Mărturia unei vieți se prezintă deopotrivă ca un autoportret și un Bildungsroman, o relatare adesea dramatică, dar și constant iluminată de flacăra credinței, a unor fapte de viață convertite în experiențe spirituale. Confruntată cu întâmplări fericite sau tragice, autoarea nu a încetat nicio clipă să le caute înțelesul adânc, cu încredințarea că îndărătul jocului aparent fortuit al evenimentelor se ascund semnificații tainice pe care omul este chemat să le deslușească, în beneficiul propriului progres spiritual.”

Mihai Dinu