Colecție

20,00 RON

La prima vedere, titlul acestui volum, Domnu-i domn și lerui ler, poate lăsa impresia unei cărți de colinde. Nu ar fi rău și nici de mirare... Însă nu e o carte de colinde, ci de proză, așa cum arată, detaliind, subtitlul. Și totuși... adie în pretutindenea ei vibrația unei stele din noaptea Crăciunului. O vibrație care – indiferent de specificul subiectului – într-o seară sfântă mi-a intrat miraculos în suflet, pentru totdeauna. Chiar și acum – și cu siguranță toată viața – sunt beneficiarul ei secret: continuă să-mi lumineze lăuntrul, în orice prilej al vieții, menținându-mi într-o tinerețe neatinsă de sporul anilor sau al inerentelor amărăciuni ori mâhniri, câte îi sunt omului date să le trăiască.

C. D. Zeletin
30,00 RON
Stoc epuizat

Drumul spre Ierusalim este jurnalul călătoriei întreprinse de Genevieve Dubosq ca semn al recunoştinţei. În ciuda invalidității de care suferă, ea pleacă la 13 iulie 1965 din Normandia (Havre) până la Ierusalim, traversând Franţa, Elveţia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia, Asia Mică, cu un măgar (Bijou) drept tovarăş. În patru luni a parcurs 5900 de kilometri, sosind la Ierusalim la 30 octombrie. Totul pentru o promisiune.

11,00 RON
22,00 RON -50%

Etapele esenţiale ale itinerariului lui Edith Stein, canonizată de papa Ioan-Paul al II-lea în 1988 şi devenită sfânta Tereza-Benedicta a Crucii, au devenit cunoscute graţie acestei canonizări. Această strălucită intelectuală evreică, angajată cu pasiune pe noile căi pe care fenomenologia le-a deschis gândirii, descoperă credinţa creştină după un lung şi dureros parcurs interior, primeşte botezul şi intră în ordinul carmelitan din Köln, înainte ca persecuţiile naziste să o oblige să se refugieze la ordinul carmelitan de la Echt, unde ocupanţii germani o caută la începutul lui august 1942, ca să o trimită la Auschwitz. Aici ea împarte soarta fraţilor săi evrei de care s-a simţit mereu, şi din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi aprofunda experienţa lui Dumnezeu, foarte apropiată spiritual.

La o primă vedere, este vorba de texte ocazionale, izvorâte din experienţa pedagogică a lui Edith Stein de-a lungul a opt ani (1923-1931), timp în care a predat la liceul dominican din Speyer; dar ele sunt prilejuite şi de numeroasele cereri de conferinţe cărora ea a trebuit să le răspundă în timpul acestor ani de învăţământ secundar. Trebuie adăugată aici experienţa de predare la Institutul catolic de pedagogie din Münster, în 1932, care a fost întreruptă, în timpul sărbătorilor pascale din 1933, de legile naziste de “epurare a administraţiei”. Meritul cărţii lui Éric de Rus este acela de a reda acestor texte diverse coerenţa lor interioară şi de a reface legătura lor temeinică cu gândirea filosofică şi experienţa mistică a autorului lor.

35,00 RON
Stoc epuizat

„Cartea include dezbaterile pe care le-am avut cu oameni ai şcolii în anii 2009 şi 2010 şi exprimă pariul meu educaţional, pentru care am primit în octombrie 2009 Premiul LYKEION al Alianţei Colegiilor Centenare.”

Solomon Marcus
18,80 RON
47,00 RON -60%

Cartea de faţă a fost scrisă în limba franceză în perioada 1946-1947, între două arestări ale autorului. Soţia şi colaboratoarea acestuia, Elena Vellan-Manoilescu (1895-1967), a tradus-o în limba română. Cum manuscrisul original s-a pierdut, prezenta ediţie princeps reproduce traducerea respectivă, realizată în anii 1950. Ortografia a fost actualizată în conformitate cu normele academice actuale.

„Cartea noastră este o încercare cinstită şi sincer dramatică de a semnala marele rău de care suferă adesea oamenii pe care îi copleşesc responsabilităţile politice. Este un strigăt patetic, născut în parte dintr-o dureroasă experienţă personală, îndreptată către lumina şi către certitudine morală, care reconfortează şi consolează.”

Mihail Manoilescu
65,10 RON
93,00 RON -30%

Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă, a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.

Sanda Golopenția
40,00 RON
Stoc epuizat

Seria de forumuri Volvo-Dilema Veche la colegiul „Noua Europă” a fost iniţiată de EIT-Forum Auto, importator Volvo în România, pentru a încuraja dialogul dintre elitele de afaceri şi elitele din cultură. Realizarea acestui dialog ni s-a părut deosebit de important în contextul în care se discută tot mai des şi în spaţiul românesc de implicarea oamenilor de business în viaţa comunităţii, cu precădere în sectorul cultural. Volumul de faţă sintetizează rezultatul proiectului desfăşurat pe o perioadă de doi ani de către Fundaţia „Life for Life” alături de partenerii săi: Dilema Veche şi Colegiul Noua Europă.

Împreună am încercat să găsim răspunsuri la întrebări şi să creăm premisele unei colaborări între cele două medii: cultural şi de afaceri. În Uniunea Europeană parteneriatele public-privat în susţinerea educaţiei şi culturii sunt cruciale, pentru că ele cresc performanţa sistemului şi duc la o dezvoltare armonioasă a societăţii.

Tipărirea acestui volum a fost făcută în speranţa că publicul va intra în contact cu ideile pe care participanţii la dezbateri le-au împărtaşit şi va putea reflecta asupra întrebărilor ridicate de către elitele din cele două sectoare. Dorim ca prin acest demers să lansăm o serie de idei şi ipoteze cu privire la modalităţile de interacţiune între mediul de afaceri şi mediul cultural, dar şi cu privire la responsabilitatea companiilor faţă de comunitate.

„Volumul cuprinde sinteze ale dialogurilor care s-au desfăşurat în cadrul celor şase forumuri, cărora li se adaugă editorialele tematice apărute în suplimentele revistei partenere, Dilema Veche.”

30,00 RON
Stoc epuizat

Autor (editor): Andreea Buică

Autor (editor): Ovidiu Lazăr

Prezenta cercetare a făcut parte dintr-un proiect de studiu genealogic al Institutului „Nicolae Iorga” şi a fost elaborată de către I. Cazan – cercetător stiinţific 1, lucrare finalizată în cadrul simpozionului româno-grec „The Greeks in the Romanian History in the 19th century” Bucureşti, 3-4 octombrie 2008.

Volumul urmăreşte istoria familiei Spandonide din secolul al XV-lea, marcat de personalitatea impozantă a cărturarului Theodor Spandugino, până în prezent când regăsim membrii acestei familii în poziţii importante din cadrul societăţii. Este de remarcat faptul că ceea ce uneşte membrii acestei familii este dragostea pentru cultură şi valorile ei. Există astfel, în interiorul familiei, atât membri marcanţi ai vieţii culturale, cât şi persoane care au deţinut poziţii importante care le-au permis să îşi manifeste sprijinul faţă de valorile culturale.

 Familia Spandonide din Melenik are astăzi descendenţi atât în România, cât şi în Grecia, Italia, Elveţia şi Franţa. Este o familie numeroasă care nu şi-a pierdut conştiinta originilor, care a luptat permanent de-a lungul timpului pentru a-şi mentine statutul social şi material. Indiferent de vicisitudini, au existat câteva permanenţe ce au animat spiritul acestei familii: conştiinţa originilor şi respectul faţă de stramoşi, demnitatea şi spiritul de luptă, perseverenţa, dublată de o muncă asiduă. Toate acestea au făcut ca peste veacuri familia Spandonidis – Spandonide să supravieţuiască asemenea păsării Phoenix, renăscând nu o dată din propria-i cenuşă.[...]